Actiune in regres. Sentința nr. 2472/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2472/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 15812/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2472
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA, pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, intervenientul F. M., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 12 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 19 iunie 2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.12.2012, sub nr._ /2013 reclamanta, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul forțat F. M., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de_,75 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de O. asiguratului sau Casco; 379,04 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 5.10.2012 si pana la data de 09.11.2012; la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, în continuare, pana la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 12.05.2011 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de către F. M., și autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusivă pentru producerea accidentului revine intervenientului F. M.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat casco la O. cu polița . nr._, și reclamanta a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor in cuantum de_,65 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 41, 22, 43 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 5/2010, solicitând administrarea probei cu înscrisuri depuse la dosar.
In susținerea cererii, s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.5-21.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 799,69 lei taxă judiciară de timbru conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 6,5 lei, conform art. 3 alin. 2 din OG 32/1995.
Pârâta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că a achitat debitul principal, solicitând instanței respingerea acțiunii ca rămasă fără temei.
La data de 20.02.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea față de achitarea debitului, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului, precum și obligarea la cheltuielile de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 12.05.2011, intervenientul forțat F. M., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu numărul de înmatriculare_ a avariat din culpa sa exclusivă autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
În urma evenimentului rutier din data de 12.05.2011, a fost întocmită constatarea amiabilă de accident(f. 19).
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței ./16/H16/DV nr._(f. 15), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . Group SA, astfel cum rezultă din polița AVA nr._.
Conform constatării amiabile de accident (fila 19), intervenientul forțat F. M., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, nu s-a asigurat la ieșirea dintr-o parcare și a acroșat autovehiculul asigurat Casco la societatea reclamantă, care era parcat regulamentar.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. AVA/SV/_/11, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de_,65 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă, la data de 18.11.2012, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 8). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenient. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 12.05.2011, în cauză sunt aplicabile numai dispozițiile Codului civil din 1864 precum și cele ale Codului Comercial.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 05.09.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de daună, pârâta neachitând suma solicitată.
La termenul din data de 20.02.2014, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, pârâta a achitat integral debitul principal, si a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1884,36 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de_,65 lei de la data de 05.10.2012 până la data de 28.03.2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Susținerile reclamantei în sensul achitării totale a debitului în cuantum de_,65lei de către pârâtă coincid cu precizările formulate de către pârâtă, aceasta achitând suma de_,65 lei la data de 28.03.2013.
Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 05.09.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de_,65 lei în termen de 15 zile, ci ulterior cu întârziere, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 cod civil va admite cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată si va obliga pârâta la plata sumei de 1884,36 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de_,65 lei de la data de 05.10.2012 până la data de 28.03.2013.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 806,19 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata onorariului de avocat în cuantum de 833,94 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & Asociații" în București, ., ., Mezanin, sector 3. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV și intervenientul forțat, F. M., cu domiciliul în Curtea de Arges, ., J. ARGEȘ, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta la plata sumei de 1884,36 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de_,65 lei de la data de 05.10.2012 până la data de 28.03.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 806,19 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata onorariului de avocat în cuantum de 833,94 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Pentru grefierul aflat în concediu
de odihnă, semnează Grefier Șef,
Red./Tehnored. B.A.L./5 ex./15.09.2014
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 160/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3022/2014.... → |
---|