Actiune in regres. Sentința nr. 2161/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2161/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2161/2015
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
SENTINTA CIVILĂ NR. 2161
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 APRILIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E.-M. I.
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune in regres, formulată de reclamanta, . SA în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul, C. G..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 09.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.08.2013 sub nr._ reclamanta, . SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, C. G. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2774,99 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 23.01.2013 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 2.750,24 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.2210 C.civ. Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 49 din Legea nr. 136/1995.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 217,52 lei cu OP nr. 76/28.08.2013 și
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. La data de 22.12.2014 a depus precizare la cererea de chemare în judecată prin care arată că a achitat dosarul de daună ce face obiectul litigiului; suma de 2750,23. Solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
La data de 09.04.2013 reclamanta a depus concluzii scrise prin care arată că pârâta a achitat debitul principal; Solicită obligarea la plata penalităților de întârziere precum și la plata cheltuielilor de judecată taxă timbru si onorariu avocat)
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 23.01.2013 a avut loc un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare accident încheiat. (f 7)
La data producerii accidentului – autoturismul persoanei vinovate de producerea accidentului (intervenientul forțat) avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul persoanei accidentate era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună aferent, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 2.750,24 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat CASCO, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 2210 din Codul civil și Ordinul CSA nr 14/2011 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
La data de 28.06.2013 reclamanta a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal. (f. 5)
La data de 04.12.2013 pârâta a efectuat plata sumei de 2.750,24 lei, așa cum rezulta din precizarea si din extrasul de cont depuse de acesta, precum si din precizările reclamantei.
Având în vedere că pârâta a efectuat ulterior plata debitului în cuantum de 2.750,24 lei, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.
Constatând că avizarea de daună a fost efectuată la data de 28.06.2013 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 2.750,24 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata să plătească reclamantei penalitățile în cuantum de 352,03 lei, reprezentând 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 29.07._13, respectiv între data scadenței, astfel cum a fost stabilită de reclamantă (cu respectarea principiului disponibilității în procesul civil) și data plății efective a debitului de către pârâtă.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei 760,28 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta, . SA CUI_ cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați "C. & C." cu sediul în București, .. 80-84, parter, sector 1 în contradictoriu cu pârâta, . REASIGURARE SA, CUI_- Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, .. 4, Cod postal_, J. ILFOV și intervenientul, C. G. - sat Țăndărei, ., Cod postal_, J. IALOMIȚA.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a debitului principal de 2.750,24 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei penalitățile în cuantum de 352,03 lei, reprezentând 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 29.07._13.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 760,28 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2015.
P., GREFIER,
I. E. MihaelaAlexe E.
Red. I.E.M./thn.E.A. /5 ex/11.05.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2162/2015. Judecătoria... → |
---|