Plângere contravenţională. Sentința nr. 5938/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5938/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 1281/94/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5938

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. C. R.

GREFIER – G. G. M.

Pe rol fiind pronuntarea in cauza civila având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. ARGEȘ-VEDEA-SGA ILFOV-BUCUREȘTI, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 22.01.2015 și . nr._/22.01.2015.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din 18.09.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 25.09.2015 și pentru astazi, hotarand urmatoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 09.02.2015 petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. ARGEȘ-VEDEA-SGA ILFOV-BUCUREȘTI, a solicitat anularea proceselor verbale de depășire a concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate . nr._ încheiat în data de 22.01.2015 și . nr._/22.01.2015.

În motivare, petenta a arătat că între Agenție și AN ,, AR,, s-a încheiat Abonamentul de utilizare/exploatare nr. 268/2014.

Conform dispozițiilor art.8 alin.2 din HG nr. 188/2012, pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate si a solicitării ,,AN,, Apele Române, Agenția Filiala Ilfov, a realizat in fiecare lună monitorizarea apelor uzate convențional curate evacuate prin canalele de desecare CC III și CS 40 în receptori naturali ( Valea P.).

Astfel, Filiala Ilfov a achiziționat serviciile firmei ( ,, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială – ECO IND București, pentru a recolta probe de apă din canalele respective și analizarea următoarelor substanțe: azot total, fosfor total, sulfuri și hidrogen sulfurat CCO – Cr și CB 05.

Potrivit analizelor realizate de ECO IND București pe canalul CS 40 s-au constatat valori mai mici decât cele stabilite de către organul de control.

Din buletinele de analiză realizate de ECO IND București, în aceeași perioadă, în speța 07.10-09.12.2014, rezultă că, s-au depășit limitele maxime admise pe canalul CS 40; la azot de 10 ori; la fosfor de 22 ori și la sulfuri de 42 ori.

AN ,,AR,, nu a respectat Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 268/2014, încheiat cu instituția lor.

Potrivit art. 20 lit.c și d din Abonamentul de utilizare /exploatare a resurselor de apă nr. 268/2014, AN ,, AR,, avea obligația de a anunța beneficiarul ANIF – Filiala Ilfov în termen de 3 zile de la constatarea depășirilor indicatorilor admiși și împreună cu beneficiarul să ia toate măsurile pentru depistarea poluatorilor.

Cu toate acestea, pârâta a lăsat să treacă peste 30 zile până la efectuarea unei noi analize, fără ca ANIF - Filiala Ilfov să fie anunțată pentru a lua măsurile necesare de stopare a poluării.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune a solicitat înscrisuri .

La cerere au fost atașate înscrisuri: procese verbale de depășire a concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate . nr._ încheiat în data de 22.01.2015 și . nr._/22.01.2015 și anexe la procese verbale.

La data de 04.05.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că între părți este încheiat Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 6/2005 modificat prin acte adiționale care are ca obiect: suspensii, substanțe organice, cloruri, sulfați, fier, mandan, plumb, zinc, cadmiu, azot amoniacal, fosfor, cianuri, fenoli, detergenți, substanțe extractibile, cuprum crom, hexavalent, nichel în limitele înscrise în abonament. În conformitate cu acest contrat, beneficiarul plătește operatorului unic atât contribuțiile specifice de gospodărire a apelor, iar în cazul în care se abate de la prevederile reglementate prin depășirea atât a cantităților de apă utilizate, cât și a concentrațiilor de substanțe impurificatoare evacuate în resursele de apă, penalități, calculate după metodologia din anexa 4, punctul A la Ordinul nr.798/2005.

Intimata a mai arătat că buletinele de prelevare sunt recunoscute și acceptate prin semnatură de către persoanele care au participat la control din partea contestatoarei și că unitatea penalizată nu a făcut nicio obiecțiune la momentul prelevării probelor și nici nu a solicitat prelevarea unei probe martor.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii Apelor nr.107/1996.

La termenul din 18.09.2015 instanța, în temeiul art. 254, 258 Cod procedură civilă, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a respins proba cu expertiza de specilitate solicită de către petentă, ca neutilă cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Între intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” DIRECȚIA APELOR ARGEȘ-VEDEA, în calitate de operator unic al resurselor de apă și petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, în calitate de beneficiar s-a încheiat abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.268 din 2014, având ca obiect primire ape uzate in resurse de apă de suprafață cu actele adiționale ulterioare (filele 20-27) .

