Partaj judiciar. Sentința nr. 1011/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1011/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 7459/202/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDETUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR.1011
Ședinta publică din 27 martie 2013
Instanta compusă din :
PREȘEDINTE – P. NELUȚ
GREFIER - V. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile, avînd ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul D. P. domiciliat în comuna Modelu, ., judetul Călărasi, împotriva pârâților B. E. domiciliată în Călărasi, ., nr. 8, ..1, ., D. E. domiciliată în comuna Modelu, ., judetul Călărași, D. M. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. G. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. V. domiciliat în Călărași, ., .. 1, ., județul Călărași și D. I. domiciliat în Călărasi, ., .> La apelul nominal făcut în sedința publică s-a prezentat reclamantul asistat de av. P. M., lipsă fiind pârâtii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care;
Av. P. M. pentru reclamant având cuvântul invederează instanței că nu mai are cereri noi de formulat sau probe de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av.P. M. pentru reclamant, având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de se dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului rămas ca masă succesorală, cu atribuirea loturilor conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Solicită compensarea cheltuielilor de judecată.
I N S T A N T A
Asupra actiunii civile de fată.
Prin cererea introdusă la aceasta judecătorie la data de 5.12.2012 și înregistrată sub nr. 7459 /202 /2012 reclamantul D. P. domiciliat în comuna Modelu, ., judetul Călărasi, împotriva pârâților B. E. domiciliată în Călărasi, ., nr. 8, ..1, ., D. E. domiciliată în comuna Modelu, ., judetul Călărași, D. M. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. G. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. V. domiciliat în Călărași, ., .. 1, ., județul Călărași și D. I. domiciliat în Călărasi, ., ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună lichidarea stării de indiviziune asupra imobilului în suprafață de 3,5 ha situat pe raza comunei Modelu, județul Călărași, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, conform titlului de proprietate nr._/28.02.2005 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Călărași, suntem proprietarii coindivizari asupra terenului mai sus menționat, teren care a aparținut defunctului lor autor D. S..
Se mai arată că între timp D. I. a decedat, lăsând ca moștenitoare legală pe fiica lui B. E., D. G. a decedat, rămânând ca moștenitoare soția lui D. E. și D. G., care a decdat și au rămas ca mostenitori D. M., D. G., D. V. și D. I., conform certificatului de moștenitor nr. 31/4.0._. Fiecare coindivizar are cota de ¼, stabilită anterior atât prin certificat de moștenitor, după autorul D. Stelică, cât si prin hotărâri judecătorești rămase definitive, când s-a dezbătut moștenirea pentru terenul intravilan, din același titlu.
A mai arătat că Judecătoria Călărasi a mai fost investită cu soluționarea aceleași cauze ce a făcut obiectul dosarului 2146/2005, dosar care într-o fază a fost suspendat pentru a se judeca ieșirea din indiviziune pentru terenul din intravilan,m iar ulterior, s-a renunțat la judecată, în conformitate cu dispozițiile art 246 Cod procedură civilă.
Mai arată că există posibilitatea încheierii unei tranzacții între părti, și de asemenea că moștenitorii defunctului D. G., să renunțe la cotele care li se cuvin, urmând ca în mod corespunzător cotele celorlalți să se mărească, devenind 1/3, sar în situația în care și D. Mariaoara se va prezenta și va face acest lucru în fața instanței.
În dovedirea acțiunii reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriu ,expertiză topo și înscrisuri.
S-a depus la dosarul cauzei în copie: carte de identitate, certificat de deces al autorului D. S., titlul de proprietate nr._/20.05.2005 emis de CJSDPPAT Călărasi, încheierea nr. 22/4.12.2012 emisă de BNP S. A. V., certificat de moștenitor nr. 208/29.10.2012 emis de BNP P. D., certificat de moștenitor nr. 31/4.04.2011 emis de BNP T. D. C., raport de expertiză tehnică topo, certificat de moștenitor nr. 257/1979, decizia civilă nr. 254/R/17.03.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași, sentința civilă nr. 3311/3.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași, certificat de moștenitor nr. 286/6.11.2012 emis de BNP M. I. A..
În sedința publică din 9.01.2013 pârâții D. V. și D. G. au renunțat expres în fața instanței de judecată.
La data de 29.01.2013 pârâții D. Mariaoara, D. V., D. I. și D. Goergeta au formulat întâmpinare prin care solicită să fie admisă acțiunea și totodată solicită a se lua act că înțelege să renunțe la dreptul de moștenire ce li s-ar cuveni, respectiv cota de ¼ din suprafața de 3, 5 ha situată în . celorlalți moștenitori, urmând ca în aceste condiții cota acestora să devină de 1/3.
Instanta reține că de pe urma autorului D. S. ,a rămas ca masă succesorală un imobil compus din suprafața de 3,50 ha teren situat pe raza comunei Modelu, județul Călărași, conform titlului de proprietate nr._ din 28.02.2005 emis de CJSDPPAST Călărași, iar ca moștenitorii cu vocație succesorală au rămas reclamantul și pârâtele B. E. si D. E., ceilalți moștenitori – pârâți în cauză înțelegând să renunțe la dreptul lor la moștenire .
In baza art. 673 indice 6 Cod pr. civ. în cauză s-a dispus și s-a efectuat un raport de expertiză topo efectuat de d-l expert E. A., concluzii cu care părțile au fost de acord.
Instanța analizând probele administrate în cauză în raport de dispoz. art. 651, 696 și următ cod civil și art 700 și art 728 Cod civil stipulează că nici una dintre părți nu poate fi obligată să nu rămînă în indiviziune astfel ,urmează a admite acțiunea si a dispune iesirea din indiviziune a părtilor și a atribui reclamantului și pârâtelor B. E. si D. E., suprafetele de teren în loturile si parcelele stabilite prin raportul de expertiză, întocmit de expertul E. A., ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Urmează a lua act că pârâtii D. Mariaoara, D. V., D. I. si D. G. au renunțat la dreptul la moștenire ce li s-ar fi cuvenit în favoarea celorlalți moștenitori.
Urmează a compensa cheltuielile de judecată și a obliga pe fiecare dintre pârâtele B. E. si D. E. către reclamant la plata sumei de 517 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea fomrulată de reclamantul D. P. domiciliat în comuna Modelu, ., judetul Călărasi, împotriva pârâților B. E. domiciliată în Călărasi, ., nr. 8, ..1, ., D. E. domiciliată în comuna Modelu, ., judetul Călărași, D. M. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. G. domiciliată în comuna Modelu, ., județul Călărasi, D. V. domiciliat în Călărași, ., .. 1, ., județul Călărași și D. I. domiciliat în Călărasi, ., .. 1, ., judetul Călărasi și în consecință ;
Ia act că pârâtii D. M., D. V., D. I. și D. G. au renunțat la dreptul de moștenire ce li s-ar fi cuvenit, în favoarea celorlalți moștenitori.
Dispune iesirea din indiviziune.
Atribuie reclamantului D. P. și pârâtelor B. E. si D. E. suprafețele de teren stabilite prin raportul de expertiză tehnică judiciară, ce face parte integrantă din prezenta sentintă, întocmit de expertul E. A., în tarlaua si . expertiză cu vecinătățile aferente.
Obligă pe fiecare dintre pârâtele B. E. și D. E. la câte 517 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedința publică azi 27.03.2013.
P. GREFIER
JUD.P. NELUȚ V. N.
Red. P.N.
Dact. V.N.
Exemp.9 /1.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2858/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1947/2013.... → |
---|