Rectificare carte funciară. Sentința nr. 8454/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8454/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 8454/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 8454

Ședință publică din data de 25.11.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect rectificare carte funciară.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 03.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 25.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2014 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamanta C. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . SRL rectificarea cărții funciare cu nr. 864 a localității Corbeanca, jud. Ilfov, nr. cadastral 16/5 si radierea privilegiului provizoriu al constructorului înscris in baza contractului de lucrări nr._/03.04.2007 prin încheierea OCPI nr._/29.02.2012.

În esență, se arată că înscrierea provizorie a privilegiului provizoriu al constructorului înscris in baza contractului de lucrări nr._/03.04.2007 s-a realizat sub condiția prezentării proceselor verbale solicitate de către OCPI.

Astfel, deoarece situația de la data înscrierii provizorii nu este conformă cu cea de la acest moment, reclamanta consideră că este îndreptățită să ceară radierea acestuia.

În drept, art. 282-298 C.., art. 1737 V cod civil, Legea 7/1996.

În probatoriu se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 50 lei, fila 21.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În probațiune se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, art. 205 C...

La data de 05.08.2015 reclamantele au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 03.11.2015, instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei, invocată din oficiu, excepție asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate, potrivit art. 248 C.p.c., instanța reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrata sub numărul de mai sus pe rolul Judecătoriei B., reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare cu nr. 864 a localității Corbeanca, jud. Ilfov, nr. cadastral 16/5 si radierea privilegiului provizoriu al constructorului înscris in baza contractului de lucrări nr._/03.04.2007 prin încheierea OCPI nr._/29.02.2012 .

Deci, instanța a fost investita cu o acțiune in rectificare carte funciara, promovata pe cale principala, acțiune calificata in doctrina ca fiind una reala sau personala in funcție de natura dreptului ocrotit.

Pe de alta parte, din actele dosarului rezulta ca valoarea creanței pentru care s-a înscris privilegiul in cartea funciara, înscriere ce face obiectul acțiunii in rectificare, este de 80.000 euro, ceea ce înseamnă_ lei la cursul BNR de la data introducerii acțiunii, 23.07.2014.

Or, din coroborarea dispozițiilor art. 95 pct.1 cu cele ale art. 94 pct.1 lit. j C.p.c, rezulta ca cererile evaluabile in bani al caror obiect are o valoare ce depășește 200.000 lei, indiferent de calitatea părților sunt de competenta materiala a tribunalului.

Relevante sub aspectul determinării competentei după valoarea obiectului cererii introductive de instanța sunt pe de o parte, si dispozițiile art. 98 alin.1 C.p.c, conform carora competenta se stabilește după valoarea obiectului capătului principal de cerere, iar pe de alta parte, dispozițiile art. 106 alin. 1 C.p.c din interpretarea cărora se desprinde regula potrivit căreia momentul care interesează in stabilirea valorii obiectului cererii este cel al sesizării instanței.

Pe cale de consecința, pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanța urmează să admită excepția de necompetență materiala a Judecătoriei B., necompetenta absoluta și în baza art. 132 alin. 1 si 3 C.p.c, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei B., invocata din oficiu.

Declina soluționarea cauzei având ca obiect acțiune in rectificare carte funciara formulata de reclamanta C. C. - sector 5, București, .. 266-268, .. 2, . contradictoriu cu parata . SRL - sector 1, București, .. 6S, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. N. M.S. I. N.

Red. Jud. ANM/thn S./

02 ex/28.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 8454/2015. Judecătoria BUFTEA