Contestaţie la executare. Sentința nr. 4707/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4707/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 4707/2015
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 4707
Ședința Publică din data de 03.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. L. F.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator I. V. și pe intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc in ședința publică din data de 08.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.06.2015, apoi la 26.06.2015 si la 03.07.2015 când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față reține că:
Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2014 pe rolul Judecătoriei B., contestatorul I. V. a formulat, în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov-Serviciul fiscal Orășenesc B. și Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ din 06.03.2014 din dosarul de executare nr. 23/_ /_ și a somației nr. 23/_ /_ precum și a bazei de calculare și impunere a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 2008-2013 și a dobânzilor și penalităților de întârziere.
În acest sens, a fost solicitată desființarea titlului executoriu, exonerarea contestatorului de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin acesta și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că intimata nu i-a comunicat niciodată, din anul 2008 până în prezent, decizia de impunere și baza de calcul prin care a stabilit contribuții pentru asigurări sociale de sănătate pe perioada 2008-2013 în cuantum de 36.810 lei. Sumele de plată stabilite prin cele două acte fiscale nu au fost corelate cu documentele care au stat la baza calculului și a emiterii acestor acte fiscale, care sunt eronate întrucât au fost întocmite cu reținerea unei situații de fapt care nu este în concordanță cu realitatea rezultată din documentele care au stat la baza de impunere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172-173 din OG nr. 92/2003, art. 43,44,45,47, 84-88, 175-188 din codul de procedură fiscală.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A fost achitată taxa judiciară de timbru de 1000 lei pentru capătul de cerere privind contestația la executare și de 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
La data de 12.03.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu relevă nereguli în procedura de executare. Actele de executare au fost emise deoarece contestatorul figurează în evidențele CASMB, în calitate de persoană fizică cu venituri din activități independente pentru perioada 2008-2013 cu debite în valoare de 36.810 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ.
La data de 25.03.2015 a depus întâmpinare și intimata Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, începând cu data de 01.07.2012 CAS Ilfov drepturile instituției în ceea ce privește reprezentarea juridică în dosar, au fost substituite în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov.
În drept, a fost invocată Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La dosarul instanței a fost depusă copie de pe dosarul de executare 23/_ /_ întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov-Serviciul Fiscal Orășenesc B..
La termenul de judecată din data de 08.06.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov și a dispus scoaterea acesteia din cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:
Potrivit dispozițiilor art. 141 din OG 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare, se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
În cauză, intimata a emis somația nr. 23/_ /_ și titlulul executoriu nr._ din 06.03.2014, însă intimata nu a făcut dovada că ar fi comunicat contestatoarei titlurile de creanță care au stat la baza acestei executări silite.
Instanța constată că, potrivit legii fiscale, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 din OG nr. 92/2003 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Potrivit dispozițiilor art. 172 din O.G. 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În materie fiscală legea pune la dispoziția contestatorului o cale de atac prin care poate să valorifice apărările de fond împotriva titlului executoriu. Această cale de atac este contestația împotriva actului administrativ fiscal, reglementată de dispozițiile art. 205 și urm din C.pr.fisc.
Actele administrativ fiscale care constituie titluri executorii nu pot fi supuse controlului de legalitate pe fond în cadrul contestației la executare, ci numai în cadrul contestației prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fisc. Cu toate acestea, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă în măsura în care actul ce constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal.
Or, în condițiile în care intimata a emis titlul executoriu și somația fără ca anterior să fi comunicat contestatoarei decizia de impunere sau alt titlu de creanță din care să rezulte obligațiile de plată și perioada pentru care au fost calculate, contestatoarea nu a avut posibilitatea nici să-și execute asemenea obligații în termen, după cum nu a fost în măsură nici să conteste actul administrativ fiscal potrivit procedurii prevăzute de art. 205, nefiindu-i comunicat un atare act administrativ fiscal.
Pentru a se determina momentul în care începe curgerea termenului și ajungerea la scadență este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de cod.
Potrivit art. 141 alin.2 din OG nr.92/2003, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată. Ajungerea la scadență a titlului de creanță determină transformarea acestuia în instrument de executare silită, în condițiile în care a și fost cunoscut de debitor, fiind îndeplinite cerințele de comunicare. Un titlu executoriu nu poate suplini titlul de creanță.
Potrivit art. 44 din codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. În cazul în care comunicarea prin remitere, prin poștă sau prin alte mijloace care asigură confirmarea primirii, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
Având în vedere că în cauză intimata nu a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal iar din cuprinsul titlului executoriu nu rezultă perioada pentru care sunt calculate obligațiile fiscale în sarcina contestatoarei, instanța va constata că titlul executoriu_ din 06.03.2014 și somația 23/_ /_ pentru suma de 36.810 lei nu au la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executoriu.
Potrivit prevederilor art. 172 C.pr.fisc, contestația la executare este întemeiată, întrucât nefiind comunicat contestatoarei un titlu de creanță care să poată fi atacat potrivit art. 205 și 218 C.pr.fisc. și nefiind prevăzută procedura executării silite fără existența unui titlu de creanță devenit executoriu, executarea silită nu a respectat prevederile legale.
În ceea ce privește apărările de fond făcute de contestator cu privire la suma de 36.810 lei, instanța constată că nu se poate pronunța pe acestea în procedura contestației la executare, ci numai în cadrul contestației prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fisc.
Având în vedere soluția adoptată pe cererea principală, cu aplicare art. 718 alin. 1 coroborat cu alin. 4 pct. 1, întrucât în cauză nu s-a dovedit că există un titlu de creanță care să fi devenit executoriu potrivit legii, instanța va admite și cererea de suspendare executare silită până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind constată culpa procesuală a intimatei, aceasta va fi obligată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată constând în suma de 1.050 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (conform chitanțelor depuse la filele 132-133).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite contestația formulata de contestatorul I. V. domiciliat in localitatea Mogoșoaia, ., judet Ilfov În contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2.
Dispune anularea somației nr. 23/_ /_ și a titlului executoriu nr._ din 06.03.2014 precum și a actelor de executare efectuate în temeiul acestora.
Dispune suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1050 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru contestația la executare.
Cu apel în 5 zile de la comunicare pentru cererea de suspendare executare silită.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. F. C. L.
red; jud FAL/ tehnored CL/4 ex/02.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4637/2015.... | Evacuare. Sentința nr. 4706/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|