Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5089/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5089/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 2868/94/2014

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 5089

Ședința din Camera de Consiliu din data de 17.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GROUP SA și pe pârât . REASIGURARE SA, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014 si 17.10.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotarat următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2014 sub nr._ reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei 543,32lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate in temeiul asigurării facultative, obligarea la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadentei si până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 26.11.2012 a fost solutionat dosarul_ de catre Judecatoria B., reclamanta apeland la serviciile unei societati de avocatura pentru a ii reprezenta interesele in acel dosar, solciitand cheltuieli de judecata pe cale separata in cuantum de 543,32 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.274 C.,, art. 998 – 999 Cod Civil, art. 31 din Legea nr. 51/1995.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a-si formula apărările.

Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5487/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a admis cererea reclamantei din prezentul dosar și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1579,29 lei cu titlu de debit, la plata sumei de 443,78 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate de la data de 22.05.2011 până la data de 27.02.2012, precum și la plata penalităților în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate la suma de 1579,29 lei de la data de 28.02.2012 până la data achitării efective a debitului.

Cu ocazia soluționării cauzei anterior menționate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de aceasta cu derularea procesului, respectiv la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, însă nu și a cheltuielilor reprezentând onorariu avocat, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune, recurgerea la prezentul mijloc procedural subzistând cu condiția respectării termenului general de prescripție și cu condiția dovedirii îndeplinirii cerințelor răspunderii civile delictuale.

Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, pe temeiul dispozițiilor art. 1349 Cod civil.

Astfel, referitor la prejudiciul cauzat, instanța reține că acesta este pe deplin dovedit din probele administrate la dosarul cauzei și constă în contravaloarea onorariului de avocat achitat de reclamantă apărătorului care a reprezentat-o in dosarul nr._ al Judecătoriei B., astfel cum rezulta din factura nr._/07.11.2012, reprezentând plata onorariului de avocat pentru serviciile de asistență și reprezentare juridică în dosarul menționat efectuate în temeiul contractelor de asistență juridică nr._/06.01.2012.

Instanța retine ca fundamentul angajării răspunderii pârâtei in prezenta cauza este determinat de culpa procesuala a acesteia in litigiul in care reclamanta a efectuat cheltuielile solicitate in prezenta cauza.

Totodată, instanța reține că onorariul plătit avocatului a fost potrivit fata de valoarea pricinii și de munca îndeplinita de avocat, permițând reclamantei sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța are in vedere atât valoarea pricinii, cat si proporționalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării in cauza, determinat de elemente precum: complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Prin urmare, instanța considera ca valoarea onorariului de 543,32 lei este corespunzător muncii îndeplinite de avocat si complexității pricinii.

De asemenea, prejudiciul cauzat îndeplinește și condițiile cerute de lege pentru a se putea obține obligarea autoarei faptei ilicite la repararea lui și anume, de a avea un caracter cert si de a nu fi fost reparat încă. Astfel, prejudiciul este cert, deoarece din situația de fapt reținută rezultă existența sa neîndoielnică, fiind, totodată, evaluat la suma de 543,32 lei.

Instanța constată că și cerința raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită este îndeplinită în speță, întrucât prejudiciul produs a fost provocat de acțiunea cauzatoare, fapta ilicită a pârâtei.

Fiind in culpa procesuala, in temeiul dispozițiilor art. 451 Cod procedura civila, instanța va dispune obligarea paratei la plata catre reclamanta și a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul litigiu, constând in taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 lei, potrivit chitanței aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul ales la Societatea Civila „C. & Asociati” din Bucuresti, ., ., mezanin, sector 3 in contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul in Voluntari, . City Business Park, nr .10, .. 4, judetul Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 543,32 lei, reprezentând debit total neachitat.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.10.2014.

P., Grefier,

Red. A.G

Teh. M.T

4 ex/2 ..

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5089/2014. Judecătoria BUFTEA