Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 9207/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 9207/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 9984/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 9207
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V.-C. I.
Grefier D.-C. I.
Pe rol fiind judecarea cererii formulata de reclamantii M. G. domiciliat in municipiul Bucuresti,.,sector 2,B. A. si T. C.-F. domiciliati in orasul T.,..33,.,apt. 1,judetul Dămbovita in contradictoriu cu piritul T. C. domiciliat in ., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca la dosar s-a depus referatul grefierei arhivare H. V. din data de 04.04.2013 din care rezulta ca cererea reclamantilor este perimata,dupa care instanta invoca din oficiu exceptia de perimare raminind in pronuntare pe aceasta .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 9984 din 10.05.2011 reclamantii M. G. domiciliat in municipiul Bucuresti,.,sector 2,B. A. si T. C.-F. domiciliati in orasul T.,..33,.,apt. 1,judetul Dămbovita in contradictoriu cu piritul T. C. domiciliat in . au solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna partajarea bunurilor comune dobindite in timpul casatoriei.
Prin incheierea din data de 09.03.2012 s-a dispus suspendarea judecarii cauzei conform art. 242,alin.1,pct.2 C.pr.civ. ca urmare a neprezentarii partilor .
Prin referatul din data de 04.04.2013 grefierul arhivar H. V. ne face cunoscut ca cererea reclamantei este perimata fiind lasata in nelucrare mai bine de 1 an de zile.
Ca atare instanta a invocat din oficiu exceptia de perimare a cererii reclamantilor
În drept,art.137, art. 248-254 C.proc.civ.
Avind in vedere situatia prezentata mai sus si dispozitiile legale invocate instanta apreciaza ca in cauza de fata a intervenit perimarea si in consecinta va constatata ca cererea formulata de reclamanti este perimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de perimare a cererii formulata de reclamanti,invocata din oficiu de instanta de judecata.
Constata ca cererea formulata de reclamantii M. G. domiciliat in municipiul Bucuresti,.,sector 2,B. A. si T. C.-F. domiciliati in orasul T.,..33,.,apt. 1,judetul Dămbovita in contradictoriu cu piritul T. C. domiciliat in ., având ca obiect partaj bunuri comune este perimata.
Cu drept la recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.
P. GREFIER
Red./Dact. IVC /01.06.2013/ 4 ex
← Evacuare. Sentința nr. 4763/2013. Judecătoria BUZĂU | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2302/2013.... → |
---|