Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6510/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6510/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 6510/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civilă nr. 6510
Ședința din Camera de Consiliu din data de 12.10.015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
GREFIER: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu pârâtul STANCULESCU C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 12.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 23.04.2015 sub nr._, reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu pârâtul STANCULESCU C. a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtului la plata sumei de 1966,87 lei, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 44,15 lei, și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru .
În motivare reclamanta a arătat că debitul solicitat provine din neplata facturilor fiscale emise in baza contractului de furnizare incheiat cu paratul
În drept, reclamanta a invocat prevederile art 1025 si urm C.pr.civ.
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 lei fiind depusă la dosarul cauzei, f. 4
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, respectiv filele 11-23
Pârâtul, deși legal citat în prezenta cauză, nu a depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. și pârâtul STANCULESCU C. s-au derulat raporturi juridice, in urma carora reclamanta a emis facturile fiscale . nr_/28.07.2014, . nr_/27.08.2014, . nr_/26.09.2014, . nr_/28.10.2014, . nr_/07.11.2014(f. 13-17)
Instanța reține că facturile fiscale enunțate anterior, nu fost acceptate la plată de către pârât, prin aplicarea semnăturii și ștampilei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 13-17 din dosar.
În conformitate cu prevederile art. 249 C.pr.civ, cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afara cazurilor anume prevăzute de lege.
Deși reclamanta susține că facturile fiscale sus menționate, au fost emise în baza raporturilor contractuale intervenite între părți și reglementate prin contractul cadru de furnizare a gazelor naturale, instanta constata ca reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici un inscris din care sa rezulte existenta acestuia.
Mai mult decât atât, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada existentei contractului cadru de furnizare incheiat cu paratul, instanța reține că la baza raporturilor juridice dintre părți stau numai facturile fiscale, menționate anterior, care sunt emise de reclamanta din prezenta cauză și nu sunt însușite de pârât prin semnătură.
In aceste condiții, instanța apreciază ca nu este dovedit existența consimțământului pârâtului pentru încheierea unui act juridic civil cu reclamanta având ca obiect furnizarea de gaze naturale. Simpla emitere a facturilor fiscale, în lipsa unui contract, nu conduce la acceptarea facturii în condițiile în care lipsește semnătura pârâtului.
În drept, având în vedere că valoarea creanței reclamate este mai mică de 10.000 lei, reclamanta îndeplinind cerințele de formă cerute de formularul standard, precum și faptul că cererea nu se încadrează în nici o excepție prevăzută de art. 1026 alin. 3 C.pr.civ., instanța urmează să analizeze fondul cererii cu valoare redusă formulată de către reclamantă.
Având în vedere că pârâtul nu a formulat niciun răspuns față de pretențiile reclamantei, instanța, în temeiul art. 1031 C.pr.civ. se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1531C.civ., creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit prin faptul neexecutării
Conform art. 662 alin. 2 C. proc. civ., creanța este certa atunci când existenta ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu.
În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada încheierii între părți a unui contract, ci s-a prevalat în dovedirea creanței pretinse de facturile fiscale aflate la filele 13-17 din dosar, care însă nu poartă semnătura pârâtului.
Factura poate fi emisă în ipoteza unui contract deja încheiat (caz în care nu face decât să-i recunoască existența, dovedind îndeplinirea obligațiilor contractuale) sau ca urmare a unei oferte de a contracta, caz în care vânzătorul atestă încheierea contractului, furnizând serviciile și expediind factura. Totuși, factura fiscală, ca înscris sub semnătură privată, are putere doveditoare, atât timp cât poartă semnătura părților. Din coroborarea dispozițiilor art. 268, 272 și 273 C.proc.civ. rezultă că, în lipsa semnăturii, înscrisul sub semnătură privată face dovada doar împotriva emitentului său.
Factura nu face dovadă împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ, prevedere legală care nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care nu este în discuție un înscris întocmit între profesioniști, pârâtul fiind o persoană fizică.
Mai mult decât atât, factura fiscală nesemnată de destinatar, nu constiutuie prin ea însăși început de dovadă împotriva destinatarului, întrucât potrivit art 310 C.pr.civ, se socotește început de dovadă scrisă, orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune, ori de la un succesor în drepturi, dacă scrierea face credibil faptul pretins, ori în prezenta cauză înscrisul nu provine de la partea căreia i se opune, respectiv de la pârâtă, fiind emis de reclamantă.
Chiar dacă creanța reclamantei este lichidă, cuantumul ei fiind determinata în conținutul facturilor și exigibilă, constatând lipsa caracterului cert al creanței, instanța urmează să respingă cererea privind obligarea pârâtului la plata debitului principal in cuantum de 1966,87 lei, constatat prin facturile G. nr_/28.07.2014, . nr_/27.08.2014, . nr_/26.09.2014, . nr_/28.10.2014, . nr_/07.11.2014(f. 13-17), ca neîntemeiat.
Având în vedere faptul că instanța a respins capătul de cerere referitor la creanța principală, instanța urmează să respingă și cererea accesorie privind penalitățile aferente debitului principal, ca neîntemeiată.
Având în vedere că pârâtul nu a fost obligat prin prezenta hotărâre la plata debitului față de reclamantă, în temeiul 1031 C.pr.civ.,instanța urmează să respingă cererea acesteia din urmă privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, Clădirea de Birouri Sky Tower, nr. 246C, . cu pârâtul STANCULESCU C. domiciliat în Voluntari, ., nr. 1, Cod postal_, J. ILFOV, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015
P. Grefier
G. I. M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
4 ex./15.10.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6531/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 6594/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|