Plângere contravenţională. Sentința nr. 908/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 908/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 908/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 908
Ședința publică de la 18.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. C.
Grefier R. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. C. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R11 nr._/25.03.2011.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul personal, lipsă fiind petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată obiectul cererii: plângere contravetionala R11 nr._/25.03.2011.
S-a procedat la legitimarea petentului având carte de identitate . nr._.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza prevederilor art. 244 C.proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 392 C.proc.civ. declară deschise dezbaterile în fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
În baza dispozitiilor art. 394 C.proc.civ. instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 10.06.2013, petent P. C. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire.
În motivare petentul a arătat că la data de 02.11.2010 deținea rovinietă valabilă 12 luni pentru autoturismul cu care circula. .
Pe fondul cauzei, petentul arată că la data de 28.04.2010 a schimbat numărul de înmatriculare din_ , în_, ioar rovinieta achiziționată a rămas valabilă.
În drept, art.31 și urm. din OG 2/2001.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar copie proces verbal contestat, și înscrisuri anexe(filele 5-9).
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/25.03.2011 (fila 5) încheiat de un agent constatator din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petentul P. C. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.11.2010, orele 17.06, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele, prenumele și adresa contravenientului, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2. Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
În art. 3 alin.1 din O.G. nr. 15/2002 sunt prevăzute câteva excepții de la regula obligativității plății tarifului de utilizare de către toți utilizatorii rețelei de drumuri naționale stabilită de art. 1 alin.2, excepții limitative și de strictă interpretare, petenta neîncadrându-se în aceste excepții.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului sau utilizatorului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.
Examinand materialul probator aflat la dosarul cauzei si coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011 întocmit de către instituția intimată (fila 5), cu planșa foto (fila 23) si cu autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 22), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentului a circulat, într-adevăr, la data de 02.11.2011, orele 17.06, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect probat prin planșa foto atașată la fila 23 din dosar.
Potrivit art. 1 alin.12 din OG nr.15/2002 începând cu data de 1 august 2010, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul informează în scris C. Națională de Autostrăzi și Drmuri Naționale din România cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date.
Văzând aceste dispoziții legale, instanta nu poate retine apararea petentului in sensul ca a detinut rovinieta valabila însă pe vechiul număr de înmatriculare, având în vedere că petentul nu a făcut dovada că s-a adresat intimatei cu cerere scrisă în vederea operării modificăriinumărului de înmatriculare în baza de date a intimatei, caz în care rovinieta își menține valabilitatea.
Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator, sanctiunea avertismentului fiind suficienta pentru atingerea scopului urmarit de legiuitor.
Astfel, instanța considera ca, desi in sarcina petentului se retine o culpa transpusa în neefectuarea formalităților la intimata conform art.1 alin.12 din OG nr. 15/2002, petentul a facut dovada ca de regula respecta normele care reglementeaza obligativitatea achitarii taxei de drum.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și dispozitiile art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită, in parte, plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 750 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011, cu avertisment.
Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.
În ceea ce privește tariful de despăgubire la care a fost obligat contravenientul, instanța reține că art.8 alin.3 din OG nr. 15/2002 (care a stat la baza aplicării tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro) a fost abrogat de pct.2 al art.I din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în M.Of. nr.509/24.07.2012.
Potrivit prevederilor art. 12 alin.2 din OG nr. 2/2001 „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.”
Este de principiu că în materia penală momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant iar jurisprudența CEDO impune retroactivitatea legii mai favorabile și în domenii care în dreptul intern se circumscriu dreptului contravențional.
În aceste condiții, instanța consideră că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Astfel fiind instanța va face aplicarea legii mai favorabile și va dispune anularea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plangerea contraventionala formulată de petentul P. C. V., cu domiciliul în ., Drm. Becheanului nr.22, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 de euro.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R. U.
Red.jud. L.C.R./gref. RU/2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 934/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 904/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|