Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 5669/94/2013

DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 20

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 9.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R. V. A.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata C.I.A. "P. C. B.", având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- obiectul cauzei – contestație la executare,

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată,

- contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 194 + 5.811 + 10 lei și timbru judiciar de 5+0,3+0,3 lei, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii; de a depune dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 21.000 lei,

- la data de 24.12.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri,

- nu s-a depus dosarul de executare, după care:

Față de lipsa dovezii achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar mobil instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2013 sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata C.I.A. "P. C. B.", a formulat contestație la executare și contestație la titlu împotriva întregii executări silite demarată la cererea creditorului C.I.A. "P. C. B.", solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se desființeze titlul executoriu contract de asistență juridică nr._/2011, să se desființeze toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.189E/2013, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc „C. G. C. și N. G.”. De asemenea, a solicitat și suspendarea executării până la soluționarea prezentei contestații.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a achitat întreg onorariul de succes către cabinetul de avocatură, în prezent neavând nicio datorie către acesta, astfel că titlul executoriu este nul și trebuie desființat odată cu toate actele de executare întocmite în baza acestuia, apreciind că executarea a fost inițiată cu rea-credință fapt pentru care a invocat excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.399-404, art.374, art.389, art.723 Cod.proc.civ.

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriu, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

A depus înscrisuri la dosar, filele 5 – 9.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației ca neîntemeiată.

La termenul de judecata din data de 9.01.2014, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată este netimbrată, deși contestatoarei i-a fost pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 194 lei + 5.811 lei + 10 lei și timbru judiciar de 5+0,3+0,3 lei.

F. de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).

In consecința, instanța constatând că, în speță, deși contestatoarei i-a fost pus in vedere cuantumul taxei judiciare de timbru si timbru judiciar ce trebuiau achitate, aceasta nu s-a conformat obligației astfel stabilită, va admite excepția netimbrării cererii și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia netimbrarii.

Anulează actiunea formulată de contestatoarea ., cu sediul în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C.I.A. "P. C. B.", cu sediul în Ploiești, .. 83A, ., udeț PRAHOVA, ca netimbrata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.RVA/tehnored.DS/4 ex.

16.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUFTEA