Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 171/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 171/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 7877/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI –JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.171
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – Jud. P. Neluț
Grefier - V. O.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtei N. M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă cons. juridic T. A., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care ;
Instanța, conform art.159 ind. 1 alin.4, art. 1 și art. 5 din C.proc.civ., art. 2 din OG 5/2001 raportat la art.23 din Lg.303/2004 constată că este competentă material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Cons. juridic T. A. pentru reclamantă, având cuvântul, propune proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosar, apreciază cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului pentru susțineri în fond.
Instanța, în temeiul art.167 alin.1 C procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, ia act că nu mai sunt probe de administrat în cauză, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Cons. juridic T. A. pentru reclamantă, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA :
Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 27.12.2012 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași cu sediul în Călărași, ., ., a chemat în judecată pe pârâta N. M., domiciliată în Călărași, ..3, ..1, ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei totale de 955,35 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și majorări de întârziere.
În motivarea cererii se arată că prin contractul nr. 4434/20.10.2003, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtei facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate.
Întrucât în perioada 25.02.2010 – 30.01.2012, pârâta nu a achitat facturi în sumă de 681,60 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale.
Menționează că la factura curentă nu sunt calculate majorări de întârziere aferente acesteia, cuantumul majorărilor prevăzut în conținutul cererii reprezentând suma majorărilor aferente fiecărei facturi anterioare ajunse la scadență și neachitate.
În cauză este vorba de un contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate în facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
Din aceste considerente, debitorului i-au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 273,75 lei .
Deși prin adresa nr. 5198/31.07.2012, pârâta a fost convocată pentru realizarea concilierii directe, conform disp. art. 720 ind. 1 C. procedură civilă, aceasta însă a refuzat să se prezinte la sediul reclamantei.
În drept se invocă dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 969, 970 și urm. din C. civil, Legea nr. 241/2006.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: contractul nr. 4434/20.10.2003, borderoul cu facturile neachitate și calculul majorărilor de întârziere, facturi neachitate, adresa nr. 5198/31.07.2012privind concilierea directă, precum și copia sentinței civile nr. 3226/05.10.2010, filele 10- 32 din dosar.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat la termenul fixat pentru judecata cauzei și nici nu a formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă și a administrat proba cu înscrisuri și anume cele atașate cererii de chemare în judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Așa cum reiese din actul depus în copie la dosarul cauzei (fila 16-17) la data de 20.03.2003 între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul nr. 4434, având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsura consumului la branșament.
Conform art. 5 din Cap. III al contractului intitulat – Drepturile și obligațiile operatorului– furnizorul se obligă să asigure în mod continuu serviciul de alimentare cu apă la parametrii fizici și calitativi prevăzuți de legislația în vigoare, să asigure funcționarea rețelei de apă la parametrii corespunzători și „să preia apele uzate la parametrii prevăzuți de normativele în vigoare”, iar potrivit art.14 alin. 1, Cap. 6 din contract utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termen de 15 zile de la data emiterii acestora.
Corelativ, potrivit prevederilor aceluiași articol din contract, neachitarea facturii în acest termen atrage după sine penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute de lege pentru veniturile bugetare.
Din facturile fiscale acceptate aflate la dosarul cauzei, instanța reține că pârâtul a beneficiat în perioada 25.02.2010 – 30.01.2012 de furnizarea apei potabile în valoare de 681,60 lei.
Cum de la momentul încheierii contractului și până în prezent pârâtul nu a achitat cu regularitate și la scadență facturile emise de creditoare, sumele achitate de aceasta s-au imputat, conform prevederilor contractuale, mai întâi asupra debitului mai vechi, astfel că în prezent aceasta figurează cu un debit de 681,60 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate în perioada 25.02.2010 – 30.01.2012 lei, iar suma de 273,75 lei, reprezintă totalul majorărilor de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada anterior amintită și penalități aferente unor facturi anterioare, achitate de debitoare cu întârziere și care au determinat și ele calcularea de penalități până la achitarea lor integrală.
În drept, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial, respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.
Întrucât în cazul obligațiilor de a da este suficient ca reclamanta creditoare să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtului sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță pârâtul nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare de răspundere, în acord cu disp. art. 1082 C. civil, fiind prezumat astfel în culpă contractuală, instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 681,60 lei nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, reclamanta i-a calculat majorări și penalități de întârziere în cuantum de 273,75 lei .
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 955,35 lei.
Conform dispozițiilor. art.274 alin. 1 C. procedură civilă ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea creditoarei în acest sens, instanța va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 89,50 lei reprezentând c/val. taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite acțiunea reclamantei S.C. E. S.A. cu sediul în Călărași, .; ., formulată în contradictoriu cu pârâta N. M., domiciliată în Călărași, ..3, ..1, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 955,35 lei, din care suma de 681,60 lei reprezentând c/val servicii prestate în perioada de 25.02.2010 – 30.01.2012, iar suma de 273,75 lei cu titlu de majorări de întârziere.
Obligă pârâtul și la plata sumei de 89,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.01.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. P. Neluț V. O.
Red.PN
Dact. VO
ex.4/27.01.2013
← Validare poprire. Sentința nr. 817/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1375/2013.... → |
---|