Plângere contravenţională. Sentința nr. 971/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 971/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3310/94/2014
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.971
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 23.02.2015
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE R. V. A.
GREFIER D. F.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul S. C. G. S. în contradictoriu cu intimata I. JUDETEAN DE POLITIE ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care, învederează: dosarul a venit prin declinare de la Judecătoria Sectorului 3 București.
Instanța in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. încuviințează pentru petent și intimată proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, respinge proba testimonială cu martori ca nefiind utilă cauzei, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii de fata constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, București, la data de 27.09.2013 sub nr._/301/2013, petentul S. C. G. S., in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE POLITIE ILFOV a solicitat instantei, ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea procesului – verbal . nr._/16.09.2013.
In motivare a arătat ca in data de 16.09.2013, a fost sancționat cu 4 puncte amenda, reținându-se in seama sa faptul ca nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton în timp ce se deplasa în B., pe DN1A, însă faptele consemnate nu corespund adevărului deoarece nu era nici un pieton care să aștepte pe trotuar sau să traverseze.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei. (fila 5)
La data de 31.10.2013, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002.
La termenul de judecata din data de 07.02.2014 instanța a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.04.2014, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 23.02.2015, instanța in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. a încuviințat pentru petent și intimată, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 16.09.2013 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 320 de lei si suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile, pentru săvârșirea contraventiei prevazute de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002, rep., retinandu-se ca a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe DN1 A, pe raza orasului B., judetul Ilfov, iar la intersectia cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara pe trecerea de pietoni, fapta fiind filmata si inregsitrata cu aparatul radar.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu(...): descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita (...)”.
De asemenea, potrivit art.17 din OG 2/2001: ”Lipsa mentiunilor privind(...) fapta savarsita (...) atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”
Analizand procesul verbal contestat prin raportare la dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca in privinta acestuia este incidenta cauza de nulitate absoluta privind nedescrierea faptei, si anume nedescrierea completa a faptei.
Astfel, potrivit art.100 alin.3 lit.b din O.U.G.195/2002, rep., constituie contraventie: „neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”
Prin urmare, acesta din urma reprezinta elementul material al contraventiei retinute in sarcina petentului, ce trebuie sa se regaseasca in totalitate in cuprinsul procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, la rubrica privind descrierea faptei, intrucat situatia de fapt redata in cuprinsul procesului verbal, ce nu poate fi completata cu probe extrinseci de catre agentul constatator, trebuie raportata la elementul material al contraventiei rezultat din norma de incriminare.
Analizand procesul verbal contestat in prezenta cauza, instanta constata insa ca agentul constatator nu a mentionat in cuprinsul acestuia daca pietonii cu privire la care se presupune ca petentul nu a acordat prioritate de trecere se aflau sau nu pe sensul de deplasare al autovehiculului.
In aceste conditii, instanta nu va mai analiza si temeinicia procesului verbal, urmand ca in temeiul art.34 din OG 2/2001 sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal de contraventie, ., nr._ din data de 16.09.2013, emis de IPJ Ilfov, va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 320 de lei si va inlatura sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională privind pe petentul S. C. G. S., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDETEAN DE POLITIE ILFOV, cu sediul în București, . nr. 5-7, sector 2.
Anulează procesul verbal . nr._/16.09.2013 emis de IPJ Ilfov, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 320 de lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/4 ex./16.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 822/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 973/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|