Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3364/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3364/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 2649/202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3364
Ședința publică de la 28 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –T. C. A.
GREFIER –V. N.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect răspundere contractuală, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta S. PROMPT SECURITY COMPANY SRL și chemata în garanție ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2014, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acea dată, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 28.11.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 10.04.2014, sub nr._, reclamanta societatea A. SRL a solicitat obligarea pârâtei S. PROMPT SECURITY COMPANY SRL la plata prejudiciului în cuantum de 129.000 lei.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 5.12.2013 a încheiat cu pârâta un contract al cărui obiect a constat în prestarea de servicii specializate de securitate de către pârâtă, în calitate de prestator, iar la data de 31.12.2013, ora 22:27, o persoană neidentificată a pătruns în incinta spațiului societății reclamante și a incendiat o șiră de baloți de paie.
Reclamanta a precizat că, potrivit propriilor evidențe contabile, prejudiciul produs prin incendiu este în valoare de 129.000 lei, și că a notificat societatea pârâtă în vederea achitării pagubei, însă societatea nu a dat curs solicitării.
Societatea reclamantă a mai precizat că, la data de 04.03.2014 a fost încheiat procesul-verbal nr.2, prin care s-a finalizat cercetarea administrativă a evenimentului din 31.12.2013 și prin care cele două societăți și-au exprimat poziția față de evenimentul produs.
Reclamanta a învederat că a solicitat și a suplimentat numărul de posturi de pază cu încă unul, în condițiile în care pârâta a susținut că cele două posturi sunt suficiente în vederea asigurării obiectivului. De asemenea, reclamanta a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația principală asumată prin contract, respectiv securitatea punctului de lucru al societății.
În drept, a fost invocat art. 1350 alin.2 C.civ.
La cerere, au fost depuse în copie, următoarele înscrisuri: contract de prestări servicii nr. 634/5.12.2013, proces-verbal de intervenție nr. 1/01.01.2014, procesul-verbal nr. 2/04.03.2014.
La data de 19.05.2014, pârâta S. PROMPT SECURITY COMPANY SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În apărare, s-a susținut, în esență, că ulterior încheierii contractului, trebuia întocmit planul de pază de către reclamantă, în calitate de beneficiar, însă acesta nu a mai fost întocmit niciodată. De asemenea, la data producerii incendiului, în cele două posturi de pază se aflau salariați ai pârâtei, iar reclamanta avea un paznic salariat propriu care trebuia să patruleze în zona șirei de paie.
Pârâta a mai menționat că persoanele prezente la locul incendiului au încercat imediat stingerea acestuia, însă nu a fost posibil din cauza lipsei hidranților și a oricărei surse de apă, motiv pentru care pârâta apreciază că nu are nicio culpă în producerea incendiului, agenții de pază îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu. A precizat că agenților de pază le-a fost imposibil să prevină declanșarea incendiului, care a fost provocat de o persoană terță rău voitoare.
În drept, a fost invocat art. 205 C.proc.civ.
La aceeași dată, 19.05.2014, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a societății A. TIRIAC ASIGURARI SA, întrucât la momentul producerii incendiului societatea pârâtă era asigurată pentru răspundere civilă la această societate, cu polița nr._/24.07.2013.
La data de 25.06.2014, chemata în garanție a formulat întâmpinare prin care a oslicitat respingerea cererii de chemare în garanție, având în vedere că polița de asigurare încheiată cu pârâta acoperă doar situațiile în care agenții de securitate produc, în timpul serviciului, pagube beneficiarului ori încalcă regulile stabilite conform planului de pază.
În cauză instanța a administrat, la cererea părților, proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii C. M. și Raducan S., propuși de reclamantă, și Habadan I. și B. N. M., propuși de pârâtă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 06.12.2013, între reclamantă, în calitate de beneficiar, și pârâtă, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii – securitate (filele 8-10) având ca obiect prestarea de servicii specializate de securitate de către prestator, cu agenți de securitate proprii, care se concretizează în: Securitatea punctului de lucru al societății amplasat în ..24, conform planului de pază aprobat cu 1 post de pază permanent (24 de ore din 24), neînarmat și 1 post de pază temporar, neînarmat ce va avea următorul program: de luni până vineri de la ora 07.00 până la ora 07.00, sâmbătă, duminica si în zilele de sărbători legale permanent (24 de ore din 24).
