Plângere contravenţională. Sentința nr. 2870/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2870/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2870/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2870
Ședința publică din data de 07.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. S. D.
GREFIER – M. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul O. F. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 22.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2015 și la 07.05.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 02.07.2013 sub nr._/280/2013, petentul O. F. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/11.06.2013 și exonerarea de la plata amenzii.
În fapt, petentul a arătat că potrivit procesului – verbal de constatare a contravenției contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei pe motiv că, în ziua de 29.05.2013, ora 05:57, autoturismul categoria A cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 65, în raza localității Pielești, fără a deține rovinieta valabilă.
Mai arată că la momentul săvârșirii faptei nu mai era proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, acesta a fost înstrăinat conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 04.02.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/11.06.2013 și dovada comunicării, adresa din 21.06.2013, declarația nr._/05.02.2013, certificat de radiere.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată cu motivarea că procesul –verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din O.G.nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat în baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Mai arată că din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul – verbal contestat este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. O.G. nr.2/2001, O.G. nr.15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri, certificat calificat, autorizație de control, planșe foto.
La termenul din data de 13.05.2014 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Prin sentința civilă nr. 4598/13.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/280/2013 Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.06.2014 sub nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.06.2013, petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 225 lei reținându-se că la data de 11.06.2013, ora 08:03, a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN65 km 9+200 m, loc. Pielești, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Verificând în conformitate cu disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Lipsa semnăturii agentului constatator reprezintă un motiv de nulitate absolută a procesului-verbal conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
Astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr.455/2001 semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca mijloc de identificare. Din analiza dispozițiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție contestat . nr._/11.06.2013 nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, astfel că este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care va admite plângerea contravențională formulată de petent și va anula procesul verbal contestat, cu exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul O. F. A., cu domiciliul în ., ., ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, întocmit de CNADR-CESTRIN.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/4 ex/10.12.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 491/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 492/2015.... → |
---|