Actiune in regres. Sentința nr. 7692/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7692/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 7692/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR. 7692

Ședința publică din data de 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

GREFIER: MIRICA A.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. GOTHER ASIGURARI REASIGURARI S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A., și intervenientul forțat B. F. I., având ca obiect cerere actiune in regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 09.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.05.2015, sub nr._, reclamanta S.C. GOTHER ASIGURARI REASIGURARI S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., și intervenientul forțat B. F. I. a solicitat, obligarea pârâtei la plata sumei de 5816,21 lei, reprezentând debit principal, precum și la plata sumei de 354,41 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi, calculate de la data de 25.03.2015 si până la data de 25.05.2015, precum și în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare reclamanta a arătat că la data de 18.09.2014, intervenientul, conducând autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a fost avariat autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița casco nr._.

Reclamanta a arătat că a achitat suma de 5816,21 lei asiguratului CASCO, sumă care nu a fost achitată la rândul ei de către pârâtă reclamantei. A susținut că a depus avizarea de daună către pârâtă la data de 09.03.2015, acesta refuzând plata sumei solicitate, precum si faptul ca justificarea cheltuielilor de reparatii rezulta din factura fiscala nr_ emisa de S.C.Union Motors Car Sales S.R.L. si cu calculul reparatiei din 30.10.2014.

Pe cale de consecinta, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 5816,21 lei, reprezentand contravaloare despagubie, precum si a sumei de 354,41 lei, reprezentand penalitati de intarziere, in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi calculate de la data de 25.03.2015 si pana la introducerea cererii, precum si in continuare pana la plata efectiva.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile lg 136/1995, Ordinul 14/2011, art 1025 C.pr.civ, art 1357 si 2210 C.civ.

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 424,16 lei fiind depusă la dosarul cauzei la f. 37.

În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f.7-50)

La data de 20.08.2015, parata a depus intampinare prin care a invederat instantei ca la data de 15.06.2015, a achitat reclamanteu suma de 5816.21 lei, astfel ca a solicitat respingerea actiunii ca ramasa fara obiect.

Cu privire la capatul de cerere referitor la obligarea la plata de penalitati de intarziere, parata a sustinut ca acestea sunt datorate de la data de 25.03.2015 si pana la plata efectiva.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata para a solicitat reducerea acestora avand in vedere ca a achitat in integralitate debitul datorat, precum si complexitatea redusa a cauzei.

In drept, au fost invocate dispozitiile art 305 C.pr civ, Ordin 14/2011, Lege 136/1995.

In probatiune, parata a depus la dosarul cauzei ordin de plata f.58.

Intervenientul fortat nu a depus intampinare.

La data de 30.10.2015, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a invederat instantei ca intelege sa isi restranga pretentiile, solicitand obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 476,42 lei reprezentand 0,1% pe fiecare zi, calculate de la data de 25.03.2015 si pana la data achitarii debitului 15.06.2015.

Totodata reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in cauza, constanad in taxa de timbru si onorariu de avocat.

In probatiune, reclamanta a depus inscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 18.09.2014, intervenientul conducând autoturismul marca DACIA L., cu nr. de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost încheiat constatarea amiabilă de accident (f. 7).

Instanța reține că în urma evenimentului rutier, a fost avariat autoturismul marca opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea reclamantă cu polița casco nr._, (F.10-12), în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună și a plătit despăgubirea în cuantum de 5816,21 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 8.

Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polița ./16/H16/DV, nr._, valabilă la data producerii accidentului (f. 9).

În drept, instanta urmează a analiza incidența răspunderii civile delictuale, raportat la situatia de fapt dedusa judecății.

Instituția răspunderii civile delictuale este reglementată în cauză de normele juridice în vigoare la momentul producerii faptei ilicite, Noul Cod Civil, având în vedere că evenimentul rutier, s-a produs la data de 18.09.2014, ulterior

intrării în vigoare a Noului Cod civil, precum și dispozițiile art.103 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc că obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale se supun legii în vigoare la data săvârșirii sau producerii lor.

Potrivit dispozițiilor art. art.1357 alin.1 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Din acestei prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, ceea ce implică siguranță, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, și să nu fi fost reparat încă.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă încheiată (f.7), fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1.357 C.civ., conform căruia cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător și pentru cea mai ușoară culpă, fapta ilicită constând în încălcarea dispozițiilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prejudiciul produs rezultă din nota de evaluare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de daune reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, conform cărora în baza contractului de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, tramvaie precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art. 2.210 C.civ. care stabilesc că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în cuantum de 5816,21 lei, în locul pârâtei, în temeiul art. 54 din Legea 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.

Având în vedere că despăgubirea a fost plătită de asiguratorul RCA la data de 15.06.2015, astfel cum rezulta din ordinul de plata aflat la fila 58,59 din dosar, cu depasirea termenului de 15 zile de la data de 09.03.2015, reprezentând data avizării scrise (f. 26), în conformitate cu dispozițiile art.64 alin. 4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizata, și va obliga pârâta la plata către reclamantă penalităților de întârziere în procent de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal in cuantum de 5816,21 lei, de la data de 25.03.2015 și până la data de 15.06.2015 la care parata a achitat integral debitul principal.

Având în vedere soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, față de culpa procesuală a pârâtei, instanța urmează să o oblige pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 424,16 lei, reprezentând în taxă de timbru.

In ceea ce priveste cheltuielile efectuate cu asistenta juridica, instanta are in vedere ca potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Sub acest aspect, instanța constată că onorariul avocațial în cuantum de 1860 lei reprezintă un procent dispoporționat de mare în raport cu complexitatea cauzei, cu care instanța a fost sesizată și activitatea desfășurată de avocat.

În acest context, instanța apreciază că suma reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 1860 este nepotrivit de mare, în sensul art. 451 alin. 2 C.pr.civ., motiv pentru care instanța va reduce cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat la suma de 1200 lei, și va obliga parata la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea astfel cum a fost precizata de reclamanta S.C. GOTHER ASIGURARI REASIGURARI S.A. cu sediul ales la Cabinet de Avocat I. M. Salapa în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, Voluntari, ., 10, Global City Business Park, Clădirea O23, ., J. ILFOV, și intervenientul forțat B. F. I. domiciliat în ., ., Ale. Sportului, nr. 1, J. ILFOV.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi calculate la valoarea debitului principal in cuantum de 5816,21 lei, de la data de 25.03.2015 și până la data de 15.06.2015 la care parata a achitat integral debitul principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 424,16 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Obligă pârâta la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.

P. Grefier

G. IRINAMIRICA A.

Red. G.I.

Tehn. M.A.

5 ex./02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 7692/2015. Judecătoria BUFTEA