Plângere contravenţională. Sentința nr. 1099/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1099/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 11056/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1099
Ședința publică din data de 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. D.
GREFIER – A. MIRICA
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul V. L. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 11.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2014 sub nr._, petentul V. L. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.09.2014.
În motivare, petentul a arătat că fiind oprit in trafic a fost amendat ca a circulat pe . Tartasesti inspre Chitila, cu o viteza de 85 km/h. A mai aratat ca pe partea dreapta a drumului nu erau montate indicatoare.
Cererea nu a fost intemeiata drept, totodata a solicitat proba cu inscrisuri, inregistrarea video a politiei si proba testimoniala cu martori.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.09.2014, foto.
Intimata nu a formulat întâmpinare, dar la data de 27.01.2015 a depus prin serviciul registratura fotografii radar, buletin de verificare metrologica, atestat operator radar.
Instanța a încuviințat proba cu inscrisuri pentru ambele parti, apreciind ca sunt utile, concludente si pertinente solutionarii cauzei si a administrat pentru petent proba cu declaratia martorului U. A. (f. 43).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanta retine faptul ca procesul verbal de contraventie se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate, potrivit careia aspectele constate ex proprii sensibus de catre agentul constatator si consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie se bucura de prezumtia de veridicitate, pana la dovedirea prin probe a contrariului.
Cu toate acestea, CEDO a statuat faptul ca domeniul contraventionalului este asimilat domeniului penal in privinta sarcinii probei in ipoteza in care sanctiunea aplicata contravenientului este una suficient de aspra incat sa poate fi inclusa in categoria acuzatiilor in materie penala.
In materie penala sarcina probei incumba statului, prin urmare acuzatul nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, statul fiind acela care trebuie sa dovedeasca faptul ca autorul faptei este vinovat, acesta beneficiind de prezumtia de nevinovatie.
Instanta retine ca sanctiunea contraventionala principala constand in masura masura amenzii contraventionale in cuantum de 540 lei, tinand cont de salariul minim pe economie, este o masura suficient de severa incat sa atraga includerea faptei in materia acuzatiilor penale, cu consecinta rasturnarii probei.
Potrivit declaratiei martorului U. A., de la fila 43 dosar, petentul nu a putut observa indicatorul de restrictionare a vitezei, intrucat vizibilitatea era obstructionata de un alt autoturism care circula in directia P..
De asemenea, potrivit plansei foto depusa de petent la dosar se observa ca acest indicator nu este vizibil.
Intimata a depus plansa foto a evenimentului, insa dupa expirarea termenului legal prevazut de art 201 alin 1 ncpc, astfel ca aceasta nu poate fi luata in considerare.
Avand in vedere ca petentul a facut dovada contrara celor cuprinse in procesul verbal, desi dupa cum s-a aratat mai sus nu era obligat sa o faca, instanta urmeaza a admite plangerea contraventionala formulata de acesta si a anula procesul verbal . nr._ incheiat de intimata IPJ Ilfov – Serviciul Rutier.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul V. L. domiciliat în ., .. 10, jud. Ilfov în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București sector 2, ., nr. 7.
Anuleaza procesul verbal . nr._ incheiat de intimata IPJ Ilfov – Serviciul Rutier.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
P., GREFIER,
Jud. E. D. A. Mirica
Red. Jud. E.D./Tehn. A.M./ 2 ex./03.04.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria BUFTEA | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 12-02-2015,... → |
---|