Actiune in regres. Sentința nr. 6321/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6321/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 5950/94/2013
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6321
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pe pârâta . REASIGURARE SA, și intervenientul forțat O. M., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 13.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 20.11.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.05.2014, sub nr._, reclamanta, ., în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., si intervenientul forțat, O. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.031,00 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate în temeiul asigurării facultative Casco; la plata sumei de 672,89 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 2.03.2013 și până la data de 2.05.2013; obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1 % calculată în continuare până la data plății integrale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 09.07.2012 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ si autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița AV nr._.
Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului a revenit intervenientului O. M..
In urma acestui eveniment s-a deschis dosarul de dauna nr._, reclamanta achitând asiguratului păgubit, despăgubirea în cuantum de 11.031,00 lei.
Reclamanta a invitat pe pârâtă la conciliere, însă litigiului nu a fost soluționat pe cale amiabilă.
In temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperata de la S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., asigurătorul RCA al vinovatului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin.1 și 2 C.civil, Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii, s-au depus în copie înscrisuri la dosar, filele 5-23.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 837,69 lei și timbrul judiciar de 6,5 lei.
Pârâta, . REASIGURARE SA, a depus precizare prin care a arătat că a achitat despăgubirile în sumă de 3091,06 lei, solicitând instanței respingere acțiunii ca rămasă fără obiect.
Ulterior, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat instanței să constate că pârâta a achitat parțial debitul principal, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata diferenței neachitate în sumă de 7.939,94 lei, precum și la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, în data de 09.07.2012, s-a produs un accident de circulație între autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de intervenientul forțat O. M., din culpa sa, și autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, rezultând avarierea celui din urmă autovehicul.
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA conform poliței RO/16/H16/DV nr._(poliță f. 18), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . cum rezultă din polița . nr._(f. 19).
Conform constatării amiabile de accident(f. 5), reclamanta, în calitate de asigurător CASCO, analizând elementele de informare ce figurau pe documentul de constatare amiabilă de accident încheiat la data de 09.07.2012 și a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit că intervenientul forțat este vinovat în mod exclusiv de producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 11.031,00 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 16). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. P. urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 09.07.2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.
Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 14.02.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 22), pârâta achitând cu întârziere suma de 3.091,06 lei la data de 24.07.2013.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, și va obliga pârâta la plata sumei de 7.939,94 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor neachitate, la plata sumei de 1.588,46 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 11.031 lei de la data de 02.03.2013 până la data de 24.07.2013, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 7.939,94 lei de la data de 25.07.2013 până la data achitării integrale a debitului.
Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 14.02.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 7.939,94 lei în termen de 15 zile, ci ulterior, cu întârziere și doar parțial, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 844,19 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și la plata sumei de 1.116 lei constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. U. A. S.A., cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C., în București, .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, și intervenientul forțat, O. M., cu domiciliul în sat Biharia, .. 1, J. BIHOR, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta la plata sumei de 7.939,94 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor neachitate.
Obligă pârâta la plata sumei de 1.588,46 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 11.031 lei de la data de 02.03.2013 până la data de 24.07.2013, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 7.939,94 lei de la data de 25.07.2013 până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 844,19 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și la plata sumei de 1.116 lei constând în onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./5 ex./02.06.2015
Comunicat părților, azi, 3 ex...........................Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 375/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4105/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|