Somaţie de plată. Sentința nr. 5572/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5572/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 2009/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.5572
Ședința publică de la 01.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Tășcan A.
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea S.C. V. R. S.A. împotriva debitorului G. P. A..
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 24.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.02.2013, sub nr._ creditoarea S.C. V. R. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se emită ordonanța de plată care să conțină somației de plată împotriva debitorului G. P. A. și obligarea acestuia la plata următoarelor sume:
- 1.151,37 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului în baza contractului încheiat;
- 2.854,55 lei penalități convenționale în cuantum de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferentă prețului neachitat de 1.151,37 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi emise și data de 31.01.2013;
- contravaloarea penalităților convenționale în cuantumul procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferentă debitului principal în cuantum de 1.151,37 lei curse în continuare, respectiv pe perioada cuprinsă între 01.02.2013 și data îndeplinirii obligației de plată;
- 104 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și onorariul de avocat.
În fapt, a arătat că serviciile de telefonie mobilă prestate debitoarei au avut la bază Contractului pentru servicii V. prestate de creditoare, încheiat la data de 15.03.2010, în contul cărora s-au emis facturi fiscale în valoare totală de 1.151,37 lei sumă rămasă neachitată de debitoare, deși scadența stabilită convențional de părți prin contractul încheiat și reluată pe fiecare factură a fost depășit.
Potrivit art.6.1 din convenția părților pentru sumele neachitate la termen, clientul va plăti penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.
Creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, față de contractul și facturile emise, facturi a acceptate la plată.
In drept, creditoarea a invocat dispozițiile O.G. 5/2001, O.G. 9/2000, art.969 Codul civil, art.1066 și urm. Codul civil, art.379, art.274 Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare (f.6-28).Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu (f.4).
Debitorul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. V. R. S.A. și debitorul G. P. A. s-a încheiat contractul . nr._/15.03.2010 (f.8-11). Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 4), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere (art. 4). În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
În temeiul contractului încheiat, semnat de ambele părți, s-au emis 2 facturi fiscale în perioada 23.08._11 (f.25-26).
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Așadar, textul legal stabilește anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, ce trebuie întrunite cumulativ, și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
În cauza de față, analizând contractul încheiat între părți și semnat de acestea, precum și facturile fiscale emise, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei în valoare de 1151,37 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate și neachitate (debit principal) este certă – existența ei rezultă din contractul încheiat coroborat cu facturile fiscale emise, opozabile debitorului, lichidă – cuantumul acesteia fiind determinat prin factura fiscală - și exigibilă – termenul de plată prevăzut în contract, respectiv de maxim 14 zile de la data emiterii facturii, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată .
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, prin cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182, 50 % pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată .
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Cu toate că în condițiile art. 56 C.. izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianți sau liber profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 și 26).
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră nejustificate pretențiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere (atât cele facturate, cât și cele nefacturate), obținute prin aplicarea a 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, astfel că urmează să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la dobânda legală solicitată, instanța reține că potrivit art. 43 din C.. și plătibile în bani produc dobândă de drept, din ziua în care au devenit exigibile, dobândă ce se va calcula potrivit prevederilor din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale și OG nr.13/2011 de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aceste considerente, instanța va obliga debitorul să plătească creditoarei dobânda legală aferentă debitului principal, pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor fiscale emise în perioada 23.08._11 și data achitării integrale a debitului.
În consecință, în temeiul art. 1 și al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, instanța va admite în parte cererea și va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 1151,37 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, și dobânda legală aferentă debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării integrale a debitului în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii.
În baza art. 7 din OG nr. 5/2001, instanța va respinge cererea de emitere a somației de plată pentru restul sumelor reprezentana penalități de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi, ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, debitorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 104 lei, suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a somației de plată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial în sumă de 62 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ..A. cu sediul ales la Av. F. Ovanesian în C., .-84, Județul C. în contradictoriu cu debitorul G. P. A. cu domiciliul în ., . Ilfov.
Obligă debitorul la plata către creditoare, în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe, a sumei de 1151,37 lei debit și la plata dobânzii legale aferente debitului de la data scadenței până la data achitării efective.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata penalităților de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39 taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar și 62 lei onorariu de avocat.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.T.A./
Tehnored. F.G./
13.11.2013
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 4699/2013. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 1278/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
