Actiune in regres. Sentința nr. 6139/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6139/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 9361/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINTA CIVILĂ NR.6139

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19 NOIEMBRIE 2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, . SA și pe pârâta, . REASIGURARE SA, intervenientul, C. G., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 11.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.11.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.07.2013, sub nr._ reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, C. G. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_,78 lei, penalităților, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 29.11.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de_,78 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2210 Noul Cod Civil, art.22, art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 798,39 lei La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant pentru a preciza poziția procesuala.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

La data de 29.11.2012 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în actele de constatare încheiate la aceea dată. (f 7)

La data producerii accidentului – autoturismul persoanei vinovate de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul persoanei accidentate era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de_,78 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit art. 2210 din Codul civil și Ordinul CSA nr 14/2011 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acest 20.06.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal. (f. 5)

La data de 22.01.2014 pârâta a efectuat plata sumei de 13.467,78 lei, așa cum rezulta din precizarea si din extrasul de cont depuse de acesta, precum si din precizările reclamantei. (f. 53-56)

Având în vedere că pârâta a efectuat ulterior plata debitului în cuantum de 13.467,78 lei, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Constatând că avizarea de daună a fost efectuată la data de 20.06.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 13.467,78 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata să plătească reclamantei penalitățile în cuantum 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 21.07._14, respectiv între data scadenței, astfel cum a fost stabilită de reclamantă (cu respectarea principiului disponibilității ân procesul civil) și data plății efective a debitului de către pârâtă.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 2.807,19 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta, . SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." cu sediul în .. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta, . REASIGURARE SA, Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, Cod poștal_, J. ILFOV, intervenientul, C. G. dom. în B., ., ._, J. B..

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei să plătească reclamantei debitul principal de 13.467,78 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalitățile în cuantum 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 13.467,78 lei calculate pentru perioada 21.07._14.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.807,19 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2014.

P., GREFIER,

E.-M. I. E. A.

Red. I:E:M/thn.E.A/ 5 ex/12.12.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6139/2014. Judecătoria BUFTEA