Prin procesele-verbale de constatare a depășirii concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate . nr._/22.01.2015 și . nr._/22.01.2015, întocmite de intimată, s-a constatat depășirea concentrațiilor maxime admise la evacuarea apelor uzate autorizate și contractate, petentei aplicându-i-se penalități în sumă de 3540,92 lei și 2519,36 lei.

Petenta a contestat prin prezenta plângere aceste procese verbale, apreciindu-le netemeinice și nelegale.

In ceea ce privește natura juridică a proceselor verbal, instanța observă că prin acestea petenta nu a fost sancționată contravențional și nu i s-a aplicat vreo amendă contravențională, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sumele la care petenta a fost obligată reprezentând penalități stabilite potrivit art.19 din Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.268/2014 în temeiul Legii apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. 2 coroborat cu art. 6 alin. 4 din Anexa nr. 4 la O.U.G. nr. 107/2002, apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele de utilizare/exploatare; conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei care manifestă o preocupare constantă în protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care risipesc sau poluează resursele de apă iar utilizatorii resurselor de apă plătesc utilizarea acesteia Administrației Naționale „Apele Române”, în calitate de operator unic al resurselor de apă.

Potrivit art. 19 din Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.268/2014, pentru abateri de la normele de utilizare/exploatare a resurselor de apă cât și pentru depășirea concentrațiilor maxim admisebile ale poluanților din apele uzate evacuate și a cantităților corespunzătoare de substanțe impurificatoare evacuate în resursele de apă, prevăzute în actul de reglementare înscrise în anexele la abonamentul de utilizare/exploatare, Administrațiile Bazinale de apă aplică utilizatorilor penalități calculate pe baza metodologiei prevăzute în anexa nr.4 din Ordinul M.M.G.A. nr.798/31.08.2005.

Având în vedere faptul că potrivit dispozițiile legale sus amintite, penalitățile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri reglementate atât pentru depășirea cantităților de apă utilizate, cât și a concentrațiilor de substanțe evacuate în resursele de apă, instanța reține că procesele verbale au fost întocmite în urma analizelor efectuate in zilele de 09.10._14, respectiv 11.11._14, în baza abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.268/2014.

Astfel, raportat la dispozițiile Legii apelor nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002 și H.G. nr. 472/2000, se constată, în esență, că penalitatea calculată în procesele-verbale contestate a fost aplicată pentru depășirea concentrațiilor maxime ale poluanților din apele evacuate la indicatorii, Fosfor, Azot, Sulfuri și Hidrogen sulfurat, SCOCB05, SCOCCO-Cr, MTS, iar calculul a fost efectuat conform metodologiei descrise și atașate dosarului, pe baza analizelor realizate în cadrul Laboratorului SGA Ilfov, pentru probele prelevate în datele de 09.10._14, 11.11._14 de la unitatea contestatoare. Din coroborarea actelor depuse la dosarul cauzei instanța reține că procesele verbale contestate au fost legal întocmit, cu respectarea documentației privind procedura generală de lucru pentru prelevarea probelor de apă și de sedimente.

În ceea ce privește critica petentei în sensul că, nu a fost anunțată pentru luarea măsurilor necesare de stopare a poluării, instanța reține că, potrivit Abonamentului încheiat între părți, cantitățile de substanțe poluante din apele uzate evacuate sunt măsurate cu echipamente autorizate metrologic prin grija beneficiarului abonamentului (a petentei) în instalațiile proprii de evacuare, astfel încât aceasta avea posibilitatea și chiar obligația de a lua măsurile necesare de care face vorbire.

Față de considerentele expuse, instanța reține că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesele-verbale deși, potrivit art. 249 C. proc. civ., ei îi incumba sarcina acestei probe.

Pe cale de consecință, neputându-se reține aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie a proceselor-verbale, instanța constată, așadar, că forța probantă a acestora nu a fost înlăturată și apreciază că plângerea dedusă judecății în acest dosar este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, fiind menținute măsurile dispuse prin procesele verbale de depășire a concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate . nr._/ 22.01.2015 și . nr._/22.01.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea formulata de petenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, cu sediul în București, .-37, Sectorul 4, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. ARGEȘ-VEDEA-SGA ILFOV-BUCUREȘTI, cu sediul în București, Spl. Independenței, nr. 294, Sectorul 6, ca neîntemeiată.

Menține procesele verbale de depășire a concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate . nr._/22.01.2015 și . nr._/22.01.2015, ca legale.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2015.

Președinte, Grefier,

L. C. R. G. G. M.

Red/dact

L.C.R./GGM.

4 ex/01.10.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5938/2015. Judecătoria BUFTEA