Potrivit art. 1350 C.civ., orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Conform capitolului III din contractul încheiat de părți, prestatorul s-a obligat să asigure personalul conform prevederilor contractului de securitate și a planului de pază.
Instanța constată că părțile nu au încheiat în formă scrisă planul de pază prevăzut de art. 5 alin.1 din Legea nr. 333/2003, aspect admis atât de reclamantă, cât și de pârâtă, iar potrivit art. 5 alin.1 din Legea nr. 333/2003, Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.
Așadar, instanța constată că societatea reclamantă, în calitate de beneficiar al serviciilor de pază prestate de pârâtă, avea obligația legală și contractuală de a întocmi planul de pază menționat, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Or, în lipsa planului de pază, instanța nu poate analiza modalitatea în care angajații pârâtei au asigurat, concret, paza punctului de lucru al societății reclamante, din punctul de vedere al mobilității posturilor, zonelor de patrulare, frecvența acestor patrulări ori alte date din care să se poată stabili dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Instanța apreciază că, în absența planului de pază, obligația pârâtei asumată prin contract este una de diligență, fiind menționată generic în contract obligația de a asigura securitatea punctului de lucru din . instanței, întocmirea unui plan de pază ar fi transformat această obligație de diligență într-una de rezultat în sarcina pârâtei și ar fi făcut posibilă analizarea modalității concrete în care pârâta și-a adus la îndeplinire obligația de a presta servicii specializate de pază, cu atât mai mult cu cât perimetrul în care se aflau obiectivele este unul vast. Oricum, se observă că în contract nu se furnizează informații cu privire la zona în care s-a desfășurat activitatea de pază și nici măcar cu privire la suprafața punctului de lucru ori a clădirilor existente.
Se impune precizarea că nu este pusă în discuție valabilitatea contractului pentru omisiunea întocmiri planului de pază, ci, după cum s-a arătat mai sus, planul de pază ar fi influențat modalitatea de executare a contractului și, implicit, modul de atragere a răspunderii contractuale a prestatorului. Chiar dacă neîntocmirea planului ar fi putut atrage alt tip de răspundere din partea reclamantei, instanța apreciază că neîndeplinirea acestei obligații legale are consecințe și în plan contractual, după cum s-a arătat.
Având în vedere obiectul contractului încheiat de părți și faptul că, din probele administrate și din susținerile părților, rezultă că la data de 31.12.2013, la punctul de lucru al societății reclamante, desfășurau activitatea doi salariați ai pârâtei precum și doi salariați ai reclamantei, instanța constată că pârâta și-a îndeplinit obligația contractuală astfel cum a fost asumată, și anume aceea de a presta servicii specializate de securitate concretizate în securitatea punctului de lucru al societății reclamante cu două posturi de pază.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că pârâta ar fi trebuit să suspende executarea contractului până la întocmirea planului de pază, atât timp cât invocarea excepției de neexecutare a contractului este prevăzută de lege ca o facultate și nicidecum o obligație a părții – art. 1556 alin.1 C.civ.
Instanța apreciază că reclamanta (și nu pârâta) s-a aflat în culpă contractuală la data producerii prejudiciului, prin omisiunea de a întocmi și aviza corespunzător planul de pază, astfel că aceasta nu poate invoca executarea necorespunzătoare din partea pârâtei cocontractante pentru a obține repararea pagubei produse în acest mod.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța constată că doar pârâta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru (fila 102) și a onorariului de avocat (fila 211), astfel că o va obliga pe reclamantă, în temeiul art. 453 C.proc.civ. la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4685 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, având J_ și CUI RO8608489, cu sediul în Călărași, .. D5, ., și cu sediul ales pentru comunicare în București, ., sectorul 2, împotriva pârâtei S. PROMPT SECURITY COMPANY SRL, cu sediul în Călărași, ..1, camera 1, jud. Călărași, având J_ și CUI RO31045061.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. PROMPT SECURITY COMPANY SRL în contradictoriu cu chemata în garanție A. TIRIAC ASIGURARI SA, cu sediul ales în C., ..1, jud. C., având J40/_/1994 și C._.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4685 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, 28.11.2014.
P. GREFIER
T. C. A. V. N.
Red. TCA/Dact VN
Exemp. 5/17.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2735/2014. Judecătoria... → |
|---|








