Plângere contravenţională. Sentința nr. 2458/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2458/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2458/2015
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
SENTINTA CIVILĂ NR.2458
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21 APRILIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E.-M. I.
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul M. I. și pe intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională CP_/10.08.2013
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 14.04.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.04.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2013 sub nr._ petentul, M. I. în contradictoriu cu intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.08.2013 întocmit de organele de control ale intimatului IPJ Ilfov și a măsurilor dispuse prin acesta.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat . nr._/10.08.2013 a fost sancționat cu amenda de 720 lei, 9 puncte de amendă și 6 puncte penalizare pe motiv că ar fi circulat cu autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ în regim de taxi, DNCB Otopeni pe drumul Odăi de la Otopeni la Mogoșoaia în dreptul străzii –Drumul Odăii 22, în zona indicatorului „înainte sau la dreapta” ar fi efectuat viraj stânga încălcând marcajul longitudinal continuu
In esența petentul arata ca situația reținuta nu este cea reala.
In fapt, la data de 10.08.2013 fiind taximetrist se întorcea de la Palatul Mogoșoaia spre Otopeni și nu cum s-a menționat în procesul verbal
In dreptul zonei - Drumul Odăi a fost oprit de un agent de poliție care era singur în mașina de poliție, echipată cu aparat R.. I s-au cerut actele la control și i s-a întocmit procesul verbal contestat pe motiv că a încălcat marcajul longitudinal continuu.
Mai artă că a refuzat semnarea procesului verbal pentru că nu respecta realitatea.
Petentul și-a întemeiat cererea în drept, pe dispozițiile OUG 195 /2002 solicitând administrarea probei cu înscrisuri.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii si menținerea procesului verbal ca legal si temeinic
In drept, a invocat dispozițiile art.205 alin.2 și urm C.p.c.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt s-a reținut că, în data de 10.08.2013, petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_, iar pe DNCB Otopeni pe Drumul Odăi de la Otopeni la Mogoșoaia a schimbat direcției de mers prin viraj spre stânga, incălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație, fiind sanctionat conform procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria_/10.08.2013. (f.3)
Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petent, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 19 din același act normativ. Totodată în dreptul rubricii mențiuni s-a consemnat faptul că petentul obiectiunile acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale.
De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi. De asemenea, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. d pct 9 din OUG 195/2002 reprezintă contravenție schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație.
Săvârșirea contravenției a fost probată de intimat prin mențiunile înscrise în procesul verbal de constatare a contravenție, aceasta fiind constatată direct de către agentul de poliție.
În acest context instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției, actul astfel contestat bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate ce i-au fost conferite de lege.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.
Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art. 21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunile sunt proporționale, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal contestat, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. I. dom. în sector 1, București, ., .. C, ., Cod poștal_ și pe intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, Cod poștal_, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
P., GREFIER,
I. E. Mihaelapentru grefier aflat in CO, semneaza grefier sef G. L. A.
Red E./teh E.A/ 4 ex/ 22.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2651/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2464/2015.... → |
---|