Contestaţie la executare. Sentința nr. 2003/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2003/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 3737/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

J. CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 2003

Ședința publică de la 24 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. I.

Grefier L. I. S.

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași prin care se solicită anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată intimatei V. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei,învederându-se instanței că din oficiu, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, după care:

Instanța verificând din oficiu în conformitate cu prevederile art. 131 al. 1 rap. la art.107 C. procedură civilă, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA:

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 25.06.2013 și înregistrată sub nr._, contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3297/2011 din 24.06.2011, emis de J. Călărași pe numele intimatei V. M., domiciliată în com. D., ., întrucât executarea sancțiunii s-a prescris.

În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 2114/01.06.2011 pronunțată de J. Călărași, rămasă irevocabilă, la data de 24.06.2011 prin nerecurare, intimatei i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/16.03.2011 dresat de I.P.J. Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 50 ore de muncă, în folosul comunității, muncă pe care urma să o execute în cadrul Primăriei .> A mai învederat că sentința civilă susmenționată a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar la data de 24.06.2011 s-a emis, în baza ei, mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3297/2011 de J. Călărași.

A mai arătat că deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenienta nu locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă .

În conformitate cu prevederile art. 21 ind. 1 al. 1 din O.G. nr. 55/2002, prin care se arată că “executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”, a solicitat în consecință să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3297/2011 din 24.06.2011, emis de J. Călărași constatându-se prescrisă executarea sancțiunii.

În drept s-au invocat prev. art. 21 1 din O.G. nr. 55/2002 și s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, respective atașarea dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată, cerere ce a fost admisă.

Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:

Intimata a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.03.2011 dresat de I.P.J Călărași, cu o amendă în cuantum de 500 lei, pe care nu a achitat-o, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2114/01.06.2011, pronunțată de J. Călărași, rămasă irevocabilă, la data de 24.06.2011 prin nerecurare, în conformitate cu dispozițiile art. 9 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, amenda a fost înlocuită, la cererea I.P.J Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 50 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei . în acest sens mandatul nr. 3297/2011.

Deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenienta nu locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă, astfel că, contestatoarea a solicitat prin prezenta acțiune, anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, în temeiul art. 21 ind. 1 al. 1 din O.G. nr. 55/2002.

Având în vedere situația de fapt mai sus reținută, ca și dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 55/2002 R, care stipulează că “executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”,instanța apreciază că acțiunea formulată de contestator este întemeiată, urmând a o admite, a dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității nr. 3297/2011 emis de J. Călărași și a constata prescrisă executarea sancțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași împotriva intimatei V. M., domiciliată în com. D., ..

Constată prescrisă executarea sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unui număr de 50 de ore muncă în folosul comunității, aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 2114 din 01.06.2011 pronunțată de J. Călărași și rămasă definitivă.

Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3297/2011 emis de J. Călărași.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la J. Călărași .

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. O. S. L.

Red. I.O./ Dact.S.L.

Ex. 5/ 25.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2003/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI