Pretenţii. Sentința nr. 325/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 325/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 6909/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.325
Ședința publică de la 25 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –N. L. P.
GREFIER-Ș. J.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. ATC A. S.R.L., reprezentată de A. L.-C., împotriva pârâtului D. M.-V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul A. L.-C., legitimat cu CI . nr._ asistat de av. C. D., în temeiul împuternicirii avocațiale nr.81/2013, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită, conform art. 87 și următoarele C.pr.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiind obiectul cauzei, părțile și procedura de citare, după care;
La interpelarea instanței, av. C. D. pentru reclamant își precizează acțiunea în sensul că are calitate procesuală în cauză ., reprezentată de A. L. C., în calitate de reclamantă. Totodată menționează că a prezentat martorul în vederea audierii acestuia.
Instanța ia act de susținerile apărătorului reclamantului si introduce în cauză în calitate de reclamantă ., reprezentată de A. L.-C..
Față de neprezentarea pârâtului citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”, instanța încuviințează proba testimonială prorogată la termenul anterior.
În conf. cu disp. art.193 C.pr.civ. instanța procedează la audierea martorului Roade-F. C.-C., propus de reclamantă, declarația dată fiind consemnată în proces-verbal si atașată la fila 48 din dosar.
Av. C. D. pentru reclamantă, depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat înregistrată sub nr.64/2013 și având cuvântul, precizează că nu mai are alte probe de administrat în cauză.
Instanța ia act de aceste precizări, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. C. D. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata prejudiciului produs prin deteriorarea ușii de acces în magazin. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.11.2012 sub nr._ , reclamanta S.C. ATC A. S.R.L., reprezentată prin administrator A. L.-C., cu domiciliul în mun. Călărași, ., ., ., a chemat în judecată pe pârâtul D. M.-V., domiciliat în mun. Călărași, .. 253 bis, jud. Călărași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 452,50 lei, sumă reprezentând prejudiciu produs prin fapta ilicită a pârâtului, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prejudiciul reprezintă valoarea materialelor și manoperei pentru înlocuirea ușii de acces a magazinului și i-a fost produs prin distrugerea de către pârât a acestei uși.
Reclamanta a mai arătat că pentru fapta pârâtului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen. în dosarul 1642/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 998 C.civ. și 274 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială. La cererea introductivă a atașat, în copie, comunicarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 1642/P/2012 (f.7), factura . nr. 564 (f. 8) și chitanța . nr. 555 (f.8). La termenul din 11.01.2012 reclamanta, prin avocat, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f. 15-43) care cuprinde copii de pe actele din dosarul nr. 1642/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru judiciar, conform art. 15 lit. o din Legea 146/1997.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, iar din oficiu, a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtului. Instanța a prorogat discutarea probei testimoniale cu un martor solicitată de petent după administrarea probei cu interogatoriul, urmând a decide dacă aceasta este utilă soluționării cauzei în funcție de poziția procesuală a pârâtului. Față de neprezentarea pârâtului la interogatoriu, cu toate că a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” pentru termenul din 25.01.2012, instanța a admis proba cu un martor, declarația martorului Roade-F. C.-C. fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 06.05.2012, în jurul orelor 22.30, pârâtul D. M.-V. a mers la magazinul societății reclamante și i-a solicitat administratorului acesteia, A. L.-C. să-i dea băuturi alcoolice pe care urma să le plătească la o dată ulterioară, astfel cum reiese din declarațiile martorului Roade-F. C.-C. în cauza de față și în dosarul 1642/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
Întrucât administratorul societății reclamante a refuzat să-i dea băuturi alcoolice pe datorie, pârâtul a ieșit din magazin proferând injurii la adresa acestuia și a lovit cu piciorul ușa de acces a magazinului.
Conform declarațiilor aceluiași martor, din cauza loviturii aplicate de pârât, s-a dislocat partea inferioară a ușii de acces, aspect confirmat de cercetarea la fața locului efectuată de organele de poliție ( planșa foto cuprinzând fotografii judiciare f.35-38, foto 2, 3, 4 și proces-verbal de cercetare la fața locului, f.32-33).
Întrucât pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriul dispus de instanță, deși a fost legal citat cu mențiunea de a fi prezent personal pentru interogatoriu, în temeiul art. 225 C.pr.civ., instanța consideră neprezentarea pârâtului ca un început de dovadă și urmează să dea relevanță declarațiilor date de pârât în fața organelor de urmărire penală (f. 26, 27).
În acest sens, instanța constată că pârâtul a recunoscut în declarația dată la 30.05.2012 în fața organului de cercetare penală, faptul că a lovit cu piciorul ușa din PVC pe care se făcea accesul în magazin, iar urmare acțiunii sale s-a rupt partea de jos a acesteia.
