Somaţie de plată. Sentința nr. 3894/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3894/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 9312/94/2012

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3894

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7.06.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. E. D.

GREFIER D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, P. MANDATAR . SRL și pe debitoarea . ca obiect somație de plată.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 30.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 7.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 3.08.2012, creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, P. MANDATAR . SRL a chemat în judecată pe debitoarea ., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care aceasta să fie somată să plătească creditoarei suma de 19.911,81 lei, compusă din: 8210,48 ron reprezentând consum gaze naturale și 11.701,33 ron reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora societatea creditoare a livrat către debitoare gaze naturale. În temeiul contractului încheiat între părți s-au emis pe numele debitoarei facturi ce trebuiau achitate în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii către furnizor, însă debitoarea nu a înțeles să achite debitul datorat.

Pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului, respectiv art.11 din Contractul Cadru de Furnizare a gazelor naturale, iar tariful aplicat este reglementat de către ANRE și publicat în Monitorul Oficial.

Întrucât debitoarea nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată societatea creditoare a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, în acest sens invitând pe debitoare la conciliere.

Creditoarea a mai arătat că în speță sunt întrunite în mod cumulativ condițiile cerute de art.1 din OG 5/2001, privind procedura somației de plată, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

În drept, creditoarea a invocat prevederile OG 5/2001, art.969 și următ. C.civil, art.1073 și următ. C.civil, art.43 și art.46 Cod Comercial.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri, filele 7-42.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei potrivit art.3 lit.o1 din L 146/ 1997 și timbru judiciar de 0,3 RON, potrivit art.3 alin.1 din OG 32/1995.

Debitoarea nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost legal citată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pentru ca instanța să emită o ordonanță cuprinzând somație de plată împotriva debitorului trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 5/2001.

Astfel, în baza textului legal menționat, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi si obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. A.. 4 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteală.

Din materialul probator administrat, rezultă că facturile în litigiu nu fac dovada deplină a însușirii obligației de plată de către debitor, nefiind semnate de primire. Pe cale de consecință, instanța nu-si poate forma convingerea în sensul însușirii la plata a facturilor în litigiu, potrivit dispozițiilor art. 46 Cod comercial, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze și care să fie apte să facă dovada împotriva debitorului.

Având în vedere dispozițiile art. 1169 cod civil care reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, creditoarei îi revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert și lichid al creanței, astfel că, pentru analiza condițiilor de angajare a răspunderii debitoarei, instanța apreciază ca fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a lămuri raporturile exacte dintre părți, ceea ce excede procedurii sumare a somației de plată, respectiv dispozițiilor art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001.

D. urmare, instanța constată că nu este certa și lichidă creanța, existența ei din punct de vedere juridic fiind discutabilă, motiv pentru care, în baza art. 6 si 7 din O.G. nr. 5/2001, va respinge cererea ca neîntemeiată, creditoarea având posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creanței sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea G. S. ENERGY ROMANIA SA, P. MANDATAR . SRL, cu sediul ales în București, ..10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea ., având sediul în Corbeanca, ., J. ILFOV, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./tehnored/C.E.D./AE/2 ex./2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 3894/2013. Judecătoria BUFTEA