Plângere contravenţională. Sentința nr. 1811/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1811/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 2680/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1811

Ședința publică de la 26 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. I.

Grefier – G. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. S. în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal ., nr._/ 23.04. 2013 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită conf. art.163 C.pr. civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că intimatul nu a depus întâmpinare în cauză .

Instanța, conf.art.131, art. 94 pct. 4 N.C.pr.civ., art. 32 alin. 1 din OG 2/2001 raportat la art. 23 din Legea 303/2004 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.

Conform art. 238 C.pr.civ. instanța apreciază că la termenul de astăzi poate fi soluționată cauza.

Instanța constată că intimatul nu a depus întâmpinarea în termenul prev. de art. 208 C.pr.civ. și îl decade din dreptul de a mai propune probe sau de a mai ridica excepții .

Instanța, în baza art.258 raportat la art.255 N.C.proc.civ. încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea procesului.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conf. cu disp. art. 394 C.pr. civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra contravenției civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05. 2013 sub nr._ petentul T. S. având CNP_, domiciliul în municipiul Călărași, . jud. Călărași, a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 23.04. 3013, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal ca nelegal și netemeinic.

În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment .

În motivarea plângerii sale petentul a arătat că este ziler și se deplasa cu autovehiculul ce îi aparținea transportând materiale ce nu îi aparțineau și nu proveneau de la o lucrare efectuată de acesta. Menționează că are 2 copii minori în îngrijire și că nu deținea actele de identitate, acestea rămânând din eroare la locul unde prestase activitatea .

În susținerea plângerii petentul a depus copii după procesul verbal contestat .

În conf. cu disp. art. 206 C.pr. civ. s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări..

Intimatul nu a formulat întâmpinare și deși legal citat nu s-a prezentat în instanță .

Instanța a încuviințat pentru petent, la primul termen de judecată probele propuse în dovedirea plângerii, o dată cu o dată cu pronunțarea acesteia luând act că petentul nu s-a prezentat în instanță să-și susțină plângerea și nici nu a propus probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, în esență plângerea vizează greșita individualizare a sancțiunii, amenda fiind considerată ca fiind o sancțiune prea aspră în raport cu pericolul social concret al faptei.

În circumstanțiere a fost relevată situația familială dificilă a contravenientului, întreținător a 2 copii minori.

Prin nici o probă petentul nu a făcut dovada unor împrejurări care să ducă instanța la concluzia că executarea sancțiunii amenzii i-ar crea contravenientului o situație dificilă, de ordin familial sau social .

Cum fapta așa cum a fost reținută prezintă grad de pericol social, iar amenda aplicată este spre minimul legal, plângerea se va privi ca neântemeiată și respinsă ca atare.

În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2 / 2001, având în vedere că plângerea va fi respinsă în totalitate, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea introdusă de contravenientul T. S. , domiciliat în municipiul Călărași, ., județul Călărași, CNP =_, împotriva procesului – verbal de contravenție ., nr._/ 23.04. 2013, dresat de I.P.J. CĂLĂRAȘI .

Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat .

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Călărași .

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

-Jud. D. I. - - G. M. –

Red. D.I.

Tehnored. M.G.

Exp. 4

Azi. 12.07. 2013.

M.G. 26 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1811/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI