Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1865/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1865/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 1865/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1865
Ședința de Cameră de Consiliu de la 30.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M.-P.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA - București, cu sediul ales la mandatar EOS KSI Romania SRL din București, ..10A, clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu . - Ștefăneștii de Jos, ., nr. 50, . Ilfov având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Cauza se judecă în Camera de Consiliu fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru reclamantă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 18.08.2014 sub nr._, reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA cu sediul ales la mandatar EOS KSI ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu pârâta O. L. DEVELOPMENT a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1670,05 lei, precum și majorări de întârziere în valoare de 11,43 lei și la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 50 lei.
În motivare a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora reclamanta a livrat către pârât gaze naturale, fiind emise facturi fiscale care trebuiau achitate în termen de 30 de zile de la data emiterii.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 C., art. 1270,1516 și 1535 C civ.
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 2.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 8-21, 16-30).
La data de 05.01.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere prin care a arătat că acțiunea a rămas fără obiect (fila 31) ca urmare a achitării debitului de către pârâtă, dovada plății fiind depusă la data de 27.03.2015 (filele 38-40), odată cu o nouă cerere prin care a reiterat aceleași arătări și prin care și-a menținut pretențiile în privința cheltuielilor de judecată.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei.
La termenul din data de 30.03.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamanta . ROMANIA SA, în calitate se vânzător și pârâtă, în calitate de client, s-a încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici nr._/04.12.2012 având ca obiect furnizarea în regim reglementat a gazelor naturale pentru locul de consum situat în jud. Ilfov, .. 50, vila N3, .> În baza dispozițiilor contractuale, creditoarea a emis facturile fiscale depuse la filele 18-19 din dosar, în valoare de 1.670,05 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate pe lunile aferente facturilor fiscale.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta este prevăzută în contractul de furnizare gaze naturale încheiat între părți. De asemenea, creanța este și lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conținutul facturilor fiscale anterior menționate coroborate cu dispozițiile contractuale. Exigibilitatea creanței solicitate rezultă din cuprinsul facturilor fiscale prin care părțile au stabilit data scadentă a fiecărei sume în parte.
De asemenea, potrivit art. 1.535 alin. 1 C.civ., pentru neplata la scadență a sumei de bani datorate de debitoare, creditoarea are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți, fără să dovedească vreun prejudiciu
La art. 4 alin. 3 din contractul părților s-a prevăzut o clauză de daune moratorii consensuale în caz de întârziere la plată, fiind statuat că neplata facturii atrage perceperea de majorări de întârziere, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere.
În baza acestei dispoziții contractuale creditoarea a calculat majorări de întârziere în cuantum de 11.43 lei calculate până la data de 16.07.2014, potrivit calcului depus la dosar la fila 16.
Având în vedere faptul că la 28.10.2014, ulterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, pârâta a achitat contravaloarea facturilor depuse la dosar și a dobânzilor percepute, după cum rezultă din extrasul de cont de la fila 39 coroborat cu susținerile reclamantei, instanța va respinge cererea ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească reclamantei, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA - București, cu sediul ales la mandatar EOS KSI Romania SRL din București, ..10A, clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu . - Ștefăneștii de Jos, ., nr. 50, . 3, J. Ilfov, ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.
P. Grefier
B. M.-P. C. V.
Pentru grefier, aflat în c. m., semnează grefier șef
G. L.
Red Jud. BMP
Tehnodact CV 4 ex/06.05.2015.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 1893/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|