Plângere contravenţională. Sentința nr. 1776/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1776/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 2458/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1776/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul Ș. A. și pe intimatul I. - CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/15.04.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, după care,
Instanța, conf.art.131 alin. 1 și art. 94 pct. 4 C.pr.civ., art.32 din OG 2/2001 raportat la art.23 din Lg.303/2004 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C.proc.civ. instanța apreciază ca fiind termenul de astăzi.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei; și, de asemenea, încuviințează proba cu înregistrarea video pentru intimat. Instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin plângerea introdusă la data de 19.04.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul Ș. A., domiciliat în C ălărași, ..3, ., a solicitat instanței în principal ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași să se anuleze procesul-verbal . nr._/15.04.2013; să se dispună exonerarea sa de la plata amenzii în sumă de 150lei și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.
În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că la data de 15.04.2013 se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe . Călărași, având o viteză de 30 km/h pe banda 1 de mers .La un moment dat, după ce a pătruns deja pe marcajul trecerii de pietoni din zona „5 Călărași” un pieton care se afla pe bordură, neangajat în traversare, pe scuarul nemarcat, a coborît bordura, după ce autoturismul său rula deja pe marcajul pietonal.
Se reiterează de către petent dispozițiile art. 72 (2 ); art. 13(3 b) HG 1391/2006.
Mai arată petentul că nu a putut acorda prioritate deoarece s-a trezit brusc cvu mai multe autovehicule în spatele său, autoturisme care nu au păstrat distanța regulamentară între ele și printr-o eventuală frânare bruscă risca să producă un carambol care s-ar fi soldat cu accidente mult mai grave, sau eventual tamponarea cu alte autovehicule care rulau cu viteză, în spatele autoturismului său.
Se solicită de către petent a se pune în vedere intimatului să depună probele cu care s-a făcut constatarea contravenției: certificatul de omologare al aparatului radar montat pe masina M.A.I.; certificatul de verificare metrologică, buletinul de verificare metrologică; legitimatia de serviciu a agentului B. O.; proba din care să rezulte viteza cu care circula petentul ( autoturismul_ ), apreciindu-se totodată că agentul constatator nu a ținut cont de toate împrejurările care ar fi putut să-i servească la aprecierea gravității faptei, de circumstanțele sale personale, modul și mijloacele necesare conform cărora datorită aglomerației foarte mari din trafic s-a săvârșit contravenția, de scopul final urmărit și de urmarea produsă în urma evenimentului reținut.
De asemenea, se mai arată că agentul constatator nu a menționat în procesul-verbal la rubrica „mențiuni” marca, tipul, . numărul aparatului radar cu care s-a constatat săvârșirea faptei contravenționale, apreciind că lipsa acestor date, atrage nulitatea.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunilor dispuse prin procesul-verbal cu sancțiunea „Avertisment”.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii sale contravenientul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile, aflate la filele 7-9 din dosar.
La data de 22.05.2013 intimatul I.P.J. Călărași a formulat întâmpinare prin care se solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea procesului-verbal . nr._/15.04.2013.
În fapt, se arată de către intimat că petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul în municipiul Călărași și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversare.
Se arată că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin.3 lit.b având în vedere că sancțiunea principală a atras în mod corelativ și sancțiunea complementară a dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile. Această faptă contravențională a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar, sens în care a depus la dosar înregistrarea video pe suport CD.
Se apreciază că procesul-verbal contestat de petent îndeplinește conditiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prev de art. 17 din același act normativ iar fapta contravențională a fost corect individualizată.
În concluzie se solicită respingerea solicitării petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment ca neîntemeiată .
În acest sens intimatul arată că agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege respectiv puncte amendă iar petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din amenda aplicată, respectiv suma de 150 lei, agentul constatator realizând o corectă individualizare a sancțiunii aplicate, nejustificându-se aplicarea avertismentului scris.
Se menționează că neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversare reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație și prezintă un grad de pericol ridicat.
Se solicită în concluzii respingerea plângerii contravenționale și menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.
În dovedire se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrare video, sens în care a fost depusă fișa de abateri contravenționale a petentului, aflată la fila 16 din dosar.
