Actiune in regres. Sentința nr. 8318/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8318/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8318/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8318
Ședința publică din data de 23.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
GREFIER: MIRICA A.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. PORCHE VERSICHERUNGS AG, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A., și intervenientul forțat VOIEVOD A., având ca obiect acțiune în pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 23.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.04.2015, sub nr._, reclamanta S.C. PORCHE VERSICHERUNGS AG, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., și intervenientul forțat VOIEVOD A. a solicitat, obligarea pârâtei la plata sumei de 1496,57 lei, reprezentând contravaloarea despăgubiri, precum și la plata de penalități de întârziere de 0,1%/zi, si a cheltuielilor de judecată constând în contravaloare taxă timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare, legalizare și orice alte cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 30.10.2014, intervenientul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat RCA la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a fost avariat autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița CASCO nr._.
Reclamanta a învederat instanței că s-a deschis dosarul de daună nr. P. POR6031EC14-66, și a achitat asiguratului despăgubirea în cuantum de 1496,57 lei și la data de 01.04.2015, a depus avizarea de daună la societatea pârâtă.
Reclamanta a învederat instanței că pârâta nu a achitat suma suma solicitată, astfel că a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirii în cuantum de 1496,57 lei, precum si a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1% pe fiecare zi calculate pana la plata efectiva și a cheltuielilor de judecată
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii 136/1995.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 129,76 lei fiind depusă la dosarul cauzei la f.28.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. (f.5-21,29-34).
Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.10.2014, intervenientul conducând autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare_ , a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr de inmatriculare_, fiind incheiat procesul verbal de contraventie aflat la fila 6 din dosar.
Instanța reține că în urma evenimentului rutier, a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița casco nr._/16.07.2010 (F.11), în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună și a plătit despăgubirea în cuantum de 1496,57 lei astfel cum rezultă din ordinul de plată aflat la fila 9 din dosar.
Conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, valabilă la data producerii accidentului, astfel cum rezulta din polita de asigurare aflata la fila 12 din dosar, ./16/H16/DV nr._.
Instanța reține că la data de 01.04.2015, reclamanta a depus la societatea pârâtă avizarea de daună (f.19).
În drept, instanta urmează a analiza incidența răspunderii civile delictuale, raportat la situatia de fapt dedusa judecății.
Instituția răspunderii civile delictuale este reglementată în cauză de normele juridice în vigoare la momentul producerii faptei ilicite, Noul Cod Civil, având în vedere că evenimentul rutier, s-a produs la data de 30.10.2014, ulterior
intrării în vigoare a Noului Cod civil, precum și dispozițiile art.103 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc că obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale se supun legii în vigoare la data săvârșirii sau producerii lor.
Potrivit dispozițiilor art. art.1357 alin.1 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Din analiza acestei prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, ceea ce implică siguranță, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, și să nu fi fost reparat încă.
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din procesul verbal de contraventie, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1.357 C.civ., conform căruia cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător și pentru cea mai ușoară culpă, fapta ilicită constând în încălcarea dispozițiilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare a avariilor (f.14) în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior conform facturilor fiscale aflate la filele 8 din dosar. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de daune reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 2.210 C.civ. care stabilesc că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în cuantum de 1496,57 lei, în locul pârâtei, în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.
Având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data de 01.04.2015, reprezentând data avizării scrise (f. 19), în conformitate cu dispozițiile art.64 alin. 4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite cererea, astfel cum a fost formulată, și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1496,57 lei, reprezentând debit principal precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal, de la data de 15.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Având în vedere soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, față de culpa procesuală a pârâtei, instanța urmează să o oblige pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 129,76 lei, reprezentând în taxă de timbru.
In ceea ce priveste cheltuielile efectuate cu asistenta juridica, instanta are in vedere ca potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Sub acest aspect, instanța constată că onorariul avocațial în cuantum de 1350 lei reprezintă un procent disproporționat de mare în raport cu complexitatea cauzei, cu care instanța a fost sesizată și activitatea desfășurată de avocat.
În acest context, instanța apreciază că suma reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 1350 este nepotrivit de mare, în sensul art. 451 alin. 2 C.pr.civ., motiv pentru care instanța va reduce cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat la suma de 800 lei, și va obliga parata la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat .
Având în vedere că reclamanta nu a depus la dosar dovezi privind cheltuielile de deplasare și legalizare în prezenta cauză, precum și faptul că art.452 C.pr.civ, stabilește că partea care solicită cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada acestora, instanța va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată având ca obiect cheltuieli de deplasare și legalizare, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. PORCHE VERSICHERUNGS AG cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C., cu sediul în .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, ., 10, Global City Business Park, Clădirea O23, J. ILFOV, și intervenientul forțat VOIEVOD A. domiciliat în Bistrița, .. 6, . NĂSĂUD.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1496,57 lei, reprezentând debit principal precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal, de la data de 15.04.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 129,76 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de deplasare și de legalizare, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.
P. Grefier
G. I. M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
5 ex./15.12.2015
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 8454/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 8319/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|