Actiune in regres. Sentința nr. 5412/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5412/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 2656/94/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.5412
Ședința publică din data de 24.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și terțul intervenient F. M. E., având ca obiect acțiune in regres..
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 13.10.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.03.2014 sub nr._, reclamanta . SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat F. M. E., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.780,64 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă, obligarea la plata sumei de 457,16 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% /zi de întârziere, respectiv 20,78 lei pe zi corespunzător a 22 zile de întârziere, calculate de la data de 26.02.2014 și până la data de 20.03.2014, plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată în continuare până la data plății integrale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11.12.2013 s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ si autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO potrivit politiei nr._, in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a intervenientului F. M. E.. A fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 20.780,64 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.1357, art. 2210 Legea nr.136/1995 și disp. Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru conform OUG 80/2013
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri(filele 6-45).
Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.
Legal citat, terțul intervenient a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 11.12.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.
Despăgubirea în cuantum de 20.780,64 lei a fost achitată de societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin. 2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din codul civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 20.780,64 lei reprezentând indemnizația achitată.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 11.02.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 26.02.2014 până la plata integrală a debitului principal.
În baza art. 453 C.pr.civ. obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200,61 lei taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . in cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la C..AV.,, I. M. Salapa,, Bucuresti, ., sect.2în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, .. 4, județul Ilfov si intervenientul forțat F. M. E. domiciliat in București, .. 7A-7B, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.780,64 lei, reprezentând debit principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, 26.02.2014 până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200,61 lei taxă judiciară de timbru.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.10.2014.
Președinte, Grefier,
Red: jud. F.A.L./Tehnodact C.L. /5 ex/16.12.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1423/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4772/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|