Rezoluţiune contract. Sentința nr. 5545/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5545/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 16646/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5545
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. V. A.
GREFIER: M. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. P. cu pârâta . SRL, având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 23.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 01.10.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , reclamanta P. P. a chemat în judecată pe pârâta . SRL pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: rezoluțiunea contractului de comodat încheiat între părți la data de 10.09.2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în calitate de comodant la data de 10.09.2007 a încheiat cu pârâta în calitate de comodatar, un contract de comodat având ca obiect „punerea la dispoziția de către comodant a unei camere de 12 mp situată în .. 189, judetul Ilfov, în mod gratuit…”, spatiul respectiv servind ca sediu social al pârâtei pe o perioada de 10 ani.
Totodată, mai arată că pârâta fără acordul scris sau verbal al reclamantei, și-a extins sfera de acțiune asupra întregului imobil, compus din teren și clădiri edificate pe acesta, încălcând astfel obligațiile contractuale de i-au revenit și creând un prejudiciu de 6.831,64 lei prin neplata energiei electrice. De asemenea, reclamanta învedereaza în cererea de chemare în judecata faptul că pârâta, la data de 01.07.2011, a subînchiriat spațiul respectiv către societatea . SRL fara cunoștința și acordul său, încasând o chirie lunara de 400 euro și garantie de 400 euro.
Reclamanta precizează că, potrivit art. VII pct. 2 din contractul de comodat încheiat între părți la data de 10.09.2007, pârâta nu putea folosii spațiul în alt scop decât cel declarat, respectiv de sediu social, a încălcat aceasta obligație și a folosit tot spațiul proprietății pentru desfășurarea activității conform CAEN 5610- deschizând la data de 01.08.2009 un restaurant- bar sub denumirea „La Shiopu”.
Se mai precizează de către reclamanta că prin deschiderea acestui restaurant-bar i s-a creat un prejudiciu materializat de deteriorările suferite de imobil, prin montarea și demontarea unor aparate specifice activității, neplata energiei electrice, subînchirierea întregului imobil altei firme.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1020 -1021 cod civil.
In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( filele 5 – 27 dosar ).
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
La termenul din data de 23.09.2013 parat a renuntat la administrarea probei cu interogatoriu.
In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Intre reclamanta si parata s-a incheiat contractul de comodat din data de 10.09.2007, avand ca obiect punerea la dispozitie de catre reclamanta comodanta a unei camere de 12 mp, situata in ., ..189, judetul Ilfov, proprietatea reclamantei, spatiul urmand a fi utilizat de catre parata comodatar ca sediu social.Contractul a fost incheiat pe o perioada de 10 ani si in cuprinsul acestuia nu a fost stipulat niciun pact comisoriu.
Reclamanta sustine ca parata nu si-a respectat o . obligatiile contractuale, si anume ca a deteriorat spatiul, nu a achitat facturile privind energia electrica furnizata, a subinchiriat imobilul desi nu avea acest drept conform contractului, a folosit nu doar spatiul inchiriat ci intreaga proprietate a reclamantei.
In speta de fata se pune problema rezolutiunii judiciare a contractului, prin raportare la dispozitiile art.1020-1021 din vechiul cod civil, aplicabil in cauza fata de data incheierii actului juridic.
Astfel, rezolutiunea este sanctiunea neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic (desi in cauza se pune problema desfiintarii retroactive a unui contract unilateral), constand in desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia anterioara.
Pentru a se putea dispune rezolutiunea, trebuie indeplinite mai multe conditii, si anume:
-una dintre parti sa nu isi fi executat obligatiile ce-i revin, neexecutarea putand fi si partiala, caz in care partea din obligatie neexecutata trebuie sa fi fost considerata esentiala la momentul incheierii contractului;
-neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia;
-debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere, in conditiile prevazute de lege.
In speta s-a facut dovada punerii in intarziere a paratei, astfel cum rezulta din notificarea adresata acesteia de catre reclamanta prin executor judecatoresc, act ce se afla la dosarul cauzei.
Celelalte conditii necesare pentru a se putea dispune rezolutiunea nu au fost insa dovedite de catre reclamanta desi acesteia ii revenea sarcina probei, conform regulii generale prevazute de art.1169 C.civ.
Astfel, partile nu au solicitat decat incuviintarea probei cu inscrisurile existente la dosarul cauzei insa, din analiza acestora, instanta nu retine ca in ceea ce priveste parata se poate constata o incalcare a obligatiilor asumate in temeiul contractului de comodat.
Daca in ceea ce priveste majoritatea motivelor invocate de catre reclamanta s-ar fi impus administrarea de probe suplimentare, cu privire la pretinsa nerespectare a obligatiei de a nu inchiria spatiul instanta constata ca din inscrisurile depuse de reclamanta nu rezulta ca parata ar fi incheiat un atare contract.
F. de considerentele de mai sus, instanta urmeaza a respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge actiunea formulata de reclamanta P. P., cu domiciliul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Bucuresti, . A, ., ., sectorul 3, ca neintemeiata.
Ia act ca parata si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2013.
P. GREFIER
R. V. A. M. A.
Red. Jud. RVA/
Dact. Gr. MA/
4 ex./07.04.2014
← Anulare act. Sentința nr. 744/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1313/2013.... → |
---|