Plângere contravenţională. Sentința nr. 2635/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2635/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2635/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2635
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 29.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. C. R.
GREFIER – R. U.
Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul P. S. TICUȘOR în contradictoriu cu intimata I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.08.2013.
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2015, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta hotarare, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 29.04.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 30.08.2013 petentul P. S. TICUȘOR a formulat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.08.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.
În motivare, petentul a arătat, în esență, ca nu a depășit viteza din teribilism ci pentru că o transporta pe soția sa la spital intrucât acuza dureri fiind însărcinată.
Plângerea nu este întemeiată în drept.
În probațiune, a solicitat înscrisuri .
A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/15.08.2013, chitanța privind plata amenzii și acte medicale.
Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit disp. art. 19 din OUG nr.80/2013 (fila 9).
Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 07.03.2015, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că agentul de politie i-a adus la cunostinta petentului viteza cu care a circulat, normele de lege incalcate si a procedat la intocmirea procesului verbal, fiind respectate prevederile art. 16 si 17 din OG nr.2/2001. Aparatul cu care a fost inregistrata viteza este verificat metrologic si declarat corespunzator, iar inregistrarea respecta toate prevederile obligatorii cerute de art. 3.5.1. din NML nr.021-05.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.
În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto (fila 18), buletin de verificare metrologică si atestat operator (filele 19,20).
Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii.
La termenul de judecată din 15.04.2015, instanța în temeiul art. 258 cu referire la art. 254-255 Cod procedură civilă a încuviințat petentului și intimatului proba cu înscrisurile de la dosar si planșe foto .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.08.2013 petentului i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amenda în cuantum de 480 lei si sancțiunea complementară a 4 puncte de penalizare, în temeiul art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002, reținîndu-se că la data de 15.08.2013, orele 14:05, a condus auto nr_ si a fost inregistrat cu aparatul radar Autovision montat pe auto MAI_ circuland cu viteza de 84 km/h pe un sector de drum cu limitat la 50 km/h prin indicator rutier .
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodata procesul verbal contine semnatura petentului si mentiunea la rubrica „alte mentiuni”, „se afla in auto cu sotia pe care o transporta la spital deoarece este insărcinata „.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.121 alin.1 și 2 din ROUG nr.195/2002 rep., conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amenda) și 4 puncte penalizare, ca sancțiune complementară.
In cauza de fata, din planșa foto depusa la dosar de catre intimat (f. 18,) rezulta ca cele retinute in cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat corespund realitatii, petentul ruland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, in data si ora retinuta prin procesul verbal, cu viteza de 84 km/h, la momentul 0351. Totodata, instanta constata ca aparatul radar cu care a fost inregistrata viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, buletinul de verificare metrologica nr._ din data de 19.02.2013 pentru aparatul radar . 137, ce masoara in regim de stationare si de deplasare, instalat pe autospeciala politiei MAI_.
Instanta apreciaza ca dovada in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu ajutorul unui mijloc tehnic este verificarea metrologica si omologarea acestuia de catre institutiile abilitate, fiind admise in vederea utilizarii numai aparatele care se incadreaza in tolerantele prevazute de normele metrologice in vigoare, iar in speta, aparatul cu care a fost efectuata inregistrarea – ROM 173- indeplineste cerintele metrologice si tehnice cerute prin Norma de metrologie pentru cinemometre, asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica emis de Institutul de Metrologie – Biroul R. de Metrologie Legala depus la dosar. Totodata, instanta retine ca agentul care a efectuat inregistrarea, A. C., detine atestat operator „Autovision” conform procesului verbal aflat la dosar (fila 20).
Cat priveste apărarea pârâtului că a condus cu viteza de 84 km/h nu din teribilism ci pentru că o transporta pe soția sa însărcinată la spital, instanța reține că tocmai această împrejurarea reprezintă un motiv suplimentar pentru ca petentul să conducă prudent fără a depăși viteza legală pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea soției însărcinate și că ar fi avut posibilitatea să apeleze serviciul 112 pentru ca aceasta să fie transportată la spital cu o ambulanță în condiții de siguranță.
Referitor la sanctiunile aplicate petentului, instanta le apreciaza legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa amenda in minimul special prevazut de lege, pentru depasirea vitezei legale, iar sanctiunea complementara a pucntelor de penalizare este prevazuta de actul normativ incident in cauza. Totodata, instanta apreciaza ca ambele sanctiuni se justifica prin gradul de pericol social al faptei savarsite, tradus prin pericolul pe care incalcarea legii de catre petent il reprezinta fata de persoana acestuia si de siguranta rutiera.
Instanța consideră că fapta petentului denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja anumite valori, iar acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.
Pentru aceste considerente, având în vedere că prezumția de legalitate și de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin proba contrară, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptei savârșite, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2002, va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului și va menține procesului verbal, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. S. TICUȘOR, domiciliat în ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimata I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în București, . nr.7, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal CP nr._/15.08.2013, ca legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. Jud. RLC/gref.RU/2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7689/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2646/2015.... → |
---|