La acest termen instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru intimat și proba cu înregistrarea video
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional în data de 15.04.2013 prin procesul-verbal . nr._, întocmit de intimatul I. Călărași în baza art. 100 alin 3 lit.b
Din OUG 195/2002, cu amendă în sumă de 300 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile, deoarece a condus auto marca Renault cu numărul de înmatriculare_ si nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea străzii București
Procesul verbal a fost semnat de către petent, acesta afirmând, conform rubricii „Alte mențiuni”, că pietonii erau deja pe zebră.
Din analiza, din oficiu a legalității procesului verbal contestat, conform art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, rezultă că nu sunt incidente cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
De asemenea, procesul verbal a fost legal comunicat petentului (fila 25).
Instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției în măsura în care cuprinde constatările prin propriile simțuri ale agentului constatator, se bucură de prezumția relativa de adevăr și face dovada asupra situației de fapt si a încadrării juridice până la proba contrară.
Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, respectiv CD-ul cu înregistrarea video, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator, dar și probată cu înregistrarea video, este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța urmează a analiza temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, petentul contestând existența faptei pentru care a fost sancționat.
Fapta contravențională descrisă în procesul verbal constau în neacordarea priorității de trecere unor pietoni deja angajați în traversarea străzii prin loc marcat si semnalizat corespunzător.
Prin derogare de la regula generală din dreptul comun (O.G. nr. 2/2001) potrivit căruia faptele contravenționale se constată prin propriile simțuri de agenții constatatori, art. 135 H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Regulament) prevede că nerespectarea dreptului de prioritate de care se bucură pietoni angajați în traversarea drumului public loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, conform legii, se constată de polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În același sens sunt dispozițiile art. 134 lit.h din HG 1395/2006 privind circulația pe drumurile publice, conform cărora constatarea contravențiilor prevăzute de acest act normativ se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În aceste situații procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, fără a mai fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Această derogare are consecințe în ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției. Astfel, pentru a face dovada realității celor consemnate, procesul verbal, ca înscris probator, trebuie coroborat cu rezultatul înregistrărilor tehnice efectuate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculului vizat (țintă). Există în plus obligația legală ca aceste înregistrări să fie efectuate cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Având în vedere că potrivit art. 5 pct. 1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05 (NML), atestarea legalității unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformității acestuia cu cerințele metrologice și tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune, respectiv pentru utilizare, iar potrivit art. 5 pct. 2 din aceeași normă, atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală in vigoare, instanța reține că la momentul constatării faptei contravenționale aparatul radar utilizat corespundea cerințelor legale de funcționare.
Așadar, intimatul dovedește cu înregistrările făcute cu mijloace tehnice omologate că petentul circula cu autovehiculul proprietate personală, pe . a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea drumului prin loc marcat si semnalizat corespunzător.
Cu privire la această contravenție petentul nu a adus nicio probă din care să rezulte că cele reținute nu corespund adevărului, motiv pentru care instanța apreciază că se face vinovat de săvârșirea acesteia.
În aceste condiții instanța apreciază că petentul se face vinovat de aceasta.
Procesul verbal este temeinic întocmit cu privire la contravenția reținută în sarcina petentului.
Cu privire la proporționalitate, conform art. 21 alin. 3 din OG 2/201, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu fapta săvârșită. Neacordarea de prioritate unor pietoni angajați în traversarea străzii prin loc marcat si semnalizat corespunzător este o contravenție gravă, de natură să creeze în mod nemijlocit un pericol pentru siguranța traficului. Cu atât mai mult cu cât, așa cum se poate vedea din înregistrarea video, petentul circula fără prudență, fără a asigura distanța între autoturismele implicate în trafic și fără a respecta prioritatea de trecere a pietonilor angajați în traversare.
De asemenea, nu este de neglijat nici faptul că neacordarea de prioritate pietonilor ce sunt angajați în traversare, este tot timpul o sursă de pericol și, tocmai de aceea, activitatea poliției rutiere este dirijată pentru prevenirea accidentelor rutiere și diminuarea efectelor unor astfel de evenimente, în care această cauză să fie evitată.
Față de argumentele expuse mai sus, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată și a menține procesul verbal contestat.
În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2/2001, având în vedere că plângerea contravențională va fi respinsă, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ș. A., domiciliat în mun. Călărași, .. 3, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 15.04.2013 ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal contestat.
Obligă petentul la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică astăzi 20.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. O. B. L.
Red.A.N.
Thred.B.L.
Ex. 4/08.07.2013
L.B. 08 Iulie 2013
| ← Succesiune. Sentința nr. 1771/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2559/2013.... → |
|---|








