Contestaţie la executare. Sentința nr. 556/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 15134/94/2013

Dosar nr._

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.556

Ședința publică din 09.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A. Grefier: D. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea . SA, în contradictoriu cu intimata S. C. PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI B., T. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect, contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: obiectul cererii, contestație la executare, stadiul procesual, fond: la data de 04.02.2015, a fost atașat dosarul de executare nr.1447/2E/03.12.2013., de la Biroul Executorului Judecătoresc B., T. și Asociații.

Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei și reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.12.2013, sub nr._ , contestatoarea . SA, în contradictoriu cu intimata S. C. PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI B., T. ȘI ASOCIAȚII, a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite și suspendare provizorie a executării silite și lămuriri cu privire la aplicarea Titlului Executoriu, în temeiul art.711 și urm. NCPC solicitând instanței de judecată să desființeze somația de plată emisă de B. B., T. și Asociații, în dosarul de executare silită nr. 1447/2E/03.12.2013, comunicată la data de 04.12.2013, prin care . somată să plătească suma de 32.052,58 lei compusă din 200 lei cheltuieli de judecată, 26.741 lei, drepturi salariale restante și 5.111,58 lei cheltuieli de executare silită către executorul judecătoresc T. B. O., pentru creditorul O. I..

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, ., a organizat o licitație în vederea externalizării activității din domeniul feroviar, respectiv a activităților de transport feroviar de marfă,a activităților de manevră pe liniile ferate industriale și de organizare transporturi feroviare.

GFR, a fost desemnată câștigător al licitației în ceea ce privește contractele pentru prestarea serviciilor de transport și manevră pe calea ferată, încheiate cu . ȘI . calitate de beneficiari ai serviciilor respective.

În considerarea celor de mai sus, la data de 10.12.2010 a fost încheiat Protocolul nr.99 între ., ., ROMPETROL DOWNSTREAM SRL, Sindicatele reprezentative la nivel de ., respectiv Sindicatul Liber Petrochimistul, Sindicatul Liber V. și Sindicatul Lucrătorilor de pe Platforma Industrială Midia Năvodari și . SA (,,Protocolul,,) în calitate de beneficiari ai serviciilor respective.

La încheierea Protocolului, aui fost avute în vedere prevederile Legii nr.67/2006, privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora ( ,, Legea 67/2006,, ) precum și dispozițiile art. 169 și art. 170 din codul muncii.

În executarea Titlului, reprezentat prin sentința civilă nr. 5553/04.12.2012, . achitat către creditorul O. I., sumele cuvenite acestuia pentru perioada 11.12.2011 – 16.07.2012, astfel cum dovedește cu fluturașul, reprezentând lichidarea lunii iunie 2013, când i-au fost plătite cu titlu de diferențe de drepturi salariale suma de 11.742 lei. Solicită respingerea raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil Ș. G. ca fiind o probă neconcludentă, nepertinentă și neutilă cauzei, deoarece prin această expertiză contabilă se iau in calcul perioade de activitate care nu sunt sub incidența Titlului Executoriu. De altfel expertul contabil își încalcă atribuțiile, în sensul că, își atribuie dreptul de a interpreta și lămuri dispozitivul titlului executoriu. Expertul nu era competent să se pronunțe asupra întinderii executării obligațiilor și lămuririi aplicării dispozitivului titlului executoriu . Expertul a încălcat principiul autorității de lucru judecat astfel cum rezultă din prevederile art. 430 alin.2 NCPC.

Prin urmare Somația de plată aferentă dosarului execuțional nr. 1447/2E/03.12.2013, este nelegală, și în consecință . datorează salariatului creditor suma de 32.052,58 lei, în compunerea mai sus precizată și nici suma de 5.111,58 lei, cheltuieli de executare silită, sumă care intră în compunerea creanței principale.

Cu privire la suspendarea provizorie a executării silite solicită să fie admisă de urgență având în vedere nelegalitatea vădită a executării silite, pornită pe un titlu care nu există și care nu permite acordarea unor sume de bani salariatului mai mult decât ceea ce s-a stabilit.

În dovedirea acțiunii contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, copie fluturaș creditor O. I. și copii conforme ale dosarului de executare nr. 1447/2E/2013.

Contestatoarea a depus la dosar înscrisuri ( fil.7 – 28 dosar ).

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus un punct de vedere.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 19.12.2013, instanța a respins cererea de suspendare provizorie a executării, aceasta fiind motivată.

În ședința publică din data de 09.02.2015, instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei și a reținut cauza în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive invocata din oficiu, instanța reține ca obiectul prezentei cereri de chemare in judecata il reprezinta contestatia la executare, sub forma lamuririi titlului executoriu, precum si anularea actului de executare reprezentat de somatia nr.1447/2E/03.12.2013, dispusa in dosarul de executare nr.1447/2E/2013, al B. T. B. O..

Prin urmare, . cel de fata, raportul juridic civil procesual de conflict include in componenta sa debitorul si creditorul urmaritor. Se constata ca in cauza civila de fata debitorul a inteles sa promoveze cererea de contestatie la executare doar in contradictoriu cu executorul judecatoresc investit cu executarea silita a titlului executoriu.

In aceste conditii, in lipsa unei dispozitii exprese a legii care sa confere executorului judecatoresc legitimare procesuala pasiva in cadrul contestatiei la executare, instanta apreciaza ca se impune admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei si respingerea contestatiei la executare ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocata din oficiu.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . SA, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.114, Sectorul 1, în contradictoriu cu intimata S. C. PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI B., T. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în orașul B., ..5, Județul Ilfov, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțata in ședință publică, azi, 09.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/ 4 ex./06.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 556/2015. Judecătoria BUFTEA