Pretenţii. Sentința nr. 4025/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4025/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 11670/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 4025

Ședință în camera de consiliu din data de 19.09.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- BADITA V. P.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . A. SRL, având ca obiect pretentii.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 09.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 12.09.2014 și 19.09.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.09.2013 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . A. SRL a depus formular de cerere (art. 1028 alin.2 din legea 134/2010 privind Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 7227,09 lei reprezentând valoarea obligației principale și la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii reclamanta arata că între părți a fost încheiat un contract consensual la data de 22.09.2011, în condițiile art. 1174 alin. 2 C., cu privire la livrarea de produse.

Livrarea a fost făcută la solicitarea pârâtei, transmisă prin e-mail, pentru acestea fiind emise facturi, acceptate la plată prin semnătură și aplicarea de ștampilă.

O parte din facturi nu au fost achitate motiv pentru care pârâtul susține că este în posesia unei creanțe certe, lichide și exigibile.

În drept, art.1025 și urm. din C.pr.civ. – cerere cu valoarea redusă.

In susținerea cererii s-au depus înscrisuri la dosar, filele 7-38.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși legal citată parata nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 09.09.2014 instanța a încuviințat pentru cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Având în vedere că pârâta nu a formulat nici un răspuns față de pretențiile reclamantei, instanța, în temeiul art. 1030 C.pr.civ. se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.

Astfel, instanța constată că între părți a intervenit un contract verbal în temeiul căruia reclamanta a livrat periodic la cererea scrisă a pârâtei, trimisă prin email, șervețele, farfurii de plastic, caserole și alte produse.

Totodată reclamanta emis facturile fiscale: nr. 8159/07.09.2012 scadentă la 22.09.2012 pentru suma de 785,42 lei din care se reclamă suma de 250,92 lei, nr. 8783/12.11.2012 scadentă la 27.11.2012 pentru suma de 952,01 lei, nr. 9186/20.12.2012 scadentă la 04.01.2013 pentru suma de 881,76 lei, nr. 9344/16.01.2013 scadentă la 31.01.2013 pentru suma de 734,20 lei, nr. 9505/05.02.2013 scadentă la 20.02.2013 pentru suma de 677,54 lei, nr. 9629/18.02.2013 scadentă la 05.03.2013 pentru suma de 636,24 lei, nr. 9668/20.02.2013 scadentă la 07.03.2013 pentru suma de 538,65 lei, nr. 9761/01.03.2013 scadentă la 15.03.2013 pentru suma de 759,99 lei, nr. 9806/06.03.2013 scadentă la 21.03.2013 pentru suma de 394,95 lei, nr._/31.05.2013 scadentă la 15.06.2013 pentru suma de 52,08 lei, nr._/31.05.2013 scadentă la 15.06.2013 pentru suma de 655,09 lei, facturi care poartă ștampila de primire a pârâtei, precum și factura fiscală nr. 8377/28.09.2012 scadentă la 12.10.2012 pentru suma de 693,66 lei, cu privire la care instanța reține că nu poartă semnătura ori ștampila pârâtei, deși la dosarul cauzei există o comandă pentru produsele facturate (fila 19).

Prin urmare, instanta apreciază că doar suma de 6533,43 lei aferentă primelor 11 facturi fiscale enumerate mai sus, acceptate la plată de pârâtă, este dovedită ca fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 1270 C.civ, contractul valabil încheiat, indiferent de forma scrisă ori verbală, are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit art. 1170 C.civ. contractul trebuie executat cu bună-credință.

Pe de altă parte, instanța, în absența oricăror apărări din partea pârâtei și având în vedere că dovada plății trebuie făcută de către aceasta – ceea ce nu s-a realizat în cauză, reține că în sarcina paratei operează, potrivit art. 1350 C.civ., o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1530 C.civ. potrivit cărora „creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației”.

Având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale de plată, in baza art. 1270 si urmatoarele Cod civil, instanta va admite in parte cererea si o va obliga sa plateasca reclamantei 6533,43 lei reprezentând debit pricipal neachitat, precum și dobanda legala aferenta debitului principal calculata de la data de la care s-a solicitat prin acțiune și până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 1031 C.pr.civ. instanța va obliga pârâta, ca parte cazuta in pretentii, din culpa careia a fost promovata prezenta actiune, la plata către reclamantă a sumei de 700 lei lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul ales - sector 2, București, .. 7, .. B, . cu pârâta . A. SRL - Voluntari, .. 93/3, . ILFOV.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6533,43 lei reprezentând debit pricipal neachitat, precum și dobanda legala aferenta debitului principal calculata de la data de 14.08.2013 până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

BADITA V. P.M. S. I.

Red. Jud. PVB/thn MSI/5 ex/18.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4025/2014. Judecătoria BUFTEA