Contestaţie la executare. Sentința nr. 1504/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1504/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 1504/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1504

Ședința publică din data de 12.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. S. D.

GREFIER – M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. H. D. S.A. – în insolvență – prin administrator judiciar C.I.I. B. N. Sofie în contradictoriu cu intimata G. B. S.A., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2015 și la 12.03.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2013 sub nr._ contestatoarea S.C. H. D. S.A. – în insolvență – prin administrator judiciar C.I.I. B. N. Sofie în contradictoriu cu intimata G. B. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 615/2013 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații; anularea încheierii de încuviințare a executării nr. 2406/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ; anularea somației emisă în data de 14 iunie 2013 în dosarul de executare nr. 615/2013 și a actelor de executare ulterioare.

În motivare, contestatoarea a arătat că la această dată imobilul ce face obiectul executării silite în dosarul nr. 615/2013 se află în proprietatea sa, foștii cumpărători având un drept de creanță reprezentând prețul ce trebuie restituit și daunele interese datorate, în aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ce dispun suspendarea oricărei măsuri de executare prin care creditorii urmăresc realizarea creanțelor altfel decât în procedura colectivă instituită de Legea 85/2006.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: somație emisă în data de 14.06.2013, Încheierea din 14.06.2013, Încheierea nr. 2406/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, buletinul procedurilor de insolvență nr._/20.11.2012, cererea de înscriere la masa credală, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 140/24.02.2009, contractul de vânzare . cumpărare autentificat sub nr. 140/24.02.2009, Acord privind instituirea unei ipoteci de rang 1 din data de 29.10.2010 și din data de 12.01.2011, Contract de ipotecă autentificat sub nr. 842/18.09.2012, raport de evaluare a proprietății imobiliare nr._/22.02.2011.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată cu motivarea că imobilul ce face obiectul executării nu se află în proprietatea contestatoarei iar actele de executare întocmite până la acest moment s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Totodată a invocat, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat având în vedere că în cadrul dosarului nr._, în calitate de intervenient principal, contestatoarea a adus critici cu privire la aceeași procedură de executare începută în dosarul nr. 615/2013 în contradictoriu cu G. B., astfel că toate condițiile cu privire la părți, obiect și cauză sunt îndeplinite.

În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosar extras de carte funciară, sentința civilă nr. 1207 pronunțată la data de 02.04.2014 de Judecătoria B. în dosarul nr. 8471/2013.

Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.430 alin.1 C.proc.civ. ,,hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată’’.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.431 C.proc.civ. ,,nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă’’.

Instanța reține că prin sentința civilă nr.1207/02.04.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 10.03.2015, prin decizia civilă nr.1004 A/10.03.2015 a Tribunalului Ilfov, a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorii B. A. L. și B. G. V., în contradictoriu cu intimatul G. B. SA și ., în calitate de intervenient principal, contestație formulată împotriva actelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare 615/2013 a SCPEJ D., C. și Asociații.

Instanța, față de dispozițiile legale menționate anterior, urmează să admită excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că între litigiul dedus judecății și cel soluționat definitiv prin sentința civilă nr.1207/02.04.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ există identitate de părți, de obiect și de cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea formulată de contestatoarea S.C. H. D. S.A. – în insolvență – prin administrator judiciar C.I.I. B. N. S., cu sediul în sector 2, București, ., ., . în contradictoriu cu intimata G. B. S.A., cu sediul ales la SCA S., M., D. și Asociații, cu sediul în ., ., sector 3, Clădirea Phoenicia Business Center pentru autoritate de lucru judecat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. S. D. M. G.

Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/4 ex/4.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1504/2015. Judecătoria BUFTEA