Actiune in regres. Sentința nr. 6594/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6594/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 6594/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6594
Ședință publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul S. V., având ca obiect actiune in regres.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 05.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.10.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014 sub nr._ reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul S. V., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 5.201,04 lei, cu titlu de despăgubiri civile; obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1 % /zi de întârziere în cuantum de 280.86 lei, aferente debitului neachitat de pârâtă, calculate de la data de 08.05.2014 și până la data de 30.06.2014; penalități de întârziere de 0,1/zi întârziere în continuare până la achitarea integrală a debitului; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 12.09.2013, numitul S. V., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare _ asigurat la societatea reclamantă.
Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare ., nr. 4029.
Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 5.201,04 lei, subrogandu-se in drepturile persoanei pagubite in temeiul art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011.
Reclamanta a formulat cererea de despagubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat inscrisuri doveditoare.
Se mai arata ca parata nu a inteles sa achite suma solicitata in mod amiabil.
In drept: dispozitiile Ordinulului CSA 14/2011, prev. Legii 136/1995 mod., art. 2210 NCC.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri. Reclamanta a depus la dosar în inscrisuri in copii certificate conform cu originalul.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru potrivit Legii 80/2013.
Pârâta, legal citata, nu a depus întâmpinare.
Intervenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 12.09.2013, intervenientul forțat S. V., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare _ , a produs din culpa sa un accident de circulație, fiind încheiat un formular de constatare amiabilă.
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare _ , asigurat CASCO la societatea reclamantei iar în baza poliței de asigurare reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 5.201,04 lei (fila 6).
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare _ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 23.04.2014 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientului forțat, la plata sumei de 5.201,04 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 23.04.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculata începând cu data scadentei, respectiv 08.05.2014 până la plata efectivă a debitului.
De asemenea in temeiul art. 453 C.p.c., instanta va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 387,52 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulată de reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul în sector 2, București, .. 178, în contradictoriu cu pe pârâta . - REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, județul Ilfov și intervenientul S. V., cu domiciliul în ., ., judetul Argeș.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 5.201,04 lei, reprezentând contravaloare despăgubire.
Obliga parata la penalitati de intarziere aferente debitului de 5.201,04 lei - penalitati de 0,1 % pe zi ce se vor calcula de la 08.05.2014 și până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 387,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 5ex/3com/ 22.12.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6510/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|