Cu privire la valoarea prejudiciului cauzat reclamantei prin fapta pârâtului, instanța constată că înlocuirea bunului deteriorat s-a făcut pe cheltuiala societății reclamante, care a achitat contravaloarea pieselor necesare reparației în sumă de 452,50 lei unei alte societăți comerciale, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în dovedirea cererii.
În drept, întrucât fapta pârâtului a fost săvârșită la data de 06.05.2012, după . Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, la soluționarea prezentei cereri întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, instanța va avea în vedere prevederile acestei legi și nu pe cele ale art. 998 din C.civ. 1864 pe care și-a întemeiat cererea reclamantul.
Conform art. 1349 alin. 1 C.civ., „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, „ Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” Cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în art. 1357 alin. 1 cod civil se arată că „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu –prejudiciu care trebuie să fie cert, adică sigur sub aspectul existenței sale și al posibilităților de evaluare și să nu fi fost reparat încă de pârât; existența unei fapte ilicite – adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Sarcina probei cu privire la îndeplinirea în speță a acestor condiții cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, revine victimei prejudiciului, potrivit art.1169 C.civ., care dispune că “cel ce face o propunere în fața judecății are obligația să o dovedească”, respectiv, în cauză, această probă incumbă reclamantei.
Din analiza probatoriului administrat pe baza căruia a fost reținută situația de fapt expusă anterior, instanța constată că reclamanta a făcut proba ce-i revenea, a îndeplinirii tuturor condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privința pârâtului.
Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în lovirea cu piciorul a ușii de acces în magazinul aparținând societății reclamante, fapt recunoscut de pârât în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și confirmat de martor în declarația dată în cauză. Cu privire la caracterul ilicit, instanța constată că prin ordonanța procurorului prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative s-a constatat deja că, deși nu constituie infracțiune, acțiunea pârâtului este prohibită prin prevederile art. 217 Cod penal, dar în conținutul său concret nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În acord cu această soluție, instanța consideră că lovirea unui bun al altei persoane, cu consecința deteriorării acestuia, este o faptă care aduce atingere dreptului legitim la respectarea proprietății reclamantei, și, implicit, că acțiunea pârâtului constituie o faptă prohibită de lege, fiind astfel îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite.
Având în vedere aceeași declarație a pârâtului menționată anterior, se constată că acesta a lovit cu intenție ușa de acces a magazinului, existând astfel vinovăția cerută de lege pentru angajarea răspunderii.
Cu privire la existența prejudiciului și întinderea acestuia, instanța constată că reclamanta a dovedit prin probele administrate faptul că a suferit un prejudiciu în valoare de 452,50 lei, reprezentat de valoarea de înlocuire a ușii de acces deteriorate, înlocuire care s-a făcut pe cheltuiala reclamantei. Pârâtul, deși sarcina probei în acest sens îi revenea, nu a susținut sau dovedit faptul că ar fi acoperit acest prejudiciu.
De asemenea, din procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto întocmite de organele de poliție, precum și din declarația martorului, rezultă cu certitudine faptul că deteriorarea ușii s-a produs ca urmare a acțiunii pârâtului, astfel că reclamanta a dovedit existența unei legături de cauzalitate directă între fapta pârâtului și prejudiciul invocat.
Pentru motivele expuse, instanța constată îndeplinite în persoana pârâtului toate condițiile răspunderii civile delictuale și, pe cale de consecință, urmează să-l oblige pe acesta la repararea prejudiciului dovedit de reclamantă.
Cu privire la întinderea și forma reparației, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. 1 C.civ., „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.”, iar conform 1386 alin. 1 C.civ., „Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.”.
Având în vedere aceste prevederi legale, precum și faptul că reparația în natură nu mai este posibilă, iar părțile nu au ajuns la un acord cu privire la întinderea reparației, instanța urmează să admită acțiunea formulată și să-l oblige pe pârât la plata către reclamant a sumei de 452,50 lei, reprezentând prejudiciu produs prin deteriorarea ușii de acces în magazin.
Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ, instanța urmează să admită capătul de cerere privind cheltuielile de judecată și să-l oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 211,60 lei, cheltuieli de judecată dovedite prin actele depuse, care sunt compuse din suma de 200 lei, onorariu avocațial, și suma de 11,60 lei, cheltuieli de copiere a lucrărilor dosarului 1642/P/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea introdusă de reclamanta S.C. ATC A. S.R.L., reprezentată de A. L.-C. cu domiciliul în municipiul Călărași, ., ., ., împotriva pârâtului D. M.-V., domiciliat în mun. Călărași, .. 253 bis, jud. Călărași.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 452,50 lei reprezentând prejudiciu produs prin deteriorarea ușii de acces în magazin.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 211,6 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 200 lei și cheltuieli de copiere a lucrărilor dosarului 1642/P/2012 în cuantum de 11,6 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. Ș. J.
Red. N.P.
Tehnored.Ș.J.
Ex. 5/12.02.2013
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 602/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3117/2013.... → |
|---|
