Somaţie de plată. Sentința nr. 2315/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2315/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 13267/94/2012
Dosar nr._
JUDECATORIA B.
Sentința civilă nr.2315
Ședința Publică din data de 15.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . SRL și pe debitor . SA, având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 08.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.04.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 25.10.2012, creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea . SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 11.232,98 lei reprezentând facturi neachitate în cuantum de 10.518,30 lei si penalizări de întârziere calculate până la data de 25.10.2012 in cuantum de 714,68 lei, debit rezultat din contractul de Prestări Servicii nr.694 încheiat la data de 04.07.2012, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la recuperarea integrală a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar aferent si onorariu avocațial.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că intre părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.694 la data de 04.07.2012 având ca obiect servicii de curățenie interior după constructor, servicii de curățenie exterior clădire după constructor și servicii de curățenie generală pentru care beneficiarul s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor potrivit punctului 6.1. din contract.
Creditoarea a mai arătat că în baza contractului încheiat între părți au fost emise facturile fiscale: . nr._ din 17.07.2012 ; . nr._ ; . nr._ din 17.07.2012 si având în vedere faptul că beneficiarul nu a înțeles să achite contravaloarea facturilor de bună voie, s-au calculat penalizări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în conformitate cu dispozițiile contractuale. Creditoarea a mai menționat ca deține o creanță certă, lichidă si exigibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 119/2007, modificată prin Legea 118/2008, art 272 C. pr civ. si potrivit art 242 C. pe civ., s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei potrivit art.3 lit.o1 din Legea 146/ 1997 și timbru judiciar de 3 lei, potrivit art.3 alin.1 din OG 32/1995.
Debitoarea, legal citată nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul probațiunii a fost încuviințata pentru creditoare proba cu înscrisuri.
La data de 11.03.2013, prin serviciul registratură, creditoarea a depus la dosar cerere modificatoare prin care a arătat că debitoarea a achitat debitul principal la data de 31.12.2012 potrivit extrasului de cont nr.1/04.01.2013 si si-a modificat câtimea obiectului cererii de chemare in judecată, în sensul că a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 715,36 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.10.2012. De asemenea, a solicitat obligarea la plata cheltuiuelilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Între creditoare, în calitate de prestator, și debitoare, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 694/04.07.2012, având ca obiect prestarea de către creditoare în beneficiul debitoarei de servicii de curățenie interior după constructor, servicii de curățare exterior clădire după constructor și servicii de curățenie generală, în schimbul cărora beneficiarul s-a angajat să achite contravaloarea acestora conform art. 6, 7, 8 din contract.
În baza acestui contract creditoarea și-a executat obligațiile și a emis facturi fiscale nr._/17.07.2012, nr._/17.07.2012 și nr._/17.07.2012 în cuantum total de 10.518,30 lei.
La data de 11.03.2013 creditoarea a depus cerere precizatoare prin care a învederat instanței faptul că debitoarea a achitat debitul principal solicitat prin cererea de chemare în judecată la data de 31.12.2012, fiind depus în dovedire extrasul de cont nr. 1 din data de 04.01.2013. Instanța a luat act de achitarea acestui debit urmând să se pronunțe pe accesoriile solicitate.
În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanta reține că părțile au prevăzut la art. 8 pct. 1 din contract o clauză penală, potrivit căreia, în cazul în care beneficiarul va întârzia plata facturilor, față de termenul prevăzut la art. 7 – 30 zile de la data primirii facturii emise de prestator- se va aplica o penalizare de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale au fost calculate penalități de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 714,68 lei prin aplicarea unui procent de 0,1%/zi, de la scadența fiecărei facturi până la data de 25.10.2012, conform modalității de calcul depusă la fila 6 din dosar.
Analizând această creanță, instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia conform disp. art. 379 C.pr.civ. deoarece existența acesteia rezultă din contractul asumat de debitor prin semnătură, având un cuantum determinabil prin aplicarea clauzelor contractuale și fiind o creanță exigibilă prin raportare la data efectuării calculului de către debitor.
Trebuie menționat că, deși prin cererea precizatoare s-au solicitat penalități de întârziere în cuantum de 715,36 lei calculate până la data de 25.10.2012, instanța va admite această cerere numai în parte, pentru suma de 714,68 lei întrucât aceasta este suma ce rezultă din modalitatea de calcul depusă la fila 6 din dosar, calcul făcut pentru perioada ce curge de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 25.10.2012.
În baza art. 10 alin. 3 din OUG 119/2007 instanța stabilește termen de plată a debitului în 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanta, constatând culpa procesuală a debitoarei o va obliga să plătească creditoarei suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea precizată, formulată de creditoarea . SRL cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 160, ., . și pe debitor . SA cu sediul în Voluntari, .. 134, .. 1, . Ilfov.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 714,68 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la debitul principal în cuantum de 10.518,30 lei, de la data scadenței, 16.08.2012 până la data de 25.10.2012.
Stabilește termen de plată în 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Admite cererea privind cheltuielile de judecată și obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 39,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.
P., GREFIER,
Red.FAL/thn.CL/6 ex/05.06.2013
Dosar nr._
JUDECATORIA B.
INCHEIERE
Ședința Publică din data de 08.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . SRL și pe debitor . SA, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, stadiul procesual- fond, creditoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.pr.civ, cerere legal timbrată, după care,
Instanța în temeiul dispozițiilor art.159 ind.1 alin.4 C.pr.civ. verifică competența de soluționare și în temeiul dispozițiilor art.1 si 7 C.pr.civ. și art.5 din OUG 119/2007 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Cu privire la probele solicitate, în baza art.167 C.pr.civ încuviințează creditoarei proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt utile, pertinente si concludente soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată dezbaterile încheiate si în baza art.150 C.pr.civ.,retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise, consideră necesar amânarea pronunțării, sens în care,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 15.04.2013
Pronunțată în ședința publică azi, 08.04.2013.
Președinte, Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6463/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 6054/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|