Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3477/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3477/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 6174/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3477/2013

Ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. I.

Grefier L. I. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. D. având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C. procedură civilă

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care;

Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 1027 alin. 1 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la obiectul acțiunii și la domiciliul pârâtei.

Cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C. procedură civilă, instanța apreciază ca fiind suficient prezentul termen de judecată pentru soluționarea cauzei raportat la complexitatea acesteia și probele ce ar trebui administrate.

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă și ținând cont de cererea reclamantei de judecarea cauzei și în lipsa părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2013 sub nr._ reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, a chemat în judecată pe pârâtul D. D., domiciliat în Călărași, ., ., CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 542,98 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 28.06._13, la plata sumei de 75,34 lei reprezentând majorări de întârziere și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

În motivarea cererii se arată că între S.C. E. S.A., în calitate de furnizor și pârât, în calitate de consumator, au existat relații comerciale, în baza cărora aceasta a furnizat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare către pârât, conform facturilor anexate.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de procedura civilă.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 14.04.2013, fisa sintetică la 12.04.2013, contractul nr. 4219/D/24.07.2008, copie CI pârât și facturile neachitate.

Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.

Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :

La data de 24.07.2008 între S.C. E. S.A. și pârât, a fost încheiat contractul nr. 4219/D având ca obiect furnizarea de apă potabilă și servicii de canalizare.

Obiectul contractului îl reprezenta astfel cum rezultă din art. 2 din capitolul II al acestuia: furnizarea/ prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare.

Plata contravalorii facturii reprezentând serviciile furnizate se face în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către furnizor ( art. 14 alin. 1 din contract), neachitarea de către consumator a facturii în termen de 30 zile de la scadență atrăgând perceperea penalităților de întârziere egal cu nivelul majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit în condițiile Codului de procedură fiscală ( art. 14 alin. 2)

Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 21 - 33) instanța reține că pârâtul a beneficiat de servicii în valoare de 542,98 lei, la care s-au calculat și majorări de întârziere.

În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 24.07.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin. 1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.

Astfel, instanța reține că în cazul obligațiilor de a da cum este cea de față este suficient ca reclamanta creditoare să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtul sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate.

În speță, pârâtul nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a dovedit, în acord cu dispozițiile art. 1082 C. civil de la 1865, vreo cauză străină, exoneratoare de răspundere, fiind prezumată astfel în culpă contractuală.

Cum în cauză creața solicitată de reclamantă prin acțiune este certă, lichidă și exigibilă și sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale ale debitorului, instanța, văzând și dispozițiile art. 969 și urm. din Codul Civil de la 1864, urmează a admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în și a obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 542,98 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 28.06.2011 – 28.06.2013 și suma de 75,34 lei reprezentând majorări de întârziere.

Pentru a decide astfel instanța a apreciat că creanța solicitată de reclamantă este exigibilă întrucât așa cum reiese din prevederile art. 7 alin.1 din contract coroborate cu fișa aflată la filele 11-12, facturile ce atesta debitul înregistrat de pârâtă sunt scadente la acest moment, este certă, existența acesteia rezultând din actele depuse de creditoare și lichidă, câtimea creanței rezultând din însuși actul de creanță, iar obligația de a plăti penalitățile de întârziere a fost însușită de debitor la momentul semnării contractului și asumată la momentul neachitării la scadență a facturilor.

Conform dispozițiilor art. 1031 C. procedură civilă ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul D. D., domiciliat în Călărași, ., ., ., CNP_.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 542,98 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 28.06._13 și suma de 75,43 lei reprezentând majorări de întârziere

Obligă pârâtul și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Executorie de drept.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. O. S. L.

Red.I.O.

Tehnored. S.L.

Ex.4/12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3477/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI