Actiune in regres. Sentința nr. 7483/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7483/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 7483/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
Sentința civilă Nr. 7483/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-M. I.
Grefier E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâta . REASIGURARE SA, intervenientul C. A., având ca obiect acțiune in regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 27.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.01.2014, sub nr._ /2013 reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, C. A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.346,95 lei, debit principal, la plata penalităților de întârziere aferente debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.01.2013 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 5.346,95 lei.
Ca urmare, a avizat pârâta, în calitate de asigurător RCA a intervenientului forțat, însă aceasta nu a înțeles să își îndeplinească obligația legală.
În drept, reclamanta a invocat prevederile, art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 26, art.39 și art. 64 din Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 547,60 lei, taxa fiind achitată prin OP în data de 19.03.2015, fila 50.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare.
Intervenientul legal citat nu a depus întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 19.01.2013 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă accident. (f. 8)
La data producerii accidentului – autoturismul persoanei vinovate de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul persoanei accidentate era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 5.346,95 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Reclamanta la data de 20.09.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată. (f. 7)
Instanța reține faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de 5.346,95 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamanta.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 20.09.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 5.346,95 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților, de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 5.346,95 lei, calculate de la data scadenței (pe zile libere), 06.10.2013 până la data plății efective.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 547,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat P. D. din ..1, ., biroul A3, sector 5, București, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, .. 4, Cod poștal_, J. ILFOV și cu intervenientul forțat C. C. A., cu domiciliul în A., ., ..
Obligă pârâta E. SA să plătească reclamantei penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, aferente debitului de 5.346,95 lei, calculate de la data de 06.10.2013 până la data plății efective.
Obligă pârâta E. SA să plătească reclamantei suma de 547,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de
apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2015.
P., GREFIER,
E.-M. I. E. A.
Red. I:E:M/thn.E.A/5 ex/27.11.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 4811/2015. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5026/2015. Judecătoria... → |
---|