Contestaţie la executare. Sentința nr. 567/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 567/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 567/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr.567
Ședința publică de la 09.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: D. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL- ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BETA INSOLVENCY IPURL
în contradictoriu cu intimata creditoare . și intimata adjudecatară C. D. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se referă: obiectul cererii, contestație la executare; stadiul procesual, fond ;
Instanța față de actele și lucrările dosarului retine cauza în pronunțare pe cele două excepții invocate de intimata C. D. A., respectiv excepția tardivității cererii de chemare în judecată și excepția autorității de lucru judecat
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, sub nr._, contestatoarea . SRL-ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BETA INSOLVENCY IPURL, în contradictoriu cu intimata creditoare . și intimata adjudecatară C. D. A., a formulat prezenta acțiune în anulare, împotriva Actului de adjudecare emis la data de 29.11.2011, de executorul judecătoresc D. N. C. ; repunerea părților în situația anterioară; anularea eventualelor acte subsecvente încheiate de pârâți.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, astfel cum a reținut si Tribunalul Ilfov - Secția Civila prin Decizia Civila nr. 292R din 08.03.2013, pronunțata in dosarul nr._/94/2011, „prin cererea formulată la data de 07.09.2010, intimata . a solicitat încuviințarea executării silite asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, proprietatea contestatoarei, . SRL, precum si prin poprire, in baza Titlurior executorii reprezentate de 17 bilete la ordin emise de către F. I. Distributions SRL pentru suma de 86.191,79 lei. Prin încheierea numărul 3984/09.09.2010, pronunțata in dosarul numărul_ a Judecătoriei B., a fost încuviințata executarea silita in temeiul titlurilor executorii menționate in cuprinsul cererii de executare silita si al dispozitivului hotărârilor de investire cu formula executorie si de încuviințare a executării silite".
Astfel cum a constatat si Tribunalul Ilfov - Secția Civila prin Decizia Civila nr.292 R din 08.03.2013 pronunțata in dosarul nr._/94/2011, analizând actele de executare silita efectuate in dosarul numărul 454/2010 al B. D. N. C., înscrisurile sus-mentionate invocate ca titluri executorii întruneau cerințele legale pentru a produce consecințele juridice prevăzute de lege in vederea punerii în executare silită.
Insă, in mod greșit, s-a procedat la executarea silita imobiliara si asupra cotei de 1/2 din imobilul situat in Chiajna, sat D., ., nr.91, județ Ilfov, care s-a apreciat în mod greșit la momentul respectiv ca s-ar afla in patrimoniul Societății F. I. Distributions SRL.
Astfel, in mod eronat s-a procedat la valorificarea prin licitație publica a cotei 1/2 din imobilul situat in Chiajna, sat D., ., nr.91, județ Ilfov in cadrul dosarului de executare silita nr. 454/2010 al B. D. N. C., în data de 09.11.2011 C. D. A. adjudecând cota de ½ din imobilul sus-menționat.
In baza procesului verbal de licitație imobiliara din data de 09.11.2011 sus-menționat, executorul judecătoresc D. N. C. a emis la data de 29.11.2011 Actul de adjudecare a cărui anulare o solicită prin prezenta acțiune.
Împotriva Procesului verbal de licitație imobiliara din data de 09.11.2011 sus-menționat a formulat contestație la executare . SRL, solicitând constatarea nulității absolute a acestuia, pe rolul Judecătoriei B. formându-se dosarul nr._/94/2011.
Prin Sentința civila nr. 2175/17.04.2012, pronunțata in dosarul sus-menționat, Judecătoria B. a admis excepția tardivității formulării contestației la executare silită însăși invocata din oficiu si a respins contestația la executare împotriva procesului verbal de licitație imobiliara din 09.11.2011.
Prin Decizia civila nr. 292R/08.03.2013 pronunțata in dosarul nr._/94/2011, Tribunalul Ilfov a admis recursul formulat de recurenta . SRL, împotriva Sentinței civile nr.2175/17.04.2012 și a modificat în parte sentința recurată în sensul că, a admis în parte acțiunea și a anulat procesul verbal de licitație imobiliară încheiat la 09.11.2011 de B. D. N. C. emis în dosarul de executare nr.454/2010 și actele de executare subsecvente.
Prin Decizia Civilă nr. 292R din 08.03.2013 pronunțata in dosarul nr._/94/2011, Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, a constatat faptul că „in mod nelegal s-a procedat la efectuarea vânzării prin licitație a bunului situat, în Chiajna, sat D., ., nr.91, județ Ilfov, in vederea recuperării debitului în valoare de 86.191,79 lei in condițiile in care . SRL, nu este titulara nici unui drept real asupra acestuia".
Împotriva Deciziei civile nr.292R/08.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._/94/2011, a formulat cerere de revizuire Crasnaru D. A., pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civila formantu-se dosarul nr._ .
Prin Decizia nr. 892R/25.03.2014 pronunțata in dosarul sus-menționat, instanța a admis cererea de revizuire formulata de revizuienta Crasnaru D. A., schimbând in parte Decizia nr. 292R/08.03.2013, pronunțata de Tribunalul Ilfov, in sensul că, a înlăturat mențiunea vizând anularea actelor de executare subsecvente, dar a menținut in rest dispozițiile deciziei civile nr. 292R/8.03.2013.
Astfel, Tribunalul Ilfov a menținut dispozițiile Deciziei civile nr.292R/08.03.2013 privind anularea procesului verbal de licitație publica de licitație imobiliară încheiat la 09.11.2011 de B. D. N. C. in Dosar de executare nr. 454/2010.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.105 al.2 și urm. cod pr.civ., disp.art. 399 și urm. din codul de pr.civ.
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr.454/2010 de la Biroul e Executorului Judecătoresc D., N. C. .
Intimata C. D. A., a depus întâmpinare ( filele 24-31 dosar) la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepția netimbrării cererii; excepția tardivității cererii de chemare în judecată, respectiv a contestației la executare și excepția autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La data de 03.11.2014, contestatoarea a depus note de ședință ( fil.35 dosar) prin care arată că, potrivit disp.art. 77 alin.1 din Legea Insolvenței nr.85/2006, ,,Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxă de timbru ,,
Potrivit disp.art. 29 alin.1, lit.I) din OUG, nr.80/2013: ,, Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitor la litera I ) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă de timbru,,
Contestatoarea a depus la dosar un set de acte în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 44-97 dosar).
La termenul de judecată din data de 09.02.2015, instanța a retiut cauza în pronunțare pe cele două excepții invocate de intimata C. D. A., respectiv excepția tardivității cererii de chemare în judecată și excepția autorității de lucru judecat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.401 alin.1 lit.a C.proc.civ.: „Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand...contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta...”
Actul contestat in prezenta cauza este actul de adjudecare emis la data de 29.11.2011, de executorul judecătoresc D. N. C..
Prezenta contestatie la executare a fost inregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.10.2014, deci dupa implinirea termenului de 15 zile prevazut de dispozitia legala mentionata anterior.
F. de aceste considerente, instanta va admite exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, pe care o va respinge in consecinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată.
Respinge contestația la executarea formulată de contestatoarea . SRL, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BETA INSOLVENCY IPURL, cu sediul în București, ., ., Sectorul 6, în contradictoriu cu intimata creditoare ., cu sediul în București, ., Sectorul 5, și intimata adjudecatară C. D. A., cu domiciliul ales la C..Av. V. P., cu sediul în București, .. 106, ., ., ca tardiv formulată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier,
Pentru judecator promovat semneaza presedintele instantei
Red.RVA/DF/5 ex./21.12.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 481/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|