Plângere contravenţională. Sentința nr. 8279/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8279/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8279/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr. 8279
Ședința publică din data de 23.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
Grefier: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul T. D. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 23.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 02.03.2015 sub nr._, petentul T. D. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.02.2015.
În motivare petentul a invederat instantei ca a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 390 lei si masura complementara a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 30 zile,retinandu-se ca pe DN 1 circuland dinspre Ploiesti spre Stefanesti, nu a acordat prioritate de trecere a pietonului angajat in traversare pe sensul sau de mers.
Petentul a precizat ca situatia de fapt, retinuta in procesul verbal de contraventie nu corespunde realitatii, intrucat la acel moment nu era nici un pieton angajat in traversare, pe trecerea pentru pietoni, cu atat mai mult cu cat circula pe banda trei, in zona respectiva fiind si o banda de preselectie, pe care circula un alt autovehicul, astfel incat daca s-ar fi angajat un pieton in traversare, l-ar fi putut lovi.
Petentul a mai precizat, ca in paralel cu autovehiculul cu care circula, mai circula si un jeep, despre care nu se mentioneaza in procesul verbal de contraventie, si pe care agentul constatator nu l-a oprit pentru a-l sanctiona, intrucat in ipoteza in care a apreciat ca savarsit aceasta fapta, atunci respectivul jeep ar fi lovit pietonul.
Cu privire la obiectiunile inscrise in procesul verbal de contraventie, petentul a mai sustinut ca acestea sunt mentionate in mod unilateral de catre agentul constatator si nu ii apartin, precesul verbal de contraventie, nefiindu-i citit.
Totodata, petentul a sustinut ca nu cunoaste martorul indicat in procesul verbal de contraventie.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei, f 7.
În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu un martor, sotia sa și a probei cu înscrisuri, anexând plângerii un set de înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, respectiv proces verbal de contraventie, carte de identitate (4-6).
La data de 27.03.2015, petentul a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a precizat ca fapta contraventionala nu este descrisa corespunzator in procesul verbal de contraventie, intrucat nu este prrcizata banda pe care circula si nici nu precizeaza faptul ca in paralel cu autovehiculul condus circula un al atuovehicul.
La data de 24.04.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare si inscrisuri, (filele 23-24) prin care a solicitat în esență respingerea plângerii contravenționale,întrucât fapta reținută a fost săvârșită de petent, procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic. Totodată intimata a învederat instanței că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, acesta făcând dovadă prin el însuși cu privire la cele constatate.
Mai mult decât atât, intimata a precizat ca petentul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea faptei cosnatand in neacordarea prioritatii de trecere pietonilor.
În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 195/2002.
La data de 23.06.2015, petentul a formulat raspuns la intampinare (f.26-27) prin care a precizat ca interdictia prevazuta de art 315 privind audierea sotiei sale ca martor nu este incidenta, precum si faptul ca agentul constatator a incalcat dispozitiile art 16 alin 7 din OG 2/2001, intrucat nu i-a adus la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni.
La termenul de judecată din data de 13.11.2015,in conditii de contradictorialitate, cu ambele partie prezente, a fost administrată proba testimonială cu martorul T. M., declarația acesteia fiind anexată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 17.02.2015 întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât în data de 17.02.2015, ora 7:47 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe DN1 Tancabesti, și când a ajuns la trecerea de pietoni de la intersectia cu Peris, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea sensului său de circulație. (f.5).
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza recursului în interesul legii, astfel cum rezultă din decizia nr. XXII din 19.03.2007,cazurile în care este atrasă nulitatea actului necondiționat de existența unei vătămări sunt imperativ și limitativ prevăzute de art 17 din OG 2/2001, astfel că se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act fiind sancționată cu nulitatea relativă virtuală.
Prin urmare, analizând conținutul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute imperativ de art 17 din OG 2/2001. Apărarea petentului prin care susține necesitatea anulării procesului verbal de contravenție pentru faptul ca descrierea necorespunzatoare a faptei fara indicarea imprejurarilor in care a fost savarsita, nu poate fi primită, întrucât necesitatea precizării acestor date în cuprinsul procesului verbal este prevăzută de art 16 OG 2/2001, ceea ce atrage sancțiunea nulității relative ce trebuie analizata în conformitate cu dispozițiile art 175 Cod procedură civilă, care impun anularea actului doar în condițiile în care partea care o invocă dovedește o vătămare prin încheierea actului în această modalitate, vătămare ce nu a fost dovedită de petent în prezenta cauză.
