Pretenţii. Sentința nr. 4014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 3532/200/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – JUDETUL BUZAU

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 4014

SEDINTA PUBLICA DIN 07.03.2014

P.: F. L.

GREFIER: D. A.

Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect revizuire, promovata de revizuientul C. S., cu domiciliul in ., ., judetul Buzau, in contradictoriu cu intimata S.C. U. P. S.R.L., cu sediul in Bucuresti, ., . Buzau.

Prezenta si dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 21.02.2014 si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta, cand instanta, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, respectiv pentru a analiza actele si lucrarile dosarului a amanat pronuntarea la 28.02.2014, respectiv 7.03.2014, data la care in urma deliberarii s-au hotarat urmatoarele:

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 14.02.2013, revizuientul C. S. a solicitat in contradictoriu cu intimata S.C. U. P. S.R.L. revizuirea sentintei civile nr._/13.11.2012 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr._/200/2012, cu consecinta admiterii actiunii si a schimbarii in tot a sentintei atacate.

În motivare, revizuientul arata ca prin sentinta mentionata a fost obligat la plata sumei de 1155,99 lei, cu titlu de despagubiri si a sumei de 106,48 lei cheltuieli de judecata.

A aflat foarte tarziu de aceasta hotarare deoarece a fost la munca in strainatate.

Vehiculul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ cumparat de la intimata l-a vandut la randul sau numitului Basceanu Adelin M., in data de 8.02.2010.

Afland de sentinta ce s-a pronuntat impotriva sa a facut demersuri sa intre in posesia contractului de vanzare prin care a vandut autoturismul.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr.civ.

D. dovada s-a depus contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit, polita RCA, dovada achitarii taxei de timbru, imputernicire avocatiala.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata invocand exceptia de tardivitate a cererii de revizuire.

Instanta a dispus atasarea dosarului_/200/2012 al Judecatoriei Buzau.

Potrivit art. l67 Cod pr.civ. instanța a încuviințat probatoriul cu înscrisurile existente la dosar, respingand solicitarea privind administrarea probatoriului testimonial, ca nefiind utila concludenta si pertinenta solutionarii cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Revizuientul C. S. a solicitat revizuirea sentintei civile nr._/13.11.2012 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr._/200/2012, invocand dispozitiile art. 322 pct. 5 Cod pr.civ. deoarece la data pronuntarii sentintei nu a intrat in posesia contractului de vanzare cumparare prin care a vandut autoturismul, cumparat la randul sau de la intimata S.C. U. P. S.R.L.

Potrivit art. 322 pct. 5 Cod pr.civ. revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs cand se invoca fondul se poate cere daca dupa darea hotararii s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere.

Referitor la exceptia de tardivitate invocata de catre intimata, in cazurile prevazute de art. 322 pct. 5 Cod pr.civ. termenul de revizuire este de o luna si curge din ziua in care s-a descoperit inscrisul ce se invoca, ori dupa caz, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea desfiintata.

Intrucat sentinta civila a fost irevocabila si nu rezulta cu claritate data de la care revizuientul a luat cunostinta, instanta va respinge exceptia de tardivitate invocata de intimata.

Pe fondul cauzei, in intelesul dispozitiilor art. 322 pct. 5 Cod pr.civ. inscrisul doveditor in baza caruia se poate cere revizuirea unei hotarari trebuia sa fi fost descoperit dupa darea hotararii, sau sa fi fost retinut de partea potrivinica, sau sa nu fi putut fi infatisat din imprejurari mai presus de vointa partilor.

Ori in prezenta cauza nu se poate retine faptul ca inscrisul doveditor respectiv contractul de vanzare cumparare prin care revizuientul la randul sau a vandut autoturismul mentionat, a fost descoperit ulterior si nu putut sti de existenta sa, atata vreme cat este vanzatorul autoturismului si nici faptul ca ar fi fost retinut de partea potrivinica sau nu a putut fi infatisat de acesta la pronuntarea sentintei intrucat partea nu avea cum sa stie de existenta sa.

Urmare considerentelor de mai sus, instanta va respinge cererea de revizuire formulata de catre revizuientul C. S. deoarece nu sunt indeplinite cerintele impuse de dispozitiile art. 322 pct. 5 Cod pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge exceptia de tardivitate invocata de intimat.

Respinge actiunea formulata de revizuientul C. S., cu domiciliul in ., ., judetul Buzau, in contradictoriu cu intimata S.C. U. P. S.R.L., cu sediul in Bucuresti, ., ., . Buzau.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi, 7.03.2014.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: D.A.

2 ex./14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4014/2014. Judecătoria BUZĂU