Plângere contravenţională. Sentința nr. 7053/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7053/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7053/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL ILFOV

SENTINȚA CIVILĂ NR.7053

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE – L. C. R.

GREFIER – F. D.

Pe rol se află soluționarea cererii formulata de petentul I. G., în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – SECȚIA REGIONALĂ DE TRANSPORTURI BUCUREȘTI –BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C., având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție.

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 16.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 23.10.2015, dispunând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.03.2015 sub nr._, petentul I. G. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – SECȚIA REGIONALĂ DE TRANSPORTURI BUCUREȘTI –BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 13.07.2012.

În motivarea plângerii a arătat că, comunicarea procesului verbal de contravenție se realizează de către agentul constatator care a aplicat sancțiunea în termen de cel mult o luna de la data aplicării acesteia, iar conform art. 14 din același act normativ, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.

Totodată petentul a precizat că aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei conform art. 13 din OG 2/2001.

În susținerea plângerii sale, petentul a mai invocat art. 26 și 27 din OG 2/2001.

În drept au fost invocate prevederile art. 19,11,21,32 OG 2/2001, art. 105 OG 195/2002.

Cererea a fost legal timbrată, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii procesul verbal de contravenție, carte de identitate .

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

La termenul din 16.10.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

În temeiul art. art. 248 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția tardivității plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/13.07.2012, petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 1000 lei.

Instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de emiterii acestuia-13.07.2012-, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în procesul verbal de contravenție, în care petentul a semnat confirmând faptul că a primit o copie a procesului verbal de contravenție (f.5)

În conformitate cu prevederile art. 31 din OG 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenție, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Prin urmare, de la data îndeplinirii procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție, respectiv de la data de 13.07.2012, a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale– termen procedural, care se calculează pe zile libere conform art. 181 alin. 1 pct. 2 raport la art. 181 alin. 2, acesta împlinindu-se la data de 31.07.2012.

Or, în prezenta cauză, petentul a formulat plângerea contravențională la data de 19.03.2015, fiind astfel depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale.

Pe cale de consecință, constatând că petentul a formulat plângerea contravențională, cu depășirea termenului prevăzut de art. 32 alin.1 din OG 2/2001, instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu, și pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională formulată de petent ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. G., domiciliat în București, Izvorul Crișului nr.8, ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – SECȚIA REGIONALĂ DE TRANSPORTURI BUCUREȘTI –BIROUL DE POLIȚIE AEROPORT HENRI C., cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 224 E, Județul Ilfov, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.07.2012, ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015..

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. L. C. D. F.

Red. L.C.R/dact.F.D.

4 ex. /12.11.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7053/2015. Judecătoria BUFTEA