Plângere contravenţională. Sentința nr. 2695/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2695/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 4903/202/2013

DOSAR NR ._

ROMANIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDETUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR.2695

Sedința publică din 2 octombrie 2013

Instanta compusă din :

P. - P. NELUT

GREFIER - V. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de contravenientul D. I. domiciliat în Călărași,., .. 3, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/19.06.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliței Călărași.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contravenientul, lipsă fiind agentul constatator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

Contravenientul având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Contravenientul, având cuvântul solicit admiterea plângerii în sensul de a se dispune anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea “ avertisment “.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile de față:

Prin plângerea contravențională depusă la această instanță la data de 7.08.2013 și înregistrată sub nr._ petentul contravenient D. I. - CNP –_ - domiciliat în Călărași, ., . a formulat plângere prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța să se dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /19.06.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Politie Călărași, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 19.06.2013 pe . oprit autoturismul marca F. din cauză că a lovit un câine,a coborât din mașină să vadă dacă câinele poate merge sau are nevoie de îngrijiri medicale și dacă mașina prezintă vreo avarie.

A mai arătat că în timp ce se afla în fața mașinii sale pe partea dreaptă să constate dacă are vreo pagubă la mașină, a văzut un agent de poliție că se îndreaptă către el și care l-a întrebat de ce a oprit neregulamentar. A explicat agentului de politie motivul pentru care a oprit, că a lovit un câine, însă nu l- a crezut și la amendat,ocazie cu care nu a vrut să semneze procesul verbal pentru că nu a vrut să consemneze în procesul verbal motivul pentru care oprise.

În dovedirea plângerii petentul a înțeles să se folosească de proba cu martori si înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copia procesului verbal contestat, copie proces verbal de afișare și copie carte de identitate.

Prin rezoluția din data de 8.08.2013, în baza disp. art. 201 alin. N.C.P.C., instanța constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege la art. 194 C.P.C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către agentul constatator cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea acțiunii formulată de către reclamantă, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.

Agentul constatator nu a formulat întâmpinare sens în care a fost decăzut din dreptul de a depune probe și a invoca excepții.

Instanța examinând actele și lucrările dosarului retine următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.06.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, petentul contravenient D. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei, reținându-se că a condus auto marca F. și a oprit voluntar în zona de acțiune a indicatorului Oprirea Interzisă, chiar dacă pe partea dreaptă exista parcare amenajată, încălcând astfel dispozițiile art .142 lit a din HG 1391/1996.

Avându-se în vedere că petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal de contravenție, deși conf.art.1169 cod civil și art.129 al. 1 teza finală C. pr. civilă lui îi revenea sarcina acestei probe, și ținându-se cont că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului-verbal, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001, articol care, coroborat cu art.38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia respectării normelor de circulație rutieră.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte disp.art.5 al. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și art.20 al 3 din același act normativ, conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului .

Astfel,instanța constată întemeiată plângerea formulată de petent, urmând a o admite și a dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea “ avertisment” .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de contravenientul D. I. -CNP-_ - domiciliat în Călărași, ., .. 3, . și dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.06.2013 dresat de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, cu sancțiunea “ avertisment”.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 2.10. 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

JUD P. NELUT V. N.

Red. P.N

Dact. V.N.

Exemp. 5/15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2695/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI