Plângere contravenţională. Sentința nr. 7675/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7675/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 7675/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr. 7675

Ședința publică din data de 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul D. I.- în contradictoriu cu intimata I. G. DE POLIȚIE – BIROUL DE POLIȚIE A3 - având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 09.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 01.04.2015 sub nr._, D. I.- în contradictoriu cu intimata I. G. DE POLIȚIE – BIROUL DE POLIȚIE A3 a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 15.03.2015 .

În motivare petentul arătat că la data de 15.03.2015, se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și remorca_, pe A3 la . la controlul efectuat de organele de poliție, din cauza unei erori, în loc să prezinte talonul remorcii de transport cai cu numărul de înmatriculare_, marca M., a prezentat talonul remorcii de transport cai Westfalia, cu numărul de înmatriculare_, care avea inspecția tehnică periodică expirată.

Petentul a precizat că agentul constatator fără a verifica corespondența dintre documentele prezentate și numărul de înmatriculare al remorcii, a întocmit procesul verbal de contravenție, întocmind dovada de reținere a talonului la remorca_ ce era staționată la clubul Academia Ecvestra Mogoșoaia, astfel că agentul constatator a greșit prin întocmirea procesului verbal de contravenție.

Petentul a mai precizat, că ulterior, verificând documentele de la remorca pe care o tracta, a constatat că acestea sunt în termen, însă echipajul de poliție nu se mai afla în acel loc.

Cererea nu a fost motivat în drept.

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei, f.20

În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copie simplă o . înscrisuri, respectiv proces verbal de contravenție, dovadă, carte de identitate, poliță rca, certificat de înmatriculare, planșe foto (f.5-11)

La data de 07.08.2015, intimata a depus la dosarul cauzei, înscrisuri, respectiv cazierul contravențional al petentului și raport agent constatator. (f.26-29).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 15.03.2015 întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1072,5 lei, întrucât în data de 15.03.2015, ora 13.25 a condus autoturismul marca Mitsubishi cu numărul de înmatriculare_, pe A3 km 31, către București, fără să folosească luminile de întâlnire, precum și pentru faptul că tracta remorca Westfalia cu numărul de înmatriculare_, având inspecția tehnică periodică expirată din data de 2.10.2014 (f.5).

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție atacat, instanța reține că petentul nu a făcut dovada contrarie a celor reținute și descrise în procesul verbal de contravenție, și nici nu au existat motive de nulitate a acestuia. Procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să facă dovada contrară, astfel că instanța reține că faptele descrise prin procesul verbal de contravenție reflectă realitatea, în lipsa unui minim de probe care să îi pună la îndoială veridicitatea.

În același sens, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu este o probă absolută, ci aceasta poate face dovada până la proba contrarie, petentul fiind acela care, având sarcina probei poate să dovedească cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în actul contestat. Astfel, instanța constată că pe parcursul judecății petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt, decât cea menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, sau dovada realității celor susținute în plângerea contravențională, deși în lumina dispozițiilor art 249 C.pr.civ. sarcina probei îi incumbă acestuia.

Susținerile petentului referitoare la faptul că la momentul efectuării controlului de către agenții constatatori, a prezentat din eroare talonul unei alte remorci care avea inspecția tehnică periodică expirată, nu poate fi primită, în condițiile în care nu este dovedit prin probatoriul administrat în cauză. Planșa foto depusă de petent în acest scop, aflată la fila 12 din dosar nu prezintă relevanță, în condițiile în care nu conține nici o localizare spațio temporală care să conducă la concluzia că reflectă realitatea de la momentul efectuării controlului.

Procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile în materie penală consacrate de art 6 CEDO întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale, prin aplicarea criteriilor E. pe care Curtea de la Strasburg le-a instituit, în special cele referitoare la faptul că prin sancționarea ei se urmărește protecția unui interes general și sancțiunea aplicată are un caracter preventiv și represiv.

Respectarea prezumției de nevinovăție a petentului inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului verbal și nu se opune instituirii prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal atât timp cât se ține cont de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere dreptului său la apărare ( Hot. A. contra Romaniei).

Mai mult, potrivit legiuitorului intern OG 2/2001 se completează cu regulile codului de procedură civilă care, la art 249 prevede că cel care face o afirmație trebuie să o dovedească.

Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea codului de procedură civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.

Având în vedere că în speță petentul a avut ocazia să dovedească netemeinicia celor constatate în procesul verbal de contravenție, dreptul său la apărare a fost respectat, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Pe de altă parte, instanța nu poate reține în cauză nici incidența erorii de fapt, pentru a înlătura caracterul contravențional al faptei, întrucât aceasta este vincibilă, petentul cu minime diligențe având posibilitatea de a verifica documentele pe care le pune la dispoziție agentului constatator, cu atât mai mult cu cât, petentul nu a dovedit faptul că la momentul efectuării controlului tracta o altă remorcă decât cea cu inspecția tehnică periodică expirată pentru care a fost sancționat contravențional

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, potrivit art 21 alin.3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Sub acest aspect, instanța constată că sancțiunea contravențională a fost corect individualizată, fiind orientată către minimul prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/15.03.2015 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de D. I. domiciliat în sector 2, București, .. 25, . contradictoriu cu intimata I. G. DE POLIȚIE – BIROUL DE POLIȚIE A3 cu sediul în Snagov, ., J. ILFOV, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 15.03.2015, emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. M. A.

Red. G.I.

Tehn. M.A.

4 ex./26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7675/2015. Judecătoria BUFTEA