Plângere contravenţională. Sentința nr. 2692/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2692/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 4463/202/2013
DOSAR NR ._
ROMANIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDETUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2692
Sedința publică din 2 octombrie 2013
Instanta compusă din :
P. - P. NELUT
GREFIER - V. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de contravenientul S. C. domiciliat în Călărași,., nr. 101, județul Călărași împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/8.07.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliței Călărași.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru contravenient av. M. B., lipsă fiind părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier,învederând instanței că au sosit relațiile solicitate de la agentul constatator, după care:
Av. M. B. pentru contravenient, având cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat sau probe de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. M. B. pentru contravenient, având cuvântul solicit admiterea plângerii în sensul de a se dispune anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea “ avertisment “.
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de față:
Prin plângerea contravențională depusă la această instanță la data de 19.07.2013 și înregistrată sub nr._ petentul contravenient S. C. domiciliat în Călărași,., nr. 101, județul Călărași – CNP –_- a formulat plângere prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța să se dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /8.07.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Politie Călărași, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petentul arată că este taximetrist și că în ziua de 6 iulie 2013 a fost victima unui eveniment rutier, în sensul că un alt conducător auto G. D. a intrat în el după ce a încercat să iasă din parcare și să între în trafic, unde se afla el; a încercat ( fără să calculeze corect angajarea în trafic ) gresit intrând cu spatele autoturismului lui în autoturismul pe care îl conducea el.
Mai arată contravenientul că a luat legătura cu acest conducător auto, care se numește G. D. și care i-a dat asigurarea si a recunoscut că se face în exclusivitate vinovat de producerea evenimentului rutier și au mers împreună la o societate de asigurare cu sediul în Călărași, . că nu poate fi soluționat cazul decât în zilele de vineri și joi, dar joi este foarte ocupată urmând să fie interpelați în ziua de vineri.
A mai arătat că, de comun acord s-au prezentat la I. Călărași în data de 8 iulie 2013 pentru a anunța evenimentul rutier, dar acolo au fost amendați amândoi, el primind o amendă de 320 lei si suspendarea permisului de conducere pe o lună de zile, începând cu data de 24.07.2013, situație care nu poate fi legală, deoarece în afara faptului că a fost victima evenimentului rutier, fiind prejudiciat fără să aibă vreo culpă, cel care trebuia să anunțe evenimentul rutier era coparticipantul la acest eveniment din vina căruia avusese loc evenimentul.
În dovedirea plângerii petentul a înțeles să se folosească de proba cu martori si înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copia procesului verbal contestat, copie dovadă reținerii permisului de conducere, polița de asigurare RCA și copie carte de identitate.
Prin rezoluția din data de 22.07.2013, în baza disp. art. 201 alin. N.C.P.C., instanța constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege la art. 194 C.P.C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către agentul constatator cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea acțiunii formulată de către reclamantă, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.
Agentul constatator nu a formulat întâmpinare sens în care a fost decăzut din dreptul de a depune probe și a invoca excepții.
Instanța examinând actele și lucrările dosarului retine următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/8.07.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, petentul contravenient S. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei, reținându-se că fiind implicat într-un accident de circulație în care a rezultat numai avarierea vehiculelor în data de 6.07.2013 s-a prezentat la Biroul Rutier în data de 8.07.2013 pentru întocmirea documentelor de constatare, încălcând astfel dispozițiile art .79 al 1 li. B din OUG 195/2002.
Avându-se în vedere că petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal de contravenție, deși conf.art.1169 cod civil și art.129 al. 1 teza finală C. pr. civilă lui îi revenea sarcina acestei probe, și ținându-se cont că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului-verbal, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001, articol care, coroborat cu art.38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia respectării normelor de circulație rutieră.
Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte disp.art.5 al. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și art.20 al 3 din același act normativ, conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului .
Astfel,instanța constată întemeiată plângerea formulată de petent, urmând a o admite și a dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea “ avertisment” .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contravenientul S. C.-CNP-_- domiciliat în Călărași, ., nr.101, județul Călărași și dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/8.07.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, cu sancțiunea “ avertisment”.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 2.10. 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD P. NELUT V. N.
Red. P.N
Dact. V.N.
Exemp. 5/15.10.2013
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1794/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2695/2013.... → |
|---|








