Plângere contravenţională. Sentința nr. 1561/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1561/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1561/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1561
Ședința publică de la 16.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M.-P.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul I. G. - com. Moara Vlăsiei, . I. în contradictoriu cu intimata I. I. - sector 2, București, ., nr. 7 având ca obiect plângere contravențională - CP_/20.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: s-a depus la dosarul cauzei răspuns la adresa instanței.
Instanța dă citire în ședință publică răspunsului depus la dosarul cauzei de către Consiliul Județean I., și fiind lămurită asupra cauzei de față acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petentul solicită anularea procesului verbal, care nu este legal întocmit, față de ordinea în care sunt amplasate localitățile despre care a vorbit și în acțiune, așa cum rezultă și din răspunsul la adresă depus la acest termen de judecată. Mai arată că trecerea de pietoni respectivă a fost desființată, iar potrivit art. 16 din OG 2/2001, procesul verbal întocmit în cauză este lovit de nulitate absolută. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2014 sub nr._, petentul I. G. în contradictoriu cu intimata I. I. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției - CP_/20.07.2014.
În motivare a arătat că se impune anularea procesului verbal de sancționare întrucât în cuprinsul acestuia nu s-a specificat locul producerii contravenției ci o porțiune de drum unde nu există treceri de pietoni, între localitățile Balotești și Căciulați. La data de 25.11.2014 petentul a depus înscris la dosarul cauzei arătând că circula în localitatea Moara Vlăsiei la data întocmirii procesului verbal, unde a fost sancționat de un echipaj al poliției întrucât nu ar fi acordat prioritate pietonilor la trecere.
În drept cererea nu a fost motivată.
În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 3-5, 13-15) și a probei testimoniale cu martorul A. F., ca l-a văzut pe petent în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție, precum și martorul asistent V. D. F..
Intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei (filele 22-23) prin care a arătat că petentul a fost sancționat pe șoseaua DJ 101, în localitatea Moara Vlăsiei, deoarece nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, pe sensul de mers al autovehiculului, dar și pentru că nu purta centura de siguranță. A solicitat respingerea acțiunii petentului și menținerea procesului verbal așa cum a fost întocmit, ca fiind legal și temeinic.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți și a respins proba testimonială cu martorul asistent indicat în cuprinsul procesului verbal, ca neutilă cauzei.
La data de 16.03.2015 Consiliul Județean I. a depus la dosar relațiile solicitate de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție (fila 15) . nr._ încheiat la data de 20.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 540 lei (180 lei + 360 lei) și i s-a suspendat dreptul de conducere pe o durată de 30 de zile, reținându-se că la data de 20.07.2014, ora 11:34, pe a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 101 în loc. Moara Vlăsiei, jud. I., fără a purta centura de siguranță și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară pe sensul de deplasare dinspre Balotești către Căciulați.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice constituie contravenție și atrage pe lângă sancțiunea amenzii și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.
După cum a susținut și petentul, agentul constatator nu a precizat cu claritate locul săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentului.
La rubrica Locul din cuprinsul procesului verbal de contravenție, agentul a menționat Moara Vlăsiei, D.J. 101, P.P. Moara Vlăsiei iar în descrierea faptei a arătat faptul că sensul de deplasare a petentului era dinspre loc. Balotești către loc. Căciulați.
Din cuprinsul răspunsului Consiliului Județean I. depus la dosar la solicitarea instanței (f. 31) reiese faptul că în localitatea Moara Vlăsiei jud. I., pe DJ 101, la data de 20.07.2014 erau marcate în mod corespunzător 6 treceri de pietoni, iar ordinea de poziționare a localităților pe DJ 101 este următoarea: loc. Balotești – intrare în localitate km 12+970, DN1 - ieșire din localitate km 18+570; loc. Căciulați – intrare în localitate km 18+570 – ieșire din localitate km 22+970; loc. Moara Vlăsiei – intrare în localitate km 22+970 – ieșire din localitate km 28+370.
Agentul constatator nu a precizat cu claritate unde se afla poziționată trecerea de pietoni unde petentul nu ar fi acordat prioritate de trecere, în condițiile în care în această localitate erau marcate 6 treceri de pietoni și nu se poate deduce ce anume reprezintă mențiunea P.P. Moara Vlăsiei.
În condițiile în care agentul constatator a menționat faptul că petentul circula pe sensul de mers dinspre Balotești către Căciulați, instanța înțelege că faptele petentului au fost săvârșite în aceste localități sau între aceste localități. În același timp, față de mențiunea cuprinsă la rubrica Locul: Moara Vlăsiei, DJ 101, P.P. Moara Vlăsiei, instanța înțelege că faptele petentului au fost săvârșite și constatate în loc. Moara Vlăsiei. Întrucât loc. Moara Vlăsiei nu se află poziționată între loc. Balotești și Căciulați, instanța reține că agentul constatator a realizat o descriere eronată a împrejurările de loc, petentul aflându-se în imposibilitate de a proba contrariul celor reținute de agentul constatator.
Față de apărările petentului în sensul că la data de 20.07.2014 nu a circulat pe porțiunea de drum între Balotești și Căciulați, instanța apreciază că acestuia i s-a produs o vătămare procesuală privind dreptul la apărare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
Chiar și în condițiile în care petentul a arătat în cuprinsul procesului verbal de contravenție faptul că Recunoaște fapta, se reține că instanța nu poate analiza temeinicia procesului verbal de contravenție față de necorelările cuprinse în procesul verbal privind locul săvârșirii contravențiilor.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 20.07.2014 este lovit de nulitate absolută.
Pentru aceste considerente instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va anula procesul-verbal contestat . nr._ din data de 20.07.2014 emis de intimată, cu exonerarea petentului de la aplicarea sancțiunilor contravenționale constând în amenda contravențională în cuantum total de 540 lei și suspendarea dreptul de conducere pe o durată de 30 de zile .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul I. G. - com. Moara Vlăsiei, . I. în contradictoriu cu intimata I. I. - sector 2, București, ., nr. 7.
Anulează procesul-verbal contestat . nr._ din data de 20.07.2014 emis de intimată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
P. Grefier
B. M.-P. C. V.
Pentru grefier, aflat în c. m., și grefier șef, aflat în c. o., semnează grefier șef de secție civilă
N. D.
Red Jud. BMP
Tehnodact CV 4 ex/21.04.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4429/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1562/2015.... → |
---|