Plângere contravenţională. Sentința nr. 1089/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1089/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 8087/202/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1089/2013
Ședința publică de la 05 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. M. D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 11.11.2011 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat, deși au fost legal citate, conform dispozițiilor art. 87 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei după care:
În raport de dispozițiile art. 252 alin 2 C.proc.civ., din oficiu, instanța invocă excepția perimării prezentei acțiuni și reține cauza pentru a se pronunța asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2011 sub nr._ petentul S. M. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B.; .. 40A; ., a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 11.11.2011 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în data sus-menționată a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării, pe motiv că ar fi efectuat manevra de depășire a coloanei de vehicule formată la nivel cu calea ferată.
Precizează petentul că situația reținută în procesul-verbal nu corespunde situației de fapt întrucât a efectuat manevra de depășire într-o zonă cu marcaj discontinuu.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 118 -121 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire sunt propuse spre administrare proba cu înscrisuri ( filele nr. 4- 5 din dosar) și proba cu martori.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12.01.2012 intimatul I.P.J. Călărași a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal, ca legal și temeinic întocmit.
În drept, art. 115 – 118 C.proc.civ.
Potrivit art. 242 alin 2 C.proc.civ. s-a solicitat de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.
Au fost atașate întâmpinării înscrisurile aflate la filele nr. 18 – 22 din dosar.
Din oficiu, s-a dispus efectuarea unei adrese către intimatul I.P.J. Călărași pentru a se înainta instanței procesul-verbal contestat de către petent.
Urmare a faptului că intimatul nu înaintat instanței procesul-verbal contestat de către petent, s-a dispus efectuarea unei adrese către petent pentru ca acesta să depună la dosar actul sancționator, sub sancțiunea suspendării cauzei, potrivit art. 155¹ C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 10.02.2012 instanța a încuviințat petentului cererea privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare și pentru a depune la dosar procesul-verbal contestat.
La termenul de judecată din data de 24.02.2012 părțile nu s-au prezentat, iar instanța a amânat pronunțarea la data de 02.03.2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 155¹ C.proc.civ., prin încheierea de ședință din data de 02.03.2012 s-a dispus suspendarea cauzei ca urmare a faptului că petentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de către instanță, și anume aceea de a depune la dosar procesul-verbal contestat.
La data de 18.03.2013 instanța, în baza dispozițiilor art. 248 alin.1 C.proc.civ. corob. cu cele ale art. 252 alin.1 C.proc.civ., dispoziții potrivit cărora perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, a repus cauza pe rol în vederea perimării, stabilind termen de judecată la data de 05.04.2013.
În ședința publică din 05.04.2013 instanța a invocat din oficiu excepția de perimare, asupra căreia reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță, instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data 02.03.2012, dată de la care, petentul nu a mai efectuat nici un act de procedură.
Față de aceste considerente, urmează a admite excepția perimării, invocată din oficiu și a constata perimată plângerea formulată de către petentul S. M. D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 11.11.2011 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare, invocată din oficiu de instanță.
Constată perimată plângerea contravențională formulată de petentul S. M. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B.; .. 40A; . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 11.11.2011 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 5/08.04.2013
| ← Radiere ipoteca. Sentința nr. 2883/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|








