Plângere contravenţională. Sentința nr. 3415/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3415/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 5785/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3415/2013

Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier I. B.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de către petentul P. P. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.09.2013, dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile s-a prezentat petentul, P. P. (CI . nr._, CNP_), lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că intimatul a depus la dosar întâmpinare, în susținerea căreia a atașat cazierul contravențional al petentului. Se menționează, prin același referat, că petentul a formulat răspuns la întâmpinare (atașat la fila nr. 16 din dosar), după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

La interpelarea instanței petentul precizează că nu mai dorește administrarea altor, în afara înscrisurilor aflate la dosar.

Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către părți, instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susțineri.

Petentul solicită admiterea plângerii formulate, cu precizarea că,în momentul în care a oprit autovehiculul în fața casei sale, a sosit un echipaj de poliție și a fost amendat pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere.

INSTANȚA

Asupra prezentei cauze civile:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, petentul P. P., cu domiciliul în Calarasi, ., posesor a CI, ., nr._, CNP._ a chemat în judecată pe intimatul I. Calarasi, cu sediul în ., pentru ca pe baza probelor ce se vor administra sa se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._.

In motivarea cererii, petentul a arătat în esență că în ziua de 03.09.2013, ora 16:40, conducând auto, marca Dacia L. cu nr._, pe . Direcția Judeteana a Finanțelor Publice, la intersectie cu . la indicatorul "Stop", a dat prioritate la mașinile care treceau pe . a traversat intersectia ajungand la intersectia din . nou la indicatorul "Stop", acordand prioritate altor mașini . A traversat intersecția mai sus mentionata, îndreptandu-se spre domiciliul din .> A ajuns in fata casei, a coborât împreuna cu soția, a încuiat portierele, in momentul cand se pregateau sa intre in curte, a oprit mașina de politie la domiciliul petentului.

I s-au cerut actele, dupa care i s-a spus ca nu a acordat prioritate la intersectia din .> Ulterior i s-a întocmit proces verbal, cu care nu a fost de acord si pe care nu l-a semnat.

A menționat că agentul constatator a oprit un autoturism care trecea in acel moment pe .-a pus pe conducătorul auto sa semneze ca martor.

A precizat ca agentul era singur in mașina politiei atunci cand a venit la mine la poarta.

A solicitat aplicarea în cauză a Deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza A. contra României, în care se critică sistemul sancționator al Ordonanței 2/2001, sistem care este lipsit de prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, aceasta normă este încălcată dacă agentul constatator nu va dovada faptelor reținute în sarcina petentului, în baza prezumției legale de nevinovăție, sarcina probei îi incumbă celui ce invocă contrariul, în speță agentului constatator.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

In dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Verificând, prioritar, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator, este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atât timp cât, nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Față de situația de fapt și de drept expusă instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. P., domiciliat în Călărași; .; jud. Călărași, CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 03.09.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. P., domiciliat în Călărași; .; jud. Călărași, CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 03.09.2013.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 29.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. B. I.

Red.A.I.

Tehnored. B.I.

Expl.5/30.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3415/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI