Actiune in regres. Sentința nr. 3344/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3344/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10568/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 3344

Ședință publică din data de 27.05.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul R. I. având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 27.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2013, sub nr._, reclamantul . GROUP SA a chemat în judecată pe paratul . REASIGURARE SA și intervenientul R. I. solicitând obligarea paratului la plata:

  • sumei de 2275,96 lei reprezintă cuantumul despăgubirilor achitate de către reclamant in temeiul asigurării CASCO,
  • 177,52 lei penalităților de întârziere calculate pentru perioada 15.06.2013 – 01.09.2013,
  • plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, in continuare pana Ia plata efectiva a sumelor datorate;

Reclamantul mai solicită si plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În fapt, în data de 29.11.2012, R. I., conducând autoturismul_ asigurat RCA la societatea paratei, poliță_, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma căruia a fost avariat autoturismul nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantei, cu polița nr. C_ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 2275,96 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, după acest termen datorează penalitati de întârziere.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, Legea 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.

În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.

Legal citat, pârâtul a depus precizare în sensul că a achitat suma de 2275,96 lei la data de 19.09.2014.

Intervenientul NU a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentat în fața instanței.

Acțiunea a fost legal timbrată, fila 4446,47.

La termenul din data de 19.05.2015, instanța în a încuviințat pentru cauza proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei si reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata penalităților de întârziere si a cheltuielilor de judecata, arătând că debitul principal a fost achitat.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 29.11.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de 2275,96 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 19.09.2014, aceasta recunoscând astfel debitul.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 30.05.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata sumei de 1049,21lei,reprezentand penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la debitul principal in suma de 2275,96 lei de la data scadenței, 15.06.2013 până la data achitării, 19.09.2014.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga parata, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 680,32 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 184,32 lei și onorariu avocat de 496 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul . GROUP SA - București, cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat P. D. din București, ..1, ., biroul A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul . REASIGURARE SA - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, intervenient R. I. - sector 1, București, .. 2, ., .>

Obligă pârâtă la plata către reclamanta a sumei de 1049,21 lei, reprezentand penalități de 0,1% pe zi de intârziere calculate la suma de 2275,96 lei de la data scadentei, 15.06.2013 si până la data achitarii integrale a debitului, 19.09.2014.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata in suma de 680,32 lei, constand in taxa timbru judiciar de 184,32 lei si onorariu avocat de 496 lei.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va introduce la Judecătoria B..

Pronuntata in sedință publică azi, 27.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. N. MARTINSORINA I. M.

Red. Jud. ANM/thn MSI/

05 ex/18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3344/2015. Judecătoria BUFTEA