In ceee ce priveste, descrierea faptei astfel cum a fost realizata in cuprinsul procesului verbal de contraventie, aceasta permite analiza tuturor elementelor constitutive ale acesteia prin raportare la textul de lege in baza carora a fost realizata incadrarea juridica.
Apărarea petentului prin care susține necesitatea anulării procesului verbal de contravenție pentru faptul ca nu i s-a adus la cunostinta dreptul de a formula obiectiuni, nu poate fi primită, întrucât necesitatea precizării acestor date în cuprinsul procesului verbal este prevăzută de art 16 OG 2/2001, ceea ce atrage sancțiunea nulității relative ce trebuie analizata în conformitate cu dispozițiile art 175 Cod procedură civilă, care impun anularea actului doar în condițiile în care partea care o invocă dovedește o vătămare prin încheierea actului în această modalitate, vătămare ce nu a fost dovedită de petent în prezenta cauză. Mai mult decat atat, prin formularea plangerii contraventionale, petentul are ocazia de a formula toate obiectiunile pe care le apreciaza ca fiind necesare, acestea urmand a fi analizate de instanta sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie.
In conformitate cu prevederile art 16 din OG 2/2001, instanta constata ca procesul verbal de contraventie trebuie sa contina indicarea actului normativ prin care se sanctioneaza contraventia. Asadar, pe langa descrierea faptei este necesar ca agentul constatator sa realizeze incadararea juridica a starii de fapte expuse. In prezenta cauza agentul constatator a indicat ca temei juridic al faptei contraventionale art 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție atacat, instanța constată că deși procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, prezumția de temeinice a acestuia a fost răsturnată, întrucât din susținerile petentului coroborate cu declarația martorului audiat in cauza, rezultă altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție.
Procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză s-a realizat.
Prin procesul verbal de contravenție, s-a reținut că petentul nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului aflați pe sensul său de deplasare.
Instanta a incuviintat si administrat in cauza, proba ci inscrisurile de la dosarul cauzei si proba testimoniala cu martorul T. M., sotia petentului, apreciind ca interdictia prevazuta de art 315 C.pr.civ nu vizeaza si cauzele avand ca obiect plangere contraventionala, prin interpretarea dispozitiilor art 33 alin1 si art 34 din OG 2/2001, care permit audierea oricaror persoane in masura in care contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei si fata de specificul cauzelor cu acest obiect, carora li se aplica garantiile din procesul penal, precum si pentru a nu plasa petentul . fata de intimata si de a rupe justul echilibru dintre parti, ceea ce ar conduce la incalcarea art 6 CEDO sub aspectul egalitatii armelor in proces.
Din declarația martorului T. M., care circula in autovehicul cu petentul, rezultă că la data de 17.02.2015,pe banada situata langa axul drumului, in paralel circuland un alt autovehicul, iar la trecerea de pietoni de la intersectia cu Peris nu era nici un pieton angajat in traversare si nici in zona trecererii pentru pietoni. Instanța constată că susținerile petentului cu privire la împrejurările în care a fost constatată fapta sunt întru totul confirmate de declarația martorului, acesta din urmă fiind în măsură să precizeze în mod detaliat aspecte necontestate din procesul verbal, ceea ce conferă credibilitate depoziției acestuia.
În aceste condiții, instanța reține că situația de fapt prezentată de petent este susținută de probele administrate în cauză, motiv pentru care, constatând că petentul nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, urmează în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 a admite plângerea contravențională și a anula procesul verbal de contravenție . nr._/17.02.2015 emis de intimată, cu privire la fapta contraventionala prevazuta de art 100 alin 3 lit b din OUG 195/2002 .
Totodată, instanța reține că nu mai subzistă temeiul legal în ceea ce privește obligarea petentului la plata sumei de 390 lei cu titlu de amendă contravențională și nici a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, consecința fiind exonerarea petentului de plata acesteia și înlăturarea sancțiunii complementare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul T. D. domiciliat în com. Pacureti, Ploiesti, ., J. PRAHOVA în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, Fabrica de Glucoza, nr. 7.
Anulează procesul-verbal contestat . nr._/17.02.2015 emis de intimată.
Exonereaza petentul de plata amenzii contravenționale aplicate si inlatura sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
4 ex./15.12.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8315/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8290/2015.... → |
---|