Plângere contravenţională. Sentința nr. 463/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 463/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 463/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 463
Ședința publică din data de 04.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. S. D.
GREFIER – M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. C. – A. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Serviciul Poliției Rutiere, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au aut loc in ședința publică din data de 28.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.02.2015 si a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2013 sub nr._, petentul S. C. – A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Serviciul Poliției Rutiere, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20.04.2013, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 300 lei, anularea măsurii reținerii permisului de conducere.
În fapt, petentul a arătat că la data de 20.04.2013 se afla la volanul autovehiculului marca Skoda având nr. de înmatriculare_, în localitatea Ciofliceni, pe sensul de mers către DN1 și a efectuat depășirea autovehiculului marca Dacia 1310 Break de culoare roșie, care se deplasa în aceeași direcție de mers cu o viteză cu mult sub viteza legală, aproape de staționare, al cărui conducător i-a semnalizat să efectueze depășirea, acesta trăgând mașina aproape de marginea drumului. Bănuind că acest autovehicul are probleme de ordin tehnic și pentru a evita un posibil accident, neștiind natura defecțiunii, a efectuat depășirea fără a încălca axa drumului sau marcajul continuu.
Mai arată că agentul constatator a completat individual secțiunea de mențiuni în procesul – verbal, completare care nu coincide cu faptele reale, fără să ia în considerare declarațiile și mențiunile sale.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.04.2013, carte de identitate.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentat în fața instanței.
La termenul din data de 19.11.2014 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ emis la data de 20.04.2013 de IPJ Ilfov, Serviciul Rutier, petentul S. C. A. a fost sancționat contravențional, pentru aceea că la data de 20.04.2013, ora 20,45 a condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 101B în localitatea Ciofliceni din direcția de deplasare Snagov către DN1, iar când a ajuns în curba din zona imobilului 162 . efectuat manevra de depășire a unui autovehicul încălcând marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers, fapta fiind prevăzută de dispozițiile art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat cu obiecțiuni de către petent, respectiv ,,am terminat depășirea pe marcaj discontinuu’’. Petentul, prin cerere a contestat și faptul că agentul constatator nu a consemnat întocmai obiecțiunile formulate.
Instanța a apreciat ca fiind veridice și aspectele relatate de către petent, respectiv, faptul că la momentul respectiv a fost oprit și conducătorul autoturismului depășit de către petent, însă nu a mai fost indicat ca martor, întrucât, acesta a declarat verbal organelor de poliție că avea probleme tehnice, semnalizându-i petentului să-l depășească.
Din analiza întregului probatoriu administrat în cauză, instanța reține că procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor legale, situația de fapt reținută de către agentul constatator fiind corespunzătoare realității.
În fine, sub aspect formal, cele reținute de către agentul constatator corespund realității.
Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele în care s-a săvârșit contravenția, pe o arteră de categorie inferioară (DJ), precum și față de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, astfel cum s-a arătat, instanța în urma evaluării tuturor acestor aspecte, apreciază că sancțiunea contravențională este prea aspră, sancțiunea avertismentului atingând în mod satisfăcător scopul incriminării.
Potrivit dispozițiilor art.95 din OUG 195/2002 ,,încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art.96 alin. (2).
(2) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale’’.
Întrucât aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce a fost luată în considerarea sancțiunii contravenționale principale, aceea a aplicării punctelor amendă, soluția la care ajunge instanța, aceea de înlocuire a sancțiunii principale cu amendă, lipsește implicit de suport măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule. Prin urmare, instanța va înlătura sancțiunea complementară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității, invocată din oficiu.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. C. – A., cu domiciliul ales în .-Snagov, nr. 180, județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Serviciul Poliției Rutiere, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 5-7.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 20.04.2013 de IPJ Ilfov, SR, cu avertisment.
Înlătură măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Menține restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/4 ex/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 462/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 468/2015.... → |